A fine hè u principiu novu

386 a fine hè u novu principiuS'ellu ùn ci era micca futuru, scrive Paul, saria stupidu di crede in Cristu (1. Corinti 15,19). A prufezia hè una parte essenziale è assai incuraggente di a fede cristiana. A profezia biblica annuncia qualcosa di straordinaria speranza. Pudemu piglià assai forza è curagiu da ella se ci cuncintramu nantu à i so missaghji chjave, micca nantu à i dettagli chì ponu esse discututi.

U scopu di profezia

A prufezia ùn hè micca un scopu in sè stessu - articula una verità più altu. Ciò, chì Diu cuncilia l'umanità cun ellu stessu, Diu; ch'ellu ci pardona i nostri peccati; chì ci faci torna amichi di Diu. Questa realtà annuncia a prufezia. A prufezia esiste micca solu per predicà l'avvenimenti, ma ancu per riferiri à Diu. Ci dice chì Diu hè, ciò chì Ellu, ciò chì Ellu è ciò chì Ellu aspetta da noi. A prufezia chjama l'omu à esse riconciliatu à Diu, credendu in Ghjesù Cristu.

Parechje profezie specifiche sò state cumplete in i tempi di l'Anticu Testamentu, è aspittemu di più per esse cumpletu. Ma u focu di tutte e prufezia hè qualcosa di completamente diversu: a salvezza - u pirdunu di i peccati è a vita eterna chì vene per Ghjesù Cristu. A prufezia ci mostra chì Diu hè u regnu di a storia (Daniel 4,14); rinforza a nostra fede in Cristu (Ghjuvanni 14,29) è ci dà speranza per u futuru (2. Tessalonicesi 4,13-18u).

Una di e cose chì Mosè è i prufeti anu scrittu annantu à Cristu era chì ellu seria uccisu è risuscitatu4,27 u. 46). Anu ancu predichendu avvenimenti dopu a risurrezzione di Ghjesù, cum'è a predicazione di l'evangelu (v. 47).

A prufezia ci indica a salvezza in Cristu. Se ùn avemu micca capitu questu, ogni prufezia ùn hè micca d'utilità per noi. Solu per Cristu pudemu entre in u regnu chì ùn finisce mai (Daniel 7,13-14 è 27).

A Bibbia proclama a Siconda Venuta di Cristu è l'Ultimu Ghjudiziu, proclama punizioni eterne è ricumpensa. Fendu cusì, mostra à e persone chì a redenzione hè necessaria è, à u stessu tempu, chì a redenzione hè certa di vene. A prufezia ci dice chì Diu ci hà da rende rispunsevuli (Ghjude 14-15), chì Ellu ci vole à esse redimi (2 Pt.3,9) è ch'ellu ci hà digià riscattatu (1. Johannes 2,1-2). Ella ci assicura chì tuttu u male serà cunquistatu, chì ogni inghjustizia è soffrenza ghjunghjeranu à a fine (1. Corinti 15,25; Revelazione 21,4).

A prufezia rinfurzeghja u credente: li dice chì i so sforzi ùn sò micca in vain. Seremu salvati da a persecuzione, seremu ghjustificati è ricumpinsati. A prufezia ci ricorda l'amore è a fideltà di Diu è ci aiuta à esse fideli à ellu (2. Petru 3,10-15; 1. Johannes 3,2-3). Ricordendu chì tutti i tesori materiali sò periscibili, a profezia ci ammonisce à guardà e cose sempre invisibili di Diu è a nostra eterna relazione cun ellu.

Zaccaria si riferisce à a prufezia cum'è una chjama à u pentimentu (Zaccaria 1,3-4). Diu avvirta di punizioni ma aspetta u pentimentu. Cum'è l'esempiu in a storia di Jonah, Diu hè prontu à ritirà i so annunzii quandu a ghjente si volta à ellu. L'obiettivu di a profezia hè di cunvertisce à Diu chì tene un futuru maravigliu per noi; micca à suddisfà u nostru solleticu, à scopre i « sicreti ».

