A tocca di Diu

704 u toccu di DiuNimu m'hà toccu per cinque anni. Nimu. Ùn un'anima. Ùn a mo moglia. micca u mo figliolu micca i mo amichi Nimu m'hà toccu. m'ai vistu Mi parlavanu, mi sentu amore in a so voce. Aghju vistu preoccupazione in i so ochji, ma ùn aghju micca sentitu u so toccu. Aghju dumandatu ciò chì hè cumunu per voi, una stretta di manu, un abbracciu caldu, una pacca nantu à a spalla per attirà a mo attenzione o un basgiu nantu à e labbra. Ùn ci era più mumenti cusì in u mo mondu. Nimu ùn m'hà sbattutu. Chì averia datu s’è qualcunu m’avia imbuttatu, s’ellu ùn avessi appena fattu un avanzu ind’è a folla, s’è a mo spalla s’era sbattuta à un’altra. Ma questu ùn era micca accadutu da cinque anni. Cumu puderia esse altrimenti? Ùn era micca permessu in a strada. Ùn sò micca ammessi à a sinagoga. Ancu i rabbini sò stati luntanu da mè. Ùn era mancu accoltu in a mo casa. Eru intoccabile. Eru un lebbroso ! Nimu m'hà toccu. Finu à oghje.

Un annu, durante a cugliera, mi sentu chì ùn pudia micca piglià a falce cù a mo forza di solitu. I mo dita mi parevanu intorpidite. In pocu tempu, pudia ancu tene a falce, ma ùn pudia micca sentu. Versu a fine di a stagione di cugliera ùn sentu nunda. A manu chì stringe a falce puderia ancu esse appartene à un altru omu, avia persu tuttu u sensu. Ùn aghju micca dettu nunda à a mo moglia, ma sò ciò chì sospettava. Cumu puderia esse altrimenti ? Aghju tenutu a mo manu pressu à u mo corpu tuttu u tempu, cum'è un acellu feritu. Un dopu meziornu aghju immersi e mani in un bacinu d'acqua per lavà a faccia. L'acqua hè diventata rossa. U mo dettu sanguinava profusamente. Ùn sapia mancu chì era feritu. Cumu aghju tagliatu? Mi sò feritu cù un cuteddu ? A mo manu avia pasciatu una lama di metallu affilata ? Probabilmente, ma ùn aghju micca sentitu nunda. Hè ancu nantu à i vostri vestiti, bisbigliò a mo moglia pianu pianu. Ella stava daretu à mè. Prima di fighjulà, aghju nutatu e macchie rosse di sangue nantu à a mo robba. Mi stete nantu à a piscina per un bellu pezzu è fighjulà a mo manu. In qualchì modu sapia chì a mo vita avia cambiatu per sempre. A mo moglia m'hà dumandatu : duverebbe andà à u prete cun voi ? Innò, aghju suspiratu. Vaiu solu. Mi vultò è aghju vistu lacrime in i so ochji. Accantu à ella era a nostra figliola di trè anni. Mi accovacciai e li fighjulai in faccia, accarezzandola senza parole. Chì altru puderia avè dettu ? I stava culà è fighjulà dinò a mo moglia. Ella toccu a mo spalla è aghju toccu a so cù a mo bona manu. Saria u nostru ultimu toccu.

U prete ùn m’avia toccu. Fighjendu a mo manu, avà impannillata in un straccio. Mi guardò in faccia, avà scuru di dulore. Ùn l'aghju micca inculpatu per ciò chì m'hà dettu, era solu seguitu istruzzioni. Coprì a bocca, stese a manu, palma in avanti, è parlava cun tonu fermu : site impuru ! Cù quella sola dichjarazione, aghju persu a mo famiglia, i mo amichi, a mo splutazioni è u mo avvene. A mo moglia ghjunse à mè à a porta di a cità cù un saccu di panni, pani è muniti. Ella ùn hà dettu nunda. Certi amichi s'eranu riuniti. In i so ochji aghju vistu per a prima volta ciò chì aghju vistu in l'ochji di tutti dapoi, pietà spaventosa. Quandu aghju fattu un passu, anu retrocede. U so orrore per a mo malatia era più grande di a so preoccupazione per u mo core. Allora, cum'è tutti l'altri chì aghju vistu dapoi, anu fattu un passu in daretu. Cume aghju respingutu quelli chì mi anu vistu. Cinque anni di lebbra mi avianu deformatu e mani. A punta di i dita è ancu parte di l'arechja è u mo nasu mancavanu. I babbi pigliò i so figlioli à a vista di mè. E mamme coprevanu a faccia di i so figlioli, indicavanu è mi fighjavanu. I stracci nantu à u mo corpu ùn pudianu ammuccià e mo ferite. A sciarpa nantu à a mo faccia ùn pudia micca ammuccià a rabbia in i mo ochji. Ùn aghju mancu pruvatu à ammuccià. Quante notti aghju chjusu u mo pugnu storpitu contru à u celu silenziosu ? Mi dumandu chì aghju fattu per merità questu? Ma ùn ci era risposta. Certi pirsuni pensanu ch'e aghju peccatu è altri pensanu chì i mo parenti anu peccatu. Sò solu ch'e aghju avutu abbastanza di tuttu, di dorme in a culunia, di l'odore cattivu, è di a campana maledetta ch'avia da portà à u collu per avvistà a ghjente di a mo prisenza. Cum'è s'ellu avia bisognu. Bastava un sguardu è gridanu forte : impuru ! impuru ! impuru !

