U sàbatu cristianu hè a vita in Ghjesù Cristu, in quale ogni credente trova u veru riposu. U sàbbatu settimanale di u settimu ghjornu urdinatu da Israele in i Dieci Cumandamenti era una ombra chì indicava a vera realità di u nostru Signore è Salvatore Ghjesù Cristu cum'è un signu di a vera realità. (Ebrei 4,3.8-10; Matteu 11,28-30; 2. Mosè 20,8: 11; Colossesi 2,16-17)
L'adorazione hè a nostra risposta à i fatti graziosi chì Diu hà fattu per noi. Per l'isulele di Israele, l'esodu, l'esperienza di alluntanassi da l'Eggittu, era in u centru di adorazione - ciò chì Diu avia fattu per elli. Per i cristiani, l'evangelu hè in u centru di culte - ciò chì Diu hà fattu per tutti i credenti. In l'adorazione cristiana celebremu è partemu in a vita, a morte è a risurrezzione di Ghjesù Cristu per a salvezza è a salvezza di tutti e persone.
A forma di culte datu à Israele era specificamente per elli. Diu avia datu à l'Israelei à traversu Mosè un mudellu di adorazione chì puderia aiutà i populi d'Israele à feste è à ringrazià à Diu tuttu ciò chì Diu avia fattu per elli quandu li hà purtatu fora di l'Eggittu è li hà purtatu in a terra prumessa.
L'adorazione cristiana ùn hà micca bisognu di regulazioni basate nantu à l'esperienze di l'Anticu Testamentu d'Israele di Diu, ma hè piuttostu risponde à l'evangelu. In listessu modu, pudemu dì chì u "vinu novu" di l'evangelu deve esse versatu in "buttigli novi" (Matteu 9,17). A "vechja pelle" di l'antica allianza ùn era micca adattata per riceve u vinu novu di l'evangelu (Ebrei 1 Cor.2,18-24u).
U veneru israelita era per Israele. Durava finu à chì Cristu hè ghjuntu. Dapoi, u pòpulu di Diu hà spressu u so cultu in novi modi, risponde à u novu cuntenutu - a nova cosa trascendente chì Diu hà fattu in Ghjesù Cristu. L'adorazione cristiana hè diretta à a repetizione è a participazione à u corpu è u sangue di Ghjesù Cristu. I cumpunenti principali sò:
L'adorazione cristiana si basa principalmente in u cuntenutu è u significatu è micca nantu à criteri formali o tempurale. Hè per quessa chì l'adorazione cristiana ùn hè micca ligata à un ghjornu specificu di a settimana o una stagione specifica. I cristiani ùn sò ancu obligati à avè un ghjornu o staghjoni specificu. Ma i cristiani ponu sceglie stagioni speciale per celebrà fasi impurtanti in a vita è à l'opera di Ghjesù.
In listessu modu, i cristiani "riservanu" un ghjornu à settimana per u so cultu cumuni: si riuniscenu cum'è u corpu di Cristu per glurificà à Diu. A maiò parte di i cristiani sceglie a dumenica per u so cultu, l'altri u sabbatu, è ancu uni pochi si riuniscenu à l'altri tempi - u mercuri sera, per esempiu.
Tipicu di l'insignamentu di l'Aventu di u Sétimu ghjornu hè a vista chì i cristiani cumettenu un peccatu si sceglianu dumenica cum'è a so ghjurnata di venerazione regulare per u so cultu. Ma ùn ci hè sustegnu per questu in a Bibbia.
Avvenimenti Major Accaduti in Dumenica Molti Adventi di u Settimu ghjornu ponu esse sorpresi, ma l'Evangeli informanu esplicitu di l'avvenimenti impurtanti chì si sò accaduti dumenica. Andaremu in questu in più in più dettagliati: i cristiani ùn sò micca obligati di mantene u so serviziu di dumenica, ma ùn ci hè un mutivu per ùn sceglite dumenica per u serviziu di culte.
