Làzaru è l'omu riccu - una storia di incredulità

277 lazaru è l'omu riccu una storia di incredulità

Avete mai intesu dì chì quelli chì morenu incrèduli ùn ponu più esse ghjunti da Diu? Hè una duttrina crudele è distruttiva chì pò esse dimustrata da un solu versu in a parabola di l'omu riccu è di u povaru Lazzaru. Ma cum'è tutti i passaghji biblichi, sta paràbula hè in un certu cuntestu è pò esse capita solu currettamente in questu cuntestu. Hè sempre male di basà una duttrina nantu à un versu unicu - è ancu di più quandu si tratta di una storia chì u so messagiu di basa hè interamente diversu. Ghjesù hà riferitu a paràbula di l'omu riccu è di u povaru Lazzaru per duie ragioni: prima, per dinunzià u rifiutu di i capi israeliani di crede in ellu, è secondu, per ricusà a cridenza pupulare chì a ricchezza hè un segnu di a bona vuluntà di Diu. mentre a puvertà hè prova di a so inghjustizia.

A parabola di l'omu riccu è di u poviru Lazaru hè l'ultima d'una serie di cinque altri chì Ghjesù hà dettu à un gruppu di Farisei è scribi chì, avari è cumpiacenti quant'elli eranu, eranu offesi da Ghjesù chì s'occupava di i peccatori è hà spartutu un pranzu cù elli (Luca 15,1 è 16,14). Nanzu avia digià dettu a paràbula di a pecura persa, quella di u centesimu persu è quella di u figliolu prodigu. Cù questu, Ghjesù hà vulsutu fà chjaru à i publicani è i peccatori, è ancu à i Farisei è i scribi arrabbiati chì dicianu chì ùn anu micca raghjone di penitenza, chì cù Diu in u celu ci hè più gioia per un peccatore chì principia una nova vita chè più di novanta nove altri chì ùn ne anu micca bisognu (Luca 15,7 Bibbia bona nutizia). Ma ùn hè micca tuttu.

Soldi contr'à Diu

Cù a parabola di l'amministratore disonestu, Ghjesù vene à a quarta storia (Luca 16,1-14). U so missaghju principale hè: Se amate i soldi cum'è i Farisei, ùn amarete micca Diu. Riturnendu apposta à i Farisei, Ghjesù disse : Sò voi chì vi ghjustificà à l'omi ; ma Diu cunnosce i vostri cori; perchè ciò chì hè altu cù l'omi hè una abominazione davanti à Diu (v. 15).

A lege è i prufeti tistimunieghjanu - cusì e parolle di Ghjesù - chì u regnu di Diu hè ghjuntu è ognunu s'impegna in ellu (vv. 16-17). U so messagiu cunnessu hè: Siccomu valore assai ciò chì hè assai apprezzatu da e persone è micca ciò chì piace à Diu, ricusate a so chjama evocativa - è cun ella a chance - di truvà l'admission in u so regnu per mezu di Ghjesù. Au verset 18, on exprime - au sens figuré - que les dirigeants juifs de la foi renoncent à la loi et aux prophètes qui se référaient à Jésus et se détournèrent ainsi de Dieu (cf. Jérémie). 3,6). In u versu 19, integratu in e quattru paràbuli precedenti, a storia di l'omu riccu è u poviru Lazaru principia, cum'è Ghjesù li disse.

Una storia di incredulità

Ci sò trè parsunaghji principali in a storia: l'omu riccu (chì significa i Farisei avari), u poviru mendicante Lazaru (riflettendu quella classa suciale chì era disprezzata da i Farisei) è infine Abraham (chì u penu in u mondu ebraicu significa cunsulazione è Simbolizatu a pace in l'altru).

A storia conta a morte di u mendicante. Ma Ghjesù sorprende u so audience cù e parolle: ... hè statu purtatu da l'anghjuli in u pettu di Abraham (v. 22). C'était exactement l'opposé de ce que les pharisiens auraient supposé chez un homme comme Lazare, à savoir que ces gens étaient pauvres et malades précisément parce qu'ils avaient été condamnés par Dieu et, par conséquent, rien d'autre que les tourments qu'ils attendaient après leur mort. Ma Ghjesù li insegna megliu. U vostru puntu di vista hè ghjustu sbagliatu. Ùn sapianu nunda di u regnu di u so babbu è eranu sbagliati micca solu in quantu à a valutazione di Diu di u mendicante, ma ancu in quantu à u so ghjudiziu di elli.

Allora Ghjesù porta a sorpresa: Quandu u riccu hè mortu è fù intarratu, ellu - è micca u mendicante - saria statu espostu à i turmenti di l'infernu. Allora guardò è vitti Abràhamu pusatu in luntanu cù Làzaru stessu à fiancu. È ellu disse : Babbu Abraham, abbi pietà di mè è manda à Làzaru per immergessi a punta di u so dettu in acqua è rinfriscà a mo lingua ; perchè soffre u turmentu in queste fiamme (vv. 23 - 24).

