L'essenza di a grazia

374 a natura di graziaCalchì volta mi sentu preoccupari chì mettimu troppu enfasi in grazia. Cum'è un currettivu cunsigliatu, hè allora suggeritu chì, cum'è una spezia di contrappesu à a duttrina di a gràzia, pudemu cunsiderà l'ubbidienza, a ghjustizia è l'altri duveri citati in l'Scrittura, è soprattuttu in u Novu Testamentu. Quelli chì anu preoccupatu di "troppa grazia" anu preoccupazioni legittimi. Sfurtunatamente, certi insegnanu chì a manera di vivemu hè irrilevante quandu hè per grazia è micca per opere chì simu salvati. Per elli, a gràzia equivale à ùn cunnosce l'obligazioni, e regule, o i mudelli di relazione expectante. Per elli, a gràzia significa chì quasi tuttu hè accettatu, postu chì tuttu hè pre-pardunatu in ogni modu. Sicondu stu misconception, a misericòrdia hè un passu liberu - una spezia di autorità per fà ciò chì vulete.

Antinomisimu

L'antinomianismu hè un modu di vita chì propaga una vita senza o contr'à e lege o regule. In tutta a storia di a chjesa, stu prublema hè statu u sughjettu di l'Scrittura è a predicazione. Dietrich Bonhoeffer, un martire di u regime nazista, hà parlatu di "gràzia economica" in u so libru Nachfolge in questu cuntestu. L'antinomianismu hè trattatu in u Novu Testamentu. In risposta, Paul hà rispostu à l'accusazione chì u so enfasi nantu à a gràzia incuraghjia a ghjente à "persevere in u peccatu, chì a gràzia abundessi" (Rumani). 6,1). A risposta di l'apòstulu hè stata breve è enfatica: "Luntana sia" (v.2). Qualchi frasi dopu ripete l'accusazione fatta contru à ellu è risponde : "E chì avà ? Peccaremu perchè ùn simu micca sottu a lege, ma sottu a grazia ? Luntanu!” (v.15).

A risposta di l'apòstulu Paulu à l'accusazione di l'antinomisimu era chjara. Qualchese chì sustene chì a grazia significa chì tuttu hè permessu perchè hè cupartu da a fede hè sbagliatu. Ma perchè ? Chì hè andatu male? Hè "troppa grazia" veramente u prublema? È a so suluzione hè veramente per avè qualchì tipu di contrappusi à quella stessa grazia?

Chì ghjè u veru prublema?

U veru prublema hè di crede chì a grazia significa chì Diu hè una eccezzioni à a regula, u cumandamentu, o l'obligazione. Sè a grazia hà implicatu cuncessione di regule eccezzioni, sì, cun grazia ci saria parechje eccezzioni. È s'ellu si dici chì avemu misericordia di Diu, puderebbe sperendu à ellu per avè una esenzione per ogni obbligu o compitu chì avemu da fà. Più grazia, più eccezzioni à l'ubbidienza. E menu misericordia, menu eccezzioni, un bellu affare.

Un tali schema forse forse descrive megliu ciò chì a grazia umana pò fà à u megliu. Ma ùn scurdamu micca chì questu approcciu misura a grazia in ubbidenza. Ellu face i dui riposi unu à l’altru, risultatu in un rimessu constantu in avanti è in avanti chì ùn vene mai à u riposu, perchè i dui sò in lotta cun l’altru. Tramindui i lati neganu u successu di l'altru. Fortunatamente, un tali schema ùn riflette a grazia di Diu. A verità nantu à a grazia ci libera da stu falsu dilema.

A grazia di Diu in persona

Cumu a Bibbia definisce a grazia? "Ghjesù Cristu stessu sta per a grazia di Diu versu noi". A benedizzione di Paul à a fine di u 2. Corinti si riferisce à "a grazia di u nostru Signore Ghjesù Cristu". A grazia ci hè liberamente donata da Diu in a forma di u so Figliolu incarnatu, chì à u turnu grazia cumunica l'amore di Diu à noi è ci cuncilia à l'Onniputente. Ciò chì Ghjesù face à noi ci palesa a natura è u caratteru di u Babbu è u Spìritu Santu. E Scritture revelanu chì Ghjesù hè a vera impronta di a natura di Diu (Ebrei 1,3 Bibbia Elberfeld). Ci dice: "Hè l'imaghjini di u Diu invisibile" è "Hè piaciutu à Diu chì tutta a pienezza abitassi in ellu" (Colossians). 1,15; 19). Quellu chì u vede vede u Babbu, è quandu u cunniscemu, cunnosceremu ancu u Babbu4,9; 7).