Requisito basicu: prudenza

Cumu si pò capisce a profezia biblica? Solu cun grande prudenza. I "fan" di profezia ben intesa anu discreditu l'evangelu cun falsi predizioni è dogmatismu sbagliatu. A causa di tali abusu di profezia, alcune persone ridiculizeghjanu a Bibbia, ancu scandiscenu à Cristu stessu. Perchè i sbagliati ponu indebulisce a credenza, avemu da mette in prudenza.

Ùn duvemu micca bisognu di predizioni sensazionali per strive seriamente per a crescita spirituale è un modu di vita cristianu. Sapendu i tempi è altri ditaglii (ancu s'ellu si ponu esse curretti) ùn hè micca una guaranzia di salvezza. Per noi, l'enfasi deve esse nantu à Cristu, micca nantu à i pro è i contra, chì questu o quellu putere mundiale hè forse da esse interpretatu cum'è a "bestia".

L'addiczione à a profezia significa chì noi mettimu troppu pocu enfasi in u Vangelu. L'omu deve arrepintà è crede in Cristu, sia u ritornu di Cristu hè vicinu, sia o no ci sarà un millenniu, sia se l'America hè o micca indirizzata in a prufezia di a Bibbia.

Perchè a profezia hè cusì difficile da interpretà? Forsi u mutivu più impurtante hè chì ella parla cusì spessu in simboli. I lettori originali anu da pudè avè cunnisciutu ciò chì significhevanu i simbuli; postu chì vivemu in una cultura è tempu differenti, l'interpretazione hè assai più problematica per noi.

Un esempiu di lingua simbolica : u 18u Salmu. In forma puetica descrive cumu Diu salva David da i so nemichi (verse 1). David usa diversi simboli per questu: scappà da u regnu di i morti (4-6), terrimoti (8), segni in u celu (10-14), ancu salvata da l'angoscia (16-17). Sti cose ùn sò micca veramente accadute, ma sò aduprate simbolicamente è pueticu in un sensu figurativu per fà chjaru certi fatti, per fà li “visibili”. Cusì face a prufezia.

Isaia 40,3: 4 parla di u fattu chì e muntagne sò abbattute è e strade fatte ancu - questu ùn hè micca significatu literalmente. Lukas 3,4-6 indica chì sta prufezia hè stata cumprita per mezu di Ghjuvanni Battista. Ùn si trattava micca di muntagne è strade.

Joel 3,1-2 predice chì u Spìritu di Diu serà versatu "in ogni carne"; Sicondu Petru, questu era digià cumpletu cù una pochi decine di persone in u ghjornu di Pentecoste (Atti di l'Apòstuli). 2,16-17). I sogni è e visioni chì Joel hà profetizatu sò detallati in e so descrizzioni fisiche. Ma Petru ùn dumanda micca u cumpletu esatta di i segni esterni in termini di cuntabilità - è nè noi. Quandu avemu trattatu di l'imaghjini, ùn avemu micca aspittà chì tutti i ditaglii di a prufezia appariscenu verbatim.

Questi prublemi afectanu a manera in chì a ghjente interpreta a profezia di a Bibbia. Un lettore pò preferisce un'interpretazione literale, l'altru figurativu, è pò esse impussibile di pruvà quale hè curretta. Questu ci furma à fighjà nantu à a grande stampa, micca à i dettagli. Guardemu attraversu un vetru spruzzatu, micca attraversu una lente di ingrandimentu.

Ùn ci hè nisun cunsensu cristianu in parechji duminii impurtanti di profezia. Dunque prevale z. B. nantu à i temi di u raghju, a grande angoscia, u millenniu, u statu intermediu è l'infernu opinioni abbastanza sfarenti. L'opinione individuale ùn hè micca cusì impurtante quì. Ancu s'ellu sò parte di u pianu divinu è impurtanti per Diu, ùn hè micca essenziale chì uttene tutte e risposte ghjuste quì - soprattuttu micca se sementanu discordia trà noi è quelli chì pensanu in modu diversu. A nostra attitudine hè più impurtante chè d'esse bossy nantu à punti individuali.