L'Evangelu di Ghjuvanni riporta chì i discìpuli di Ghjesù si scontranu a prima dumenica dopu chì Ghjesù hè statu crucifissu è chì Ghjesù li apparve (Ghjuvanni 20,1: 2). Tutti i quattru Vangeli cunsistenti cunsistenti chì a risurrezzione di Ghjesù da i morti hè stata scuperta prima dumenica matina8,1; Marcu 16,2; Luca 24,1; Ghjuvanni 20,1).
Tutti i quattru evangelisti anu cunsideratu impurtante di mencionà chì questi fatti sò accaduti à un certu tempu, à dì dumenica. Puderianu avè fattu senza tali dettaglio, ma ùn anu micca. U Vangelu dimostra chì Ghjesù s'hè rivelatu cum'è u Messia risuscitatu dumenica - prima à a mattina, dopu à meziornu è infine à a sera. Da queste apparizione dumenica di Ghjesù risuscitatu, l'evangelisti ùn eranu in mancu alarmati o spaventati; piuttostu, anu vulsutu fà chjaru chì tuttu questu hè accadutu u dettu [u primu] ghjornu di a settimana.
Quiconque doute encore de quel jour a eu lieu la résurrection doit lire l'inconfondible récit des deux « disciples d'Emmaus » dans l'Évangile de Luc. Ghjesù avia profetizatu chì ellu risuscitarà da i morti "u terzu ghjornu" (Luca 9,22; 18,33; 24,7).
Luke registra chjaramente chì quella dumenica - u ghjornu chì e donne anu scupertu a tomba viota di Ghjesù - era in realtà "u terzu ghjornu". Ellu indica espressamente chì e donne stabiliscenu a risurrezzione di Ghjesù dumenica matina (Luca 24,1-6), chì i discìpuli "u stessu ghjornu" (Luca 24,13) andò in Emmaus è chì era "u terzu ghjornu" (Luca 2 Cor4,21) era u ghjornu chì Ghjesù hà dettu ch'ellu risuscitarà da i morti (Luca 24,7).
Pensemu qualchì fattu impurtante chì l'evangelisti ci dicenu di u primu dumenica dopu a crucifixione di Ghjesù:
Cum'è Luke registra in Atti 20,7, Paul hà pridicatu à a congregazione di Troas riunita dumenica per "rompe u pane". In u 1. Corinti 16,2 Paul hà dumandatu à a chjesa in Corintu è à e chjese in Galatia (16,1) per fà una donazione ogni dumenica per a cumunità affamata in Ghjerusalemme.
Paul ùn dice micca chì a chjesa deve riunite dumenica. Ma a so dumanda suggerisce chì e riunioni di dumenica ùn eranu micca rari. Ellu dà u mutivu di a donazione settimanale "per chì a cullizzioni ùn si faci micca solu quandu vengu" (1. Corinti 16,2). Sì i parrocchiani ùn avianu micca fattu a so donazione in una riunione ogni settimana è avianu messu i soldi da parte in casa, una cullizzioni saria sempre necessaria quandu l'apòstulu Paulu ghjunse.
Sti passaghji leghje cusì naturali chì avemu capitu chì ùn era micca pocu cumunu per i cristiani à scuntrà a dumenica, nè era raru per elli "rompe u pane" (una espressione chì Paul hà utilizatu cù u sacramentu) à e so riunioni di dumenica cunnetta; vede. 1. Corinti 10,16-17u).
Dunque, vedemu chì l'evangelizatori di u Nuvellu Testamentu volenu dì a nostra cuscenza chì Ghjesù hà risuscitatu novu dumenica. Anu ancu ùn anu preoccupatu se almenu unipochi di i fedeli si riunì dumenica per rompe u pane. I cristiani ùn sò micca stati specificamente urdinati à riunite per un serviziu di dumenica, ma cum'è questi esempi mostranu, ùn ci hè nisuna ragione di esse scrupulosu annantu à questu.