Ghjesù spiega chì ellu face solu "ciò chì vede u Babbu fà" (Ghjuvanni 5,19). Ci fa sapè chì solu ellu cunnosce u Babbu è chì ellu solu u revela (Matteu 11,27). Ghjuvanni ci dice chì sta Parolla di Diu, chì esiste da u principiu cù Diu, hà pigliatu carne è ci hà dimustratu "gloria cum'è di l'unicu nascitu da u Babbu, pienu di grazia è di verità". Mentre chì "a lege [era] datu per mezu di Mosè; [hà] a gràzia è a verità [...] hè vinutu per mezu di Ghjesù Cristu. "In verità, "di a so pienezza avemu tutti pigliatu grazia per grazia". noi" (Ghjuvanni 1,14-18u).

Ghjesù incarna a gràzia di Diu versu noi - è revela in parolla è attu chì Diu stessu hè pienu di grazia. Ellu stessu hè grazia. Iddu ci duna fora di u so esse - lu stissu unu scuntrà in Ghjesù. Ùn ci dà micca rigali per a dependenza di noi, nè nantu à a basa di alcuna obbligazione à noi per dà benefici. Per via di a so natura generosa, Diu dà grazia, vale à dì, ci dà à noi in Ghjesù Cristu di a so propria vuluntà. Paulu chjama a grazia in a so lettera à i Rumani un rigalu generosu da Diu (5,15-17; 6,23). In a so lettera à l'Efesini proclama in parolle memorable: "Per via di a grazia, avete statu salvatu per via di a fede, è micca da voi stessu: hè u rigalu di Diu, micca di l'opere, per chì nimu ùn si vantassi".2,8-9u).

Tuttu ciò chì Diu ci dà, ci dà generosamente da a bontà, da u desideriu prufondu di fà u bè à tutti quelli chì sò menu è sfarente. I so atti di grazia nascenu da a so natura benevolente è generosa. Ùn cessà di lascià parteci di a so bontà di a so propria vulintà, ancu s'ellu scontra resistenza, ribellione è disubbidienza da parte di a so creazione. Risponde à u peccatu cù u pirdunu è a cunciliazione di a nostra propria vuluntà libera per via di l'espiazione di u so Figliolu. Diu, chì hè luce è in quale ùn ci hè bughjura, si dà liberamente à noi in u so Figliolu per mezu di u Spìritu Santu, chì a vita ci sia data in tutta a so pienezza (1 Ghjuvanni). 1,5; Ghjuvanni 10,10).

Diu hè sempre statu bramatu?

Sfurtunatamente, hè statu spessu dichjaratu chì Diu hà inizialmente prumessu (prima di a caduta di l'omu) ch'ellu cuncedeva solu a so bontà (Adam è Eve è più tardi Israele) s'ellu a so creazione cumpiendu certi cundizioni è cumpiendu l'obligazioni chì ellu impone. S'ellu ùn era micca, ùn saria micca assai gentile ancu cun ella. Allora ùn li daria micca u pirdunu è nè a vita eterna.

Sicondu sta vista errata, Diu hè in una relazione contractual "se ... allora ..." cù a so creazione. Ddu cuntrattu cuntene dunque e cundizioni o l'obligazioni (règuli o liggi) chì l'umanità deve rispettà per pudè riceve ciò chì Diu li dumanda. Sicondu sta vista, u più impurtante per l'Onniputente hè chì ubbidiscemu à e regule chì ellu hà stabilitu. S'ellu ùn campemu micca à elli, ellu ci ritirarà u so megliu da noi. Peghju ancu, ci darà ciò chì ùn hè micca bonu, ciò chì ùn porta micca à a vita ma à a morte ; avà è per sempre.

