A tocca di Diu

047 u toccu di Diu

Nimu m'hà toccu dapoi cinque anni. Nimu. Micca un'anima. Micca a mo moglia. Micca u mo zitellu. Micca i mo amichi. Nimu m'hà toccu. Mi hai vistu. Mi anu parlatu, aghju avutu l'amore in a so voce. Aghju vistu preoccupazione in i so ochji. Ma ùn la sentia micca toccà. Aghju bramatu ciò chì hè cumunu per voi tutti. Una strinta di manu. Un abbracciu di core. Un colpu à a spalla per attirà a mo attenzione. Un basgiu in labbra. Tali mumenti ùn esistianu più in u mo mondu. Nuddu m'hà scuppiatu. Chì averaghju datu sì qualchissia mi avessi schjoppatu, se avessi appena fattu un prugressu in a folla, se a mo spalla ne avessi spazzolatu un'altra. Ma questu ùn era micca accadutu dapoi cinque. Cumu puderia esse altrimente? Ùn mi era micca permessu di strada. Ancu i rabbini si sò alluntanati da mè. Ùn era micca permessu in a sinagoga. Ùn era mancu benvenutu in casa meia.

Un annu, durante a cugliera, aghju avutu l'impressione chì ùn puderebbe micca catturà a malata cù e mo altre forze. I mo diti parevanu addulurati. In pocu tempu puderia ancu mantene e malatie, ma pocu puderia sente. Ùn aghju più sentitu nunda à a fine di l'ore di punta. A manu chì teneva la sega puderia esse appartenuta à qualchissia altru - ùn ne aghju avutu nunda. Ùn aghju micca dettu nunda à a mo moglia, ma sà chì ella suspettava qualcosa. Cumu puderia esse altrimenti? Mi tene a manu pressata tuttu u corpu tuttu u tempu, cum'è un uccellu feritu. Un dopu meziornu aghju messu e mani in una piscina d'acqua perchè vulia lavà a mo faccia. L’acqua diventò rossu. U mo dite era sanguinante, ancu abbastanza violentemente. Ùn aghju mancu saputu chì eru feritu. Cumu mi aghju tagliatu? Nantu à un cuteddu? Eru a mo manu nantu à una lama di metallu chjuda? Probabilmente, ma ùn avia mai sentitu nunda. Sò ancu nantu à a to roba, mi murmurò dolce. Ella era daretu à mè. Prima di guardà ella, aghju guardatu i macchi rossi di u sangue nantu à a mo mantellu. Mi stavu davanti à a piscina per un bellu pezzu, fissendu a mo manu. Qualcosa sapia chì a mo vita era cambiata per sempre. Devi andà à u prete cun voi? Ella dumandò. Innò, aghju suspisu. Andu solu. Mi vultò è vide lacrime in i so ochji. A nostra figliola di trè anni stava à fiancu à ella. Mi accovinciò, fissai a so faccia è accarezzò in silenziu a so gola. Chì puderia avè dettu? Mi stavu quì è fighjò a mo moglia di novu. M’a toccu a spalla è cù a manu sana mi toccava a so. Saria u nostru ultimu toccu.

U prete ùn mi avia micca toccu. Iddu guardò a mo manu, chì era avà impannillata in un stracciu. S’ellu guardò a mo faccia, chì oghji era scuru di dolore. Ùn aghju micca resentitu ciò chì m'hà dettu. Ùn avia solu seguità i so instructions. Coperto a bocca, tene a manu, palma in avanti. Ùn vi sia impuru, m'ha dettu. Cù sta sola affirmazione, aghju persu a mo famiglia, a mo fattoria, u mo avvene, i mo amici. A me moglia hè ghjunta à mè à a porta di a cità cù un saccu di pane è muniti. Ella ùn hà dettu nunda. Certi amichi eranu riuniti. In li so ochji aghju vistu per a prima volta ciò ch'e aghju vistu in tutti l'ochji dipoi: pietà paura. Quandu aghju fattu un passu, sò andatu in daretu. A so timurità di a mo malatia era più grande di a so preoccupazione per u mo core - cusì renunciavanu, cum'è tutti l'altri chì aghju vistu da dapoi. Quantu aghju rifiutatu quelli chì m'anu vistu. Cinque anni di lebbra avianu deformatu e mo mani. I ditte mancavanu è ancu parte di un'arechja è u mo nasu. Quandu l'aghju visti, i babbi anu righjuntu pè i so figlioli. E mamme li coprenu a faccia. I zitelli mi puntanu un dittu è mi fighjonu. I panni in u mo corpu ùn puderianu micca ammuccià e mo ferite. E la sciarpa nant'à a mo faccia ùn pudia ancu ammuccià a furia in i mo ochji. Ùn aghju mancu pruvatu à ammucciala. Quante notti aghju clenchutu u pugnu criptu contru u celu silenziu? Chì aghju fattu per merità questu? Ma a risposta ùn hè mai ghjunta. Certi pensanu chì aghju peccatu. Altri pensanu chì i mo parenti anu peccatu. So solu ch'e avissi avutu abbastanza di tuttu, da dorme in culunia, da u male odore. Mi n’era abbastanza di a campana malidetta chì mi duvìa portà à u collu per avvistà a ghjente di a mo presenza. Cum’è l’aghju bisognu. Un sguardu bastava è e chiamate cumincianu: Impuru! Inghjustificatu! Inghjustificatu!