Cumu dicia sopra, ci sò ancu mutivi validi per i cristiani per riunite dumenica cum'è u corpu di Cristu per celebrà a so cummunione cun Diu. Dunque, i cristiani anu da sceglie dumenica cum'è u ghjornu di a riunione? Innò. A fede cristiana ùn hè micca basata nantu à certi ghjorni, ma nant'à a credenza in Diu è u figliolu Ghjesù Cristu.
Saria sbagliatu se vulete solu rimpiazzà un gruppu di vacanze obligatoriu cù un altru. A fede cristiana è l'adorazione ùn sò micca di i ghjorni prescritti, ma di cunnosce è amà Diu u nostru Babbu è u nostru Signore è Redentore Ghjesù Cristu.
Quandu decide di quale ghjornu si riunite cù l'altri credenti per u cultu, duvemu piglià a nostra decisione cun ragiunamentu propiu. Cumandamentu di Ghjesù "Piglia, manghja; Questu hè u mo corpu" è "Drink from it all" ùn sò micca ligati à un ghjornu specificu. Tuttavia, dapoi l'iniziu di a Chjesa primitiva, hè stata una tradizione per i cristiani Gentili di riunite in a fraternità di Cristu dumenica, perchè a dumenica era u ghjornu chì Ghjesù si palesava cum'è risuscitatu da i morti.
A legge di u Sabbath, è cun ella tutta a Legge Mosaica, hà finitu cù a morte è a risurrezzione di Ghjesù. Aghjustassi annantu o pruvate di riapplicà in a forma di un Sabatu di Dumenica significa indebulisce a rivelazione di Diu annantu à Ghjesù Cristu, chì hè a cumpletta di tutte e so prumesse.
A vista chì Diu richiede i cristiani di mantene u sabatu o di ubligalli à ubbidì a lege di Mosè significaria chì noi cristiani ùn sperimentanu micca cumplettamente a gioia chì Diu vole dà di noi in Cristu. Diu voli chì ci fidu in u so travagliu di salvezza è di truvà u nostru riposu è cunfortu solu in Ellu. A nostra salvezza è a vita sò in A so grazia.
Occasionalmente ricevemu una lettera in quale u scrittore esprime a so insatisfazione chì sfidemu l'opinione chì u sabbatu settimanale hè u ghjornu santu di Diu per i cristiani. Dichjaranu chì ubbidiranu à "Diu più cà l'omi" ùn importa ciò chì qualcunu li dice.
U sforzu di fà ciò chì si crede hè a vulintà di Diu, deve esse ricunnisciutu; ciò chì hè veramente sbagliatu hè ciò chì Diu spera veramente di noi. A forte cridenza di i Sabbatarians chì l'ubbidienza à Diu significa a santificazione di u Sabatu settimanale face chjaru ciò chì a cunfusione è l'errore chì i Sabbatari anu causatu trà i cristiani senza penseru.
Prima, a duttrina di u Sabbath proclama una cunniscenza micca biblica di ciò chì significa ubbidisce à Diu, è secondu, eleva questa cunniscenza di l'ubbidenza à i criteri per determinà a validità di a fede cristiana. U risultatu hè chì un modu di cunfrontu di pensà - "noi contr'à l'altri" - hà sviluppatu, una cunniscenza di Diu chì provoca divisioni in u corpu di Cristu perchè unu pensa chì deve ubbidì à un cumandamentu chì secondu l'insignamentu di u Novu Testamentu hè invalidu.
L'osservanza fedele di u sàbbatu settimanale ùn hè micca una quistione di ubbidienza à Diu perchè Diu ùn esige micca i cristiani di mantene u sàbatu settimanale. Ddiu ci dice di amà ellu, è u nostru amore per Diu ùn hè micca determinatu da osservà u sàbbatu settimanale. Hè determinatu da a nostra fede in Ghjesù Cristu è u nostru amore per i nostri cumpagni umani (1. Johannes 3,21-24; 4,19-21). Ci hè, a Bibbia dice, un novu pattu è una nova lege (Ebrei 7,12; 8,13; 9,15).