Questa vista sbagliata vede a lege cum'è l'attributu più impurtante di a natura di Diu è cusì ancu l'aspettu più impurtante di a so relazione cù a so creazione. Stu Diu hè essenzialmente un Diu cuntrattuale chì hè in una relazione legale è cundizionale cù a so creazione. Cunduce sta rilazioni secondu u principiu "maestru è schiavu". In questa vista, a bundanza di Diu in a bontà è e benedizioni, cumpresu u pirdunu, hè luntanu da a natura di l'imaghjini di Diu chì propaga.

In fondu, Diu ùn ferma micca per a pura vuluntà o per u legalisimu puro. Chistu diventa particularmente chjaru quandu guardemu à Ghjesù, chì ci mostra u Babbu è manda u Spìritu Santu. Questu diventa chjaru quandu sintemu di Ghjesù nantu à a so relazione eterna cù u so Babbu è u Spìritu Santu. Ci lascia fà sapè chì a so natura è u caratteru hè identica à quella di u babbu. A relazione padre-figliolu ùn hè micca cunfurmata da e regule, l'obbligazione o a cumplimentu di e cundizioni per ottene u beneficu in questu modu. U babbu è u figliolu ùn sò micca in una relazione legale unu cun l'altru. Ùn anu micca cunclusu un cuntrattu cun l'altru, sicondu a mancanza di cumplimentu da una parte hè ugualmente intitulatu à non-performance. L'idea di una relazione contractuale legale trà u babbu è u figliolu hè assurda. A verità, cum'è revelatu da Ghjesù, hè chì a so relazione hè caratterizata da amore santu, fedeltà, rendizione di sè stessu è glurificazione mutuale. A preghiera di Ghjesù, cum'è a leggiamu in u capitulu 17 di u Vangelu di Ghjuvanni, rende chjaru chì questa relazione triunna hè a basa è a fonte di l'azzioni di Diu in ogni rilazione; perchè sempre agisce secondu ellu stessu perchè hè veru in ellu stessu.

In un studiu attentu di e Sacre Scritture diventa chjaru chì a relazione di Diu à a so creazione, ancu dopu a caduta di l'omu cù Israele, ùn hè micca un cuntrattuale: Ùn hè micca custruitu nantu à e cundizioni chì deve esse osservatu. Hè impurtante di capisce chì a rilazioni di Diu cù Israele ùn era micca fundamentalmente basata in a lege, solu micca un cuntrattu se-poi. Paul era ancu cuscente di questu. A relazione Onnipotente cù Israele principia cù un pattu, una prumessa. A Legge di Mosè (a Torah) hè entrata in vigore 430 anni dopu chì u pattu hè statu stabilitu. Cù u timeline in mente, a lege ùn era micca cunsiderata cum'è u fundamentu di a relazione di Diu cù Israele.
Sutta l'allianza, Diu hà cunfessu liberu à Israele cù tutte e so bontà. È, cum'è vi ricordate, questu ùn avia nunda à fà cù ciò chì Israele stessu era capaci di offre à Diu (5. Mo 7,6-8u). Ùn ci scurdemu chì Abràhamu ùn hà micca cunnisciutu à Diu quandu ellu hà prumessu di benedicalu è di fà di ellu una benedizzione per tutti i populi (1. Mosè 12,2-3). Un pattu hè una prumessa: liberamente scelta è cuncessa. "Vi accetteraghju cum'è u mo populu è seraghju u vostru Diu", disse l'Onniputente à Israele (2. Mo 6,7). U votu di benedizzione di Diu era unilaterale, hè vinutu da u so latu solu. Hè intrutu in u pattu cum'è una espressione di a so propria natura, caratteru è essenza. A so chjusura cù Israele era un attu di grazia - iè, di grazia !

Rivisendu i primi capituli di Genesi, diventa chjaru chì Diu ùn si tratta micca di a so creazione secondu qualchì tipu d'accordu cuntrattuale. Prima di tuttu, a creazione stessa era un attu di donazione vuluntaria. Ùn ci era nunda chì meritava u dirittu di esisti, assai menu una bona esistenza. Diu stessu dichjara: "È era bonu", iè, "Moltu bè". Diu dà liberamente a so bontà nantu à a so creazione, chì hè assai inferior à ellu; li dà a vita. Eva era u rigalu di bontà di Diu à Adam per ch'ellu ùn pudia più esse solu. De même, l'Omnipotent donna à Adam et à Eve le Jardin d'Eden et en fit le soin lucratif de s'occuper du jardin afin qu'il soit fructueux et donne vie en abondance. Adamu è Eva ùn anu scuntratu nisuna cundizione prima chì questi boni rigali li sò stati liberamente da Diu.