Forsi pudemu paragunà a profezia à un viaghju. Ùn avemu bisognu di sapè esattamente induve hè u nostru scopu, cumu andemu à ghjunghje, è quantu veloce andemu à ghjunghje. Ciò chì avemu bisognu di più di tuttu hè a fiducia in a nostra "guida", Ghjesù Cristu. Hè l'unicu chì cunnosce a strada, è senza ellu andemu per via. Fighjemu à ellu - hà cura di i dettagli. Cù questi auguri è caveats, cunsideremu avà alcuni insegnamenti cristiani basi chì trattanu di u futuru.

U Ritornu di Cristu

U grande avvenimentu chjave chì forma i nostri insignamenti nantu à u futuru hè a seconda venuta di Cristu. Ci hè un accordu quasi cumpletu ch'ellu hà da vultà. Ghjesù hà annunziatu à i so discìpuli ch'ellu "riverebbe di novu" (Ghjuvanni 14,3). À u listessu tempu, hà avvirtutu i discìpuli di ùn perde micca u so tempu à calculà e date4,36). Critica a ghjente chì crede chì u tempu hè vicinu5,1-13), ma ancu quelli chì credi in un longu ritardu (Matteu 24,45-51). Morale : Avemu sempre esse preparatu per questu, avemu sempre esse pronti, hè a nostra rispunsabilità.

L'angeli anu annunziatu à i discìpuli: "Quantu chì Ghjesù hè andatu in u celu, ellu hà da vultà dinò (Atti di l'Apòstuli). 1,11). Ellu "rivelarà ellu stessu ... da u celu cù l'anghjuli di u so putere in fiamme di focu" (2. Tessalonicesi 1,7-8u). Pàulu u chjama "l'apparizione di a gloria di u grande Diu è u nostru Salvatore Ghjesù Cristu" (Titus). 2,13). Petru parla ancu di u fattu chì "Ghjesù Cristu hè revelatu" (1. Petru 1,7; vede ancu versu 13), ancu Ghjuvanni (1. Johannes 2,28). Similmente in a Lettera à l'Ebrei: Ghjesù apparirà "per a seconda volta" "per a salvezza di quelli chì l'aspettanu" (9,28). Si parla di un "cumandamentu" chì sona forte, di a "voce di l'arcangelu", di a "tromba di Diu" (2. Tessalonicesi 4,16). A seconda venuta serà chjara, serà visibile è audible, serà inconfundibile.

Serà accumpagnatu da dui altri avvenimenti: a risurrezzione è u ghjudiziu. Paul scrive chì i morti in Cristu risusciteranu quandu u Signore vene, è chì in u stessu tempu i credenti viventi seranu attirati in l'aria per scuntrà u Signore chì fala (2. Tessalonicesi 4,16-17). "Perchè a tromba sonarà", scrive Paul, "è i morti risusciteranu incorruptible, è seremu cambiati" (1. Corinti 15,52). Semu sottumessi à una trasfurmazioni - diventemu "gloriosu", putente, incorruptible, immortale è spirituale (vv. 42-44).

Matteu 24,31 Pare di discrive questu da un altru puntu di vista: "E ellu [Cristu] mandarà i so anghjuli cù trombe chì suonanu, è riuniscenu i so scelti da i quattru venti, da una punta à l'altru di u celu". a erbaccia dice chì Ghjesù hà dettu chì à a fine di l'età, ellu "inviarà i so anghjuli, è riuniscenu da u so regnu tuttu ciò chì causa l'apostasia, è quelli chì facenu male, è li jetteranu in a furnace ardente" (Matteu 1).3,40-42u).

"Perchè sarà chì u Figliolu di l'omu vinarà in a gloria di u so Babbu cù i so anghjuli, è tandu premiarà à ognunu secondu a so opera" (Matteu 1).6,27). In a parabola di u servitore fidelu (Matteu 24,45-51) è in a parabola di i talenti affidati (Matteu 25,14-30) dinù u tribunale.