Hè sbagliatu per i prufessori cristiani di usà u Sabbatu settimanale cum'è una misura di patate per a validità di a fede cristiana. A duttrina chì a legge sabbata hè vincente nantu à i cristiani porta un pesu nantu à a cuscenza cristiana cù ghjustizia ghjuridica distruttiva, scura a verità è u putere di l'evangelu, è causa di divisioni in u corpu di Cristu.
A Bibbia dice chì Diu aspetta chì a ghjente crede è amassi l'evangelu (Ghjuvanni 6,40; 1. Johannes 3,21-24; 4,21; 5,2). A gioia più grande chì e persone ponu sperimentà hè chì cunnoscenu è amanu u so Signore (Ghjuvanni 17,3), è chì l'amore ùn hè micca definitu o prumossu per osservà un ghjornu specificu di a settimana.
A vita cristiana hè una vita di sicurità in a gioia di u Redentore, di riposu divinu, una vita in quale ogni parte di a vita hè dedicata à Diu è ogni attività hè un attu di devozione. Stabbilimentu di l'osservanza di u sàbatu cum'è un elementu definitu di u "veru" Cristianesimu face chì unu perde assai di l'alegria è u putere di a verità chì Cristu hè ghjuntu è chì Diu in ellu hè unu cù tutti quelli chì credenu in a bona nova allianza nova (Matteu 2).6,28; Ebraicu
9,15), risuscitatu (Rumani 1,16; 1. Johannes 5,1).
U sàbbatu settimanale era un'ombra - un suggerimentu - di a realità à vene (Colossians 2,16-17). Mantene stu suggerimentu cum'è sempre necessariu significa nigà a verità chì sta realità hè digià presente è dispunibule. Un si priva di a capacità di sperimentà una gioia indivisa per ciò chì hè veramente impurtante.
Hè cumu si vulete appiccà in l'annunziu di u vostru ingaghjamentu è appassiunate dopu chì u matrimoniu hè digià postu. Piuttostu, hè u tempu di dà priorità à u cumpagnu è di lascià l'ingaghjamentu fade in fondo cum'è una piacevule memoria.
U locu è u tempu ùn sò più u focu di cultu per u populu di Diu. U veru cultu, disse Ghjesù, hè in spiritu è in verità (Ghjuvanni 4,21-26). U core appartene à u spiritu. Ghjesù hè a verità.
Quandu Ghjesù fù dumandatu, "Chì avemu da fà, chì pudemu travaglià l'opere di Diu?" Rispose: "Questu hè u travagliu di Diu, chì crede in quellu chì hà mandatu" (Ghjuvanni). 6,28-29). Hè per quessa chì u cultu cristianu hè principalmente di Ghjesù Cristu - di a so identità cum'è u Figliolu eternu di Diu è di u so travagliu cum'è Signore, Salvatore è Maestru.
Qualchese chì crede chì u rispettu di a legge di u Sabbatu hè u criteriu chì decide a nostra salvezza o a nostra cundanna à u Ghjudiziu Ultimu capisce micca dui - u peccatu è a grazia di Diu. Se i Santi di u Sàbatu sò u solu persone à esse salvatu, allora u Sabatu hè a misura per quale u ghjudiziu hè rializatu, micca u Figliolu di Diu chì hè mortu è resuscitatu trà i morti per a nostra salvezza.
I Sabbatari credi chì Diu hè più piacè cù quellu chì santifica u Sabatu cà quellu chì ùn a sanctifica micca. Ma questu ragiunamentu ùn vene micca da a Bibbia. A Bibbia insegna chì a legge di Sabatu, cum'è tutta a lege di Mosè, hè stata risolta è elevata à un livellu più altu in Ghjesù Cristu.
Dunque, mantene u sàbatu ùn hè micca un "piacere più grande" à Diu. U sàbatu ùn era micca datu à i cristiani. L'elementu distruttivu in a teologia Sabbatariana hè a so insistenza chì i Sabbatarians sò l'unichi cristiani veri è credenti, chì significa chì u sangue di Ghjesù ùn hè micca abbastanza per a salvezza di l'omu, salvu chì l'osservanza di u Sabbath hè aghjuntu.