Ma chì era cum'è u Fallu quand'ellu hè venutu l'arraggiu? Risulta chì Diu cuntinueghja à agisce voluntariamente è incondizionalmente. Ùn era micca a so dumanda di dà à Adam è Eva a pussibilità di penti dopu a so disubbidienza era un attu di grazia? Pensate ancu cumu Diu li furnì furori per u vestitu. Ancu a so espulsione da u Giardinu di l'Eden era un attu di grazia chì a pudia impedisce d'utilizà l'arbre di a vita in a so peccata. A prutezione di Diu è a providenza versu Cain pò esse vistu solu in a stessa luce. Avemu ancu vede a grazia di Diu in a prutezione chì hà datu à Noè è a so famiglia, è in l'assicuranza in forma di arcubalenu. Tutte queste atti di grazia sò rigalati volontariamente in u segnu di a bè di Diu. Nisunu di elli ùn sò salarii per u cumpletu di qualunque tipu, ancu chjucu, obblighi cuntrattuali chì sò legalmente vincenti.

Grazia cum'è una benevolenza indesevule?

Diu sempre permette à a so creazione di sparta liberamente in i so bè. Hà fattu per sempre fora di u so più internu cum'è Padre, Figliolu è Spìritu Santu. Tuttu ciò chì questa Trinità rende visibile in a creazione succede da l'abbundanza di a so cumunità interna. Un rapportu legale è cuntrattuale cù Diu ùn avissi micca onurà u trione creatore è creatore di l'allianza, ma a faria un idolu pura. Idoli sempre entranu in relazioni cuntrattuali cù quelli chì satisfanu a so fame per ricunniscenza perchè anu bisognu di i so seguitori quantu bisognu di i so. Tramindui sò interdipendenti. Hè per quessa chì si benefiziu unu à l'altru per i so scopi autoservitori. U granu di a verità inherente à dì chì a grazia hè a benevolenza innervata di Diu hè simplicemente chì ùn ne meritemu micca.

A bondà di Diu supera u male

A Grazia ùn entre in ghjocu solu in u casu di u peccatu cum'è eccezzioni à qualsiasi legge o obbligu. Diu hè graziosu, indipendentemente da a natura di fattu di u peccatu. In altre parolle, u peccatu dimostrabile ùn hè micca necessariu per esercitassi grazia. Piuttostu, a so grazia persiste ancu quandu ci hè u peccatu. Hè dunque vera chì Diu ùn cessa di cuncede liberamente a so Buntà à a Sia creazione, ancu s'è ùn ne merite micca. Dopu a so perdona vuluntariamente à u prezzu di u so propiu sacrifiziu di cunciliazione.

Ancu s'è avemu peccatu, Diu ferma fideli perchè ùn pò micca ricusà ellu stessu, cum'è Paul dice "[...] s'è no simu infideli, ferma fideli" (2. Timoteu 2,13). Perchè Diu hè sempre sinceru à ellu stessu, ci ama è mantene u so pianu sacru per noi ancu quandu avemu ribellu. Sta custanza di gràzia cuncessa nantu à noi mostra quantu Diu hè sinceru in a mostra di amabilità à a so creazione. "Perchè, mentri eramu ancu debuli, Cristu hè mortu per noi empi... Ma Diu dimustra u so amori per noi in questu: mentre eramu sempre peccatori, Cristu hè mortu per noi " (Rumani). 5,6; 8th). U caratteru spiciale di a gràzia si sente ancu più chjaramente induve illumina a bughjura. È cusì parlemu soprattuttu di grazia in u cuntestu di u peccatu.