Quandu u Signore vene, Paul scrive, ellu « purterà ancu à a luce ciò chì hè oculatu in a bughjura è farà cunnosce l'intenzioni di u core. Allora ognunu averà a so lode da Diu "(1. Corinti 4,5). Di sicuru, Diu cunnosce digià tutti, è cusì u ghjudiziu hà fattu assai prima di a seconda venuta di Cristu. Ma tandu serà « resu publicu » per a prima volta è annunziatu à tutti. Chì ci hè datu una nova vita è chì simu ricumpinsati hè un incuragimentu tremendu. À a fine di u "capitulu di a risurrezzione" Paul esclama: "Ma grazie à Diu, chì ci dà a vittoria per mezu di u nostru Signore Ghjesù Cristu! Dunque, i mo cari fratelli, siate fermi, fermi è cresce sempre in u travagliu di u Signore, sapendu chì u vostru travagliu ùn hè micca in vanu in u Signore "(1. Corinti 15,57-58).

L'ultimi ghjorni

Per suscitarà l'interessu, i prufessori di prufezia piace à dumandà: "Vivamu in l'ultimi ghjorni?" A risposta curretta hè "sì" - è hè stata curretta per 2000 anni. Petru cita una prufezia annantu à l'ultimi ghjorni è l'applica à u so tempu (Atti 2,16-17), ancu l'autore di a lettera à l'Ebrei (Ebrei 1,2). L'ultimi ghjorni sò andati assai più longu ch'è certi pensanu. A guerra è a miseria anu afflittu l'umanità per millaie d'anni. Serà peghju? Probabilmente. Dopu questu puderia esse megliu, è poi peghju di novu. O hè megliu per certi persone è peghju per altri à u stessu tempu. À traversu a storia, l'"indice di miseria" hà rimbalzatu è falà, è prubabilmente cuntinueghja à fà cusì.

Una volta è una volta, però, per certi cristiani puderia apparentemente "ùn esce micca abbastanza male". Anu quasi sete di a grande tribulazione descritta cum'è u tempu più terribili di bisognu chì ci sarà mai in u mondu4,21). Sò affascinati da l'Anticristu, a "bestia", l'"omu di u peccatu" è altri nemichi di Diu. In ogni avvenimentu terribili, vedenu rutinariamente un signu chì Cristu hè da vultà.

Hè veru chì Ghjesù hà preditu un tempu di tribulazione terribile (o: grande tribulazione) (Matteu 2)4,21), ma a maiò parte di ciò chì hà preditu era digià cumpletu à l'assediu di Ghjerusalemme in l'annu 70. Ghjesù avvirtenu i so discìpuli nantu à e cose chì anu da esse sempre sperienze per elli; z. B. ch'ellu ci vole à u populu di Ghjudea per fughje à a muntagna (v. 16).

Ghjesù hà preditu tempi di necessità constante finu à u so ritornu. "In u mondu avete angoscia", disse (Ghjuvanni 16,33, traduzzione di quantità). Parechji di i so discìpuli sacrificanu a so vita per a so fede in Ghjesù. I prucessi sò parti di a vita cristiana; Diu ùn ci pruteghja micca da tutti i nostri prublemi4,22; 2. Timoteu 3,12; 1. Petru 4,12). Ancu allora, in i tempi apostolici, l'anticristi eranu à u travagliu (1. Johannes 2,18 u 22; 2. Ghjuvanni 7).

Hè una grande tribulazione prevista per u futuru? Parechji cristiani credi chì, è forsi anu raghjone. Ma milioni di cristiani in u mondu sò digià perseguitati. Parechji sò ammazzati. Per ognunu di elle, i sughjetti ùn ponu più peghju di ciò chì hè digià. Dapoi dui millennii tempi terribili sò ghjunti da i cristiani. Forsi u grande tribulazione hà duratu assai più di ciò chì parechji pensanu.