A Bibbia cuntradisce una duttrina cusì erronea in parechji passaggi significativi: Semu redimtati da a grazia di Diu, solu per via di a fede in u sangue di Cristu è senza opere di ogni tipu (Efesini. 2,8-10; Rumani 3,21-22; 4,4-8; 2. Timoteu 1,9; titu 3,4-8u). Queste dichjarazioni chjaramente chì u Cristu solu, è micca a lege, hè decisivu per a nostra salvezza, sò chjaramente in cuntrastu cù a duttrina di u sàbatu chì e persone chì ùn mantenenu micca u sàbatu ùn ponu micca sperienze a salvezza.
L'omu mediu di u Sabbath crede chì hè più divulente da quellu chì ùn mantene micca u ghjornu di u Sàbatu. Videmu i seguenti dichjarazioni da e publicazioni precedenti di u WKG:
"Eppuru solu quelli chì cuntinueghjanu à ubbidì à u cumandamentu di Diu per guardà u sàbatu finalmente entreranu in u gloriosu "restu" di u regnu di Diu è riceveranu u rigalu di a vita spirituale eterna" (Ambassador College Bible Correspondence Course, Lezione 27 di 58, 1964). , 1967).
"Quellu chì ùn guarda micca u sàbatu ùn portarà micca a "marca" di u sàbatu divinu da quale u populu di Diu hè marcatu, è per quessa ùn serà micca natu da Diu quandu Cristu vene torna!" (ibid., 12).
Cumu si pò vede da queste citazioni, u mantenimentu di u Sabbatu ùn era micca solu cunsideratu da Dieu, ma era ancu credu chì nimu ùn serà salvatu senza santificà u ghjornu di u Sabbatu.
A seguente citazione da a letteratura adventista di u Settimu ghjornu:
"In u cuntestu di sta discussione escatologica, u serviziu di dumenica diventa infine una caratteristica distintiva, in questu casu u segnu di a bestia. Satanassu hà fattu dumenica un signu di u so putere, mentre chì u sàbatu serà a grande prova di fideltà à Diu. Questa cuntruversia dividerà a Cristianità in dui campi è determina i tempi finali cunflitti per u populu di Diu "(Don Neufeld, Enciclopedia Adventista di u Settimu Ghjornu, 2. Revisione, Volume 3). A citazione illustra a credenza Adventista di u Settimu ghjornu chì mantene u sàbatu hè u criteriu per decide quale crede veramente in Diu è quale ùn crede micca, un cuncettu chì deriva da un malintesi fundamentale di l'insignamenti di Ghjesù è l'apòstuli, un cuncettu chì prumove. una attitudine di superiorità spirituale.
A teologia sababiana contraddice a grazia di Diu in Ghjesù Cristu è u messaghju chjaru di a Bibbia. A Legge Mosaica, cumpresa a Legge di Sabatu, era destinata à u pòpulu d'Israele è micca à a Chjesa cristiana. Eppuru, chì i cristiani si sentenu liberi di adurà à Diu ogni ghjornu di a settimana, ùn deve micca fà l'errore di crede chì ci hè qualchì raghjone biblica per sceglie u sabbatu cum'è u ghjornu di l'assemblea ogni altru ghjornu.
Puderemu riassuntu tutte e cose cusì:
Cum'è seguitori di Ghjesù, duvemu amparà à ùn ghjudicà l'altru in e scelte chì facemu in cunfurmità cù a nostra cuscenza davanti à Diu. È avemu da esse onesto cun noi stessi nantu à i motivi chì sò daretu à e nostre decisioni. U Signore Ghjesù Cristu hà purtatu i credenti à u so riposu divinu, in pace cun ellu in a completa grazia di Diu. Pò tutti noi, cume Ghjesù hà urdinatu, per crescere in amore unu per l'altru.
Mike Feazell
Stu situ web cuntene una scelta diversa di letteratura cristiana in tedesca. Traduzzione di u situ web da Google Translate.