Qualche settimana fà, aghju attiratu à caminari per a strada versu u mo paesi. Ùn avia micca intenzione d’entrare in paesi. Vuliu solu piglià un antru à i mio campi. Fighjate à a mo casa di novu da luntanu. È forse vede accidentalmente a faccia di a mo moglia. Ùn l'aghju micca vista. Ma vidi parechji zitelli ghjocanu in un prato. Mi aghju ammintatu daretu à un arbre è mi fighjulava urla è saltò intornu. E so facce eranu cusì felice è e so risate cusì infettive chì ùn era micca leprosu per un momentu, solu un momentu. Eru un paisanu. Eranu un babbu. Eru un omu. Infettati di a so felicità, sciatei da daretu à l'arbre, allungai a spalle, pigliò un profunnu soffiu ... è mi videnu. M’avianu vistu prima di pudè pensà. È urlavanu, si sò alluntanati. Tuttavia, unu si lagnava dopu l'altri. Unu si firmò è circò in a mo direzzione. Ùn possu micca dì per sicuru, ma pensu chì sì veramente pensu chì era a mo figliola. Pensu chì era a circà di u babbu.

Ddu sguardu m'hà fattu passà u passu ch'e aghju fattu oghje. Di sicuru, era trascuratore. Di sicuru, era risicatu. Ma chì aghju avutu da perde? Si chjama u figliolu di Diu. Sarà o sente i mo lagnanza è uccideraghju, o sente à a mo dumanda è mi guarisce. Cusì era u mo penseru. I vinni da ellu cum'è un omu sfida. Ùn era micca una creda chì m'hà mutuatu, ma u furore disperatu. Diu hà creatu questa miseria nantu à u mo corpu è ellu l'aria da guarisce o finisce a mo vita.
Ma allu l'aghju vistu è quand'e l'aghju vistu sò cambiatu. Puderaghju solu dì chì a matina in Ghjudea hè a volte cusì fresca è l'alba cusì gloriosa chì ùn pensate micca ancu u calore di u ghjornu passatu è u dolore di u passatu. Quandu aghju guardatu u visu, era cum'è vede una matina in Ghjudea. Prima di dì tuttu, sapia chì stava sentendu cun mè. Qualcosa sapia chì odiò a malatia quantu aghju fattu - nò, più di quellu chì aghju fattu. A mo rabbia hà trasfurmatu in fiducia, a mo rabbia in speranza.

Oculatu daretu à una roccia, aghju fighjulatu falà a muntagna. Hè seguita una enorma folla. Aghju aspittatu, à ellu à pochi passi da mè, allora aghju surtitu. Maestre! Si firmò è fighjò in a mo direzzione, cum'è innumerevuli altri. A folla fù presa da u timore. Tutti li coperto a faccia cù u bracciu. I zitelli si ripruducìu in daretu à i genitori. "Impuru!" Qualchissia gridò. Ùn possu micca esse arraggiatu annantu à questu. Eru a morte à marchja. Ma pocu aghju intesu sente. Appena l'aghju vista. Aghju vistu u so panicu mille volte. Ùn avia mai vistu a so cumpassione, però. Tuttu ugnò si ne hà resignatu. Sò ghjuntu à mè. Ùn aghju micca muvutu.

Aghju dettu solu, Signore, mi pudete guarì bè se vulete. S'ellu m'avia resu bè cù una sola parolla, sarei statu cuntentu. Ma ùn m'hà micca parlatu solu. Ùn li bastava micca. Si hè avvicinatu di mè. M'hà toccu. "Vogliu!" E so parolle eranu amare quant'è u so toccu. Stà sanu! A putenza passava per u mo corpu cum'è l'acqua attraversu un campu seccu. In u listessu mumentu aghju avutu u calore induve c'era intorpidimentu. Sentiu forza in u mo corpu smaciatu. Aghju raddrizzatu a mo schiena è alzatu u capu. Avà era di fronte à ellu, fighjulendulu in faccia, ochju à ochju. Hà surrisu. Hà cupatu a mo testa in e so mani è mi hà tiratu cusì vicinu chì aghju pussutu sente u so soffiu caldu è vede e lacrime in i so ochji. Assicuratevi chì ùn dite nunda à nimu, ma andate à u prete, fate ch'ellu confermi a guarigione è fate u sacrifiziu chì Mosè hà prescrittu. Vogliu chì i rispunsevuli sappianu chì pigliu a lege in seriu. Vocu avà versu u prete. Mi mustraraghju à ellu è l'aghju abbracciatu. Mi mustraraghju à a mo moglia è l'abbraccieraghju. Piglieraghju a mo figliola in e mo bracce. È ùn dimenticheraghju mai quellu chì hà osatu toccammi. Puderia avermi fattu bè in una parolla. Ma ùn vulia micca solu guarì mi. Mi vulia onurà, dà mi valore, piglia mi in cumunione cun ellu. Immaginate micca degnu di toccallu da un essere umanu ma degnu di u toccu di Diu.

Max Lucado (Se Diu cambia a vostra vita!)