I nostri devi cristiani restanu listessi, sia a tribulazione vicinu o luntanu - o sì hà digià principiatu. A speculazione annantu à u futuru ùn ci aiuta à diventà più simile à u Cristu, è se ghjè usatu cum'è un metudu di pressione per urge à e persone chì si arrepentinu, serà abusu. Quelli chì speculanu a distressione utilizanu u so tempu di modu brutale.

U millenniu

L'Apocalisse 20 parla di un regnu millenariu di Cristu è di i santi. Certi cristiani capiscenu questu literalmente cum'è un regnu chì dura mille anni è hè stabilitu da Cristu à u so ritornu. Altri cristiani videnu simbulu di i "mille anni", cume un simbulu per u regnu di Cristu in a chjesa, prima di u so ritornu.

U numeru milla pò esse usatu simbolicamente in a Bibbia 7,9; Salmu 50,10), è ùn ci hè micca evidenza chì deve esse pigliatu literalmente in l'Apocalisse. A rivelazione hè scritta in un stile chì hè straordinariamente riccu in imagine. Nisun altru libru di a Bibbia parla di un regnu tempurale chì deve esse stabilitu à a seconda venuta di Cristu. Versi cum'è Daniel 2,44 à u cuntrariu, ancu suggerisce chì l'imperu serà eternu senza crisa 1000 anni dopu.

Se ci hè un regnu millenariu dopu à u ritornu di Cristu, i gattivi seranu risuscitati è ghjudicati mille anni dopu à i ghjusti (Apocalisse 20,5: 2). Tuttavia, parabole di Ghjesù ùn suggerenu micca un tali intervallu in u tempu (Matteu 5,31-46; Ghjuvanni 5,28-29). U millenniu ùn hè micca parte di l'evangelu di Cristu. Paul scrive chì i ghjusti è i gattivi seranu risuscitati u stessu ghjornu (2. Tessalonicesi 1,6-10u).

Molte altre dumande individuali nantu à questu tema puderanu esse discututi, ma questu ùn hè micca necessariu quì. E riferenze documentarii ponu esse trovu per ognuna di e vedute citate. Qualunque l'individu puderà crede in u Millenniu, una cosa hè certa: À un certu momentu a durata di u tempu citata in Revelazione 20 hà da vene à a fine, è serà seguita da un novu celu è una nova terra, eterna, gloriosa, più grande, megliu è più longu chì u Mileniu. Allora quandu pensemu à u meravigliu mondu di dumane, puderia preferimu mettevamu u regnu eternu, perfettu, micca nantu à una fasa temporaria. Avemu l'eternità chì ci aspetta!

Una eternità di gioia

Cumu serà questu - eternità? Sapemu solu in parte (1. Corinti 13,9; 1. Johannes 3,2) perchè tutte e nostre parolle è pinsamenti sò basati nantu à u mondu d'oghje. Ghjesù hà illustratu a nostra recompensa eterna in parechje manere: serà cum'è truvà un tesoru o avè assai beni, o guvernà un regnu o assistendu à un banchettu di matrimoniu. Quessi sò solu descrizioni apprussimative postu chì ùn ci hè nunda cum'è questu. A nostra eternità cù Diu serà più bella chè e parolle ponu dì.

David hà dettu cusì: "Pienezza di gioia davanti à tè, è piacè à a to manu diritta per sempre" (Salmu 1).6,11). A più bona parte di l'eternità serà vive cun Diu; esse cum'è ellu; per vedelu per ciò chì hè veramente; per cunnoscelu è ricunnoscelu megliu (1. Johannes 3,2). Questu hè u nostru scopu ultimu è u sensu di l'essere vuluntà di Diu, è ci satisfarà è ci purterà una gioia eterna.

È in 10.000 anni, cù decine di milioni davanti à noi, feremu una volta à a nostra vita oghje è surrisu nantu à i preoccuparii chì avemu avutu è ammirazionevamu di quantu rapidamente Diu hà fattu u so travagliu quandu eramu mortali. Era solu u principiu è ùn ci sarà micca fine.

di Michael Morrison


in pdfA fine hè u principiu novu