Diu hè misericordiosu indistintamente di a nostra peccata. Hà dimustratu di esse fidu à a so creazione è ferma pè u so destinu propiu per ella. A pudemu ricunnosce cumplettamente questu da Ghjesù chì, in cumpletu a so Expiazione, ùn pò micca esse dissuciatu da qualsiasi putenza di u male chì risuscenu contr'à ellu. E forze di u male ùn ponu impediscenu di dà a so vita per noi per chì pudemu campà. Nè u dolore, u soffrenu, nè a più severa umiliazione ùn li pudianu impedisce di seguità u so destinatu sacru, basatu nantu à l'amore è cuncilià e persone cù Diu. A bondà di Diu ùn vole micca chì u male si trasforma versu u bonu. Ma quandu si tratta di u male, a bondà sapi esattamente ciò chì ci vole à fà: hè impurtante chì vencissi, scunfissi è cunquistessi. Dunque ùn ci hè troppu misericordia.

Grazia: lege è ubbidienza?

Cumu vedemu a lege di l'Anticu Testamentu è l'obbedienza cristiana in u Novu Pattu in quantu à a grazia? S'è ricunsidemu chì l'allianza di Diu hè una prumessa unilaterale, a risposta hè quasi evidenti, una prumessa suscita una risposta da parte di quellu chì hè fatta. Tuttavia, mantene a prumessa ùn dipende micca di sta reazione. Ci hè solu duie opzioni in questu cuntestu: crede in a prumessa piena di fiducia in Diu o micca. A lege di Mosè (a Torah) hà dichjaratu chjaramente à Israele ciò chì significa di cunfidenza in l'allianza di Diu in questa fase prima di l'ultimu cumplimentu di a prumessa chì hà fattu (vale à dì prima di l'apparizione di Ghjesù Cristu). L'Israele omnipotente, per grazia, hà revelatu u modu di vita in u so pattu (l'antica allianza).

A Torah hè stata datu à Israele da Diu cum'è una bundanza. Ella duverebbe aiutà. Pàulu a chjama "maestra" (Galati 3,24-25; Bibbia di folla). Allora deve esse vistu cum'è un rigalu benevolente di grazia da l'Omnipotente Israele. A lege hè stata promulgata in u quadru di l'antica allianza, chì in a so fase prumessa (aspittendu u so cumplementu in a figura di Cristu in u novu pattu) era un pattu di grazia. Era destinatu à serve l'allianza di a libera vuluntà di Diu per benedire Israele è fà un pioniere di grazia per tutti i populi.

Ddiu chì ferma vera à ellu stessu vole avè u listessu rapportu non-cuntrattuale cù u populu in u Novu Pattu, chì hà truvatu u so rializazione in Ghjesù Cristu. Ci duna tutte e benedizioni di a so vita d'espiazione è di riconciliazione, morte, risurrezzione è ascensione à u celu. Ci sò offerti tutti i benefici di u so futuru regnu. Inoltre, ci hè offrittu a bona furtuna chì u Spìritu Santu abita in noi. Ma l'offerta di sti grazia in u Novu Pattu dumanda una reazione - a stessa reazione chì Israele duveria ancu avè dimustratu: Fede (fiducia). Ma in u quadru di u novu pattu, avemu fiducia in u so cumplementu piuttostu chè in a so prumessa.

A nostra reazione à a bè di Diu?

Chì duverebbe esse a nostra risposta à a gràzia chì ci hè stata? A risposta hè: "Una vita fiducia in a prumessa". Questu hè ciò chì significa una "vita di fede". Truvemu esempi di un tali modu di vita in i "santi" di l'Anticu Testamentu (Ebrei 11). Ci sò cunsequenze s'ellu ùn campa micca in fiducia in u pattu prumessu o realizatu. A mancanza di cunfidenza in u pattu è in u so autore ci taglia u so benefiziu. A mancanza di cunfidenza d'Israele l'hà privata di a so fonte di vita - u so sustenimentu, benessiri è fertilità. A sfiducia s'impedisce di a so rilazioni cù Diu tantu ch'ellu hè statu denegatu una parte in quasi tutte e boni di l'Onniputente.

L'allianza di Diu, cum'è Paul ci dice, hè irrevocabile. Perchè? Perchè l'Omnipotente hè fidu à ellu è u sustene, ancu quandu li costa caru. Diu ùn mai turnarà da a so Parolla; ùn pò esse obligatu à cumportà in una manera straniera à a so creazione o à u so populu. Ancu cù a nostra mancanza di fiducia in a prumessa, ùn pudemu micca fà ch'ellu sia infidèle à ellu stessu. Questu hè ciò chì significa quandu si dice chì Diu agisce "per u so nome".