Qualche settimana fà, aghju avutu l'attenzione di marchjà per a strada di u mo paese. Ùn avia micca intenzione di entre in paese. Vuliu solu fà un altru sguardu à i mo campi. Fighjate dinò a mo casa da luntanu è forse vede a faccia di a mo moglia per casu. Ùn l'aghju micca vistu. Ma aghju vistu certi zitelli chì ghjocanu in un pratu. Mi piattai daretu à un arbre è li fighjulavanu sbattà è saltà intornu. E so facci eranu cusì cuntenti è e so risate cusì contagiosa chì per un mumentu, solu per un mumentu, ùn eru più lebbroso. Eru un agricultore. eru un babbu eru un omu Infettatu da a so felicità, aghju surtitu da daretu à l'arbulu, aghju drittu u mo spinu, hà pigliatu un respiru prufondu, è mi anu vistu prima di pudè alluntanassi. I zitelli gridavanu è scappavanu. Unu, però, s’hè ritardatu daretu à l’altri, s’arrestava è mi guardava. Ùn possu micca dì di sicuru, ma pensu, sì, pensu veramente chì era a mo figliola chì cercava u so babbu.

Ddu sguardu m'hà incitatu à fà u passu ch'e aghju fattu oghje. Di sicuru, era imprudente. Di sicuru, era risicatu. Ma chì aghju avutu à perde ? Si chjama u Figliolu di Diu. O senterà e mo lagnanze è mi ucciderà, o ascolterà e mo supplica è mi guariscerà. Quessi eranu i mo pinsamenti. Aghju vintu à ellu cum'è un omu sfida. Ùn era micca a fede chì m'hà mossu, ma a rabbia disperata. Diu hà criatu sta miseria nantu à u mo corpu è ellu guarì o finisce a mo vita.

Ma poi l'aghju vistu ! Quandu aghju vistu à Ghjesù Cristu, aghju cambiatu. Tuttu ciò chì possu dì hè chì qualchì volta a matina in Ghjudea sò cusì fresche è l'alba cusì gloriosa chì si scurdanu di u calore è u dulore di u ghjornu passatu. Fighjendu in faccia, era cum'è vede una bella matina di Ghjudea. Prima ch'ellu hà dettu qualcosa, sapia chì ellu sentia per mè. Qualchì manera sapia ch'ellu odiava sta malatia quant'è aghju fattu, nò, ancu più cà mè. A mo rabbia si trasformò in fiducia, a mo rabbia in speranza.

Ammucciatu daretu à una petra, l’aghju vistu falà a muntagna. Una folla tamanta u seguitava. Aghju aspittatu finu à ch'ellu era à pochi passi da mè, po aghju fattu un passu in avanti. "Maestru!" Si firmò è mi guardò, cum'è innumerevoli altri. A paura s'afferrava a folla. Ognunu cupria a faccia cù u so bracciu. I zitelli si sò cuparti daretu à i so genitori. Impuro, qualcunu gridava ! Ùn possu micca esse arrabbiatu cun elli per quessa. Eru a morte chì caminava. Ma l'aghju à pena intesu. L'aghju appena vistu. L'aghju vistu in panicu innumerevoli volte. Tuttavia, ùn aghju mai avutu a so simpatia finu à avà. Tuttu u mondu hà dimissiutu fora di ellu. Si avvicinò à mè. Ùn aghju micca mossu.

Aghju dettu solu Signore chì mi pudete fà bè se vulete. S'ellu m'avia guaritu d'una sola parolla, mi saria statu entusiasmu. Ma ùn parlava micca solu cun mè. Ùn era micca abbastanza per ellu. Si avvicinò à mè. M'hà toccu. Iè eiu. E so parolle eranu amori quant'è u so toccu. Siate sanu! U putere scorri in u mo corpu cum'è l'acqua attraversu un campu seccu. In u listessu mumentu mi sentu induve ci era intorpimentu. Sentu a forza in u mo corpu persu. Aghju drittu u mo spinu per u calore è alzatu u mo capu. Avà stava in faccia cun ellu, fighjendu in a so faccia, ochji à ochji. Ellu surrisu. Mi chjappò a testa in e so mani è mi tirò cusì vicinu chì aghju pussutu sente u so soffiu caldu è vede e lacrime in i so ochji. Attenti à ùn dì nunda à nimu, ma andate à u prete è fate cunfirmà a guariscenza è fà u sacrifiziu chì Mosè hà prescrittu. Vogliu chì i rispunsevuli sappianu chì pigliu a lege in seriu.

Sò in strada versu u prete avà. Mi mustraraghju à ellu è l’abbracciu. Mi mustraraghju à a mo moglia è l'abbracciaraghju. Teneraghju a mo figliola in braccia. Ùn mi scurdaraghju mai di quellu chì hà osatu toccu mi - Ghjesù Cristu ! Puderia fà mè sanu cù una parolla. Ma ùn vulia solu guarì mi, mi vulia onorà, dà mi valore, purtami in fraternità cun ellu. Imagine chì, ùn era micca degnu di u toccu di l'omu, ma sò degnu di u toccu di Diu.

di Max Lucado