Ma Abraham hà fattu a seguente dichjarazione à l'omu riccu: tutta a vostra vita avete amatu ricchezze è ùn avete micca lasciatu tempu per persone cum'è Làzaru. Ma aghju tempu per ghjente cum'è ellu, è avà hè cun mè è ùn avete nunda. - Tandu seguita u versu chì hè tantu spessu cacciatu fora di u cuntestu : È, d’altronde, ci hè un gran distaccu trà voi è noi chì nimu chì ci vole à passà da quì à tè, ùn ci pò vene, è nimu ùn pò vene à noi. da quì (Luca 16,26).

Quì è culà

Vi avete mai dumandatu perchè qualcunu vuleria passà da quì à voi? Hè assai evidenti perchè qualchissia deve esse attiratu da noi da quì, ma pruvà di fà u cuntrariu ùn hà micca sensu - hè vera? Abràhamu si vultò versu l'omu riccu indirizzendulu cum'è figliolu; dopu hà dettu chì mancu quelli chì vulianu vene à ellu - per via di a grande lacuna - ùn pudianu fà. A rivelazione sottostante di sta storia hè chì ci hè veramente unu chì hà superatu sta lacuna per u nome di i piccatori.

U ponte sopra l'abissu

Diu hà datu u so Figliolu per tutti i peccatori, micca solu per quelli cum'è Làzaru, ma ancu per quelli cum'è l'omu riccu (Ghjuvanni 3,16-17). Ma u regnu mintuatu in a paràbula, chì simbulizeghja i Farisei è i scribi chì cundannavanu à Ghjesù, rifiutò u Figliolu di Diu. Circò ciò chì era sempre u scopu di i so sforzi : u benessiri persunale à a spesa di l'altri.

Ghjesù hà chjusu sta storia dumandendu à l'omu riccu chì qualcunu avissi da avvistà i so fratelli per chì a stessa cosa ùn li succede micca. Ma Abràhamu li rispose : Hanu Mosè è i prufeti ; ch'elli li sentenu (v. 29). Jésus, lui aussi, avait déjà signalé (cf. vv. 16-17) que la loi et les prophètes lui témoignaient - un témoignage que lui et ses frères, cependant, n'auraient pas accepté (cf. 5,45-47 è Luca 24,44-47u).

Innò, Babbu Abràhamu, rispose l'omu riccu, s'è unu di i morti si n'andò à elli, si pintìvanu6,30). À quale Abràhamu hà rispostu: S'ellu ùn sentenu micca à Mosè è i prufeti, ùn seranu micca persuasi ancu s'ellu si risuscitava da i morti (v. 31).

Et ils n'étaient pas convaincus : les pharisiens, les scribes et les grands prêtres, qui avaient conspiré pour que Jésus soit crucifié, s'approchèrent aussi de Pilate après sa mort et lui demandèrent de quoi consistait le mensonge de la résurrection (Matthieu 2).7,62-66), è anu perseguitatu, perseguitatu è uccisu quelli chì professanu di crede.

Ghjesù ùn hà micca dettu sta parabola per mustrà u celu è l'infernu più chjaramente pussibule. Piuttostu, si vultò contr'à i capi religiosi di quellu tempu chì si chjusu à a fede, è ancu contr'à i ricchi duru è egoista in ogni mumentu. Per fà questu chjaru, hà utilizatu l'imaghjini di a lingua ebraica abituale per rapprisintà l'altru (cù u recursu à l'infernu riservatu à i gattivi è l'essere di i ghjusti in u pettu d'Abrahamu). Cù sta paràbula, ùn hà micca pigliatu una pusizioni nantu à l'espressività o l'accuratezza di u simbolicu ebraicu in quantu à l'au-delà, ma simpricimenti utilizatu quella lingua visuale per illustrà a so storia.

U so focu principalu ùn era certamente micca di suddisfà a nostra ardenti curiosità nantu à ciò chì seria in u celu è in l'infernu. Piuttostu, hè a so preoccupazione chì u misteru di Diu sia revelatu à noi (Rumani 16,25; Efesini 1,9 etc.), u misteru di i tempi antichi (Efesini 3,4-5): chì Diu in ellu, Ghjesù Cristu, u Figliolu incarnatu di u Babbu Onnipotente, hà cunciliatu u mondu cun ellu da u principiu (2. Corinti 5,19).
 
Dunque, se simu primuramente cuncernati cù i pussibuli dettagli di l'aldilà, questu ùn pò solu alluntanà ci di più a cunniscenza stessa chì era chjusa à l'omu riccu in quella storia: Duvemu è pudemu crede in quellu chì hè tornatu da i morti.

di J. Michael Feazell


in pdfLazarus è u riccu