Tutte l'istruzzioni è i cumandamenti chì sò cunnessi cun ellu anu da esse ubbidienti à noi in a fede in Diu, liberamente datu bontà è grazia. Ddu grazia hà truvatu u so cumplementu in a devozione è a rivelazione di Diu stessu in Ghjesù. Per truvà piacè in elli, hè necessariu d'accettà e gràzie di l'Onnipotente è nè ricusate nè ignurate. L'istruzzioni (cumandamenti) chì truvamu in u Novu Testamentu dichjaranu ciò chì significa per u populu di Diu dopu à a fundazione di u Novu Pattu per riceve a grazia di Diu è cunfidendu in questu.

Chì sò e radichi di l'ubbidienza?

Allora induve truvamu a fonte di l'ubbidenza ? Nasce da a fiducia in a fideltà di Diu à i scopi di u so pattu cum'è realizatu in Ghjesù Cristu. L'unica forma d'ubbidienza à quale Diu hè interessatu hè l'ubbidienza à a fede, chì si manifesta in a fede in a custanza di l'Omnipotente, a fideltà à a parolla è a fideltà à sè stessu (Rumani). 1,5; 16,26). L'ubbidienza hè a nostra risposta à a so grazia. Pàulu ùn lascia micca dubbitu nantu à questu - questu hè particularmente chjaru da a so dichjarazione chì l'Israele ùn anu micca mancatu di rispettà certi requisiti legali di a Torah, ma perchè "rifiutavanu a via di a fede, pensendu chì i so atti di ubbidienza devenu ghjunghje à u so scopu. portanu" (Rumani 9,32; Bibbia bona nutizia). L'apòstulu Paulu, un Fariseu rispettatu di a lege, hà vistu a verità frappante chì Diu ùn hà mai vulutu ch'ellu ghjunghje à a ghjustizia di ellu stessu mantene a lege. Comparatu cù a ghjustizia chì Diu hà vulutu dà à ellu per grazia, paragunatu à a so participazione à a ghjustizia di Diu, chì hè stata datu à ellu per mezu di Cristu, seria (per dì u minimu!) Essiri cunsideratu cum'è impurità senza valore ( Filippesi ). 3,8-9u).

In tuttu l'età hè stata a vulintà di Diu di sparte a so ghjustizia cù u so populu cum'è un rigalu. Perchè? Perchè ellu hè graziosu (Filippesi 3,8-9). Allora cumu uttene stu rigalu offertu gratuitamente? Cunfidendu à Diu per fà questu è credendu in a so prumessa di portà à noi. L'ubbidienza chì Diu vole chì esercitemu hè nutrita da a fede, a speranza è l'amore versu ellu. I chjamati à l'ubbidenza truvati in tutta l'Scrittura è i cumandamenti truvati in l'antichi è novi allianza sò graziosi. Se credemu in e prumesse di Diu è cunfidemu chì saranu realizati in Cristu è dopu in noi, vulemu campà secondu elli cum'è veramente veri è veri. Una vita in disubbidienza ùn hè micca basatu nantu à a fiducia o forse (ancora) ricusa di accettà ciò chì hè prumessu. Solu l'ubbidenza chì nasce da a fede, a speranza è l'amore glorifica à Diu; perchè solu sta forma di ubbidienza rende testimoniu di quale Diu, cum'è revelatu à noi in Ghjesù Cristu, hè veramente.

L'Omnipotente cuntinuerà à mustrà misericordia per noi, sia accettemu o ricusemu a so misericòrdia. Una parte di a so bontà hè senza dubbitu riflessa in u so rifiutu di risponde à a nostra opposizione à a so grazia. Hè cusì chì l'ira di Diu si mostra quandu ellu risponde à u nostru "nè" cù un "no" in ritornu, cunfirmendu cusì u so "sì" cuncessu à noi in a forma di Cristu (2. Corinti 1,19). È u "No" di l'Onniputente hè cusì potente cum'è u so "Iè" perchè hè una espressione di u so "Iè".

Micca eccezzioni à misericordia!

Hè impurtante di capisce chì Diu ùn face micca eccezzioni quandu si tratta di u so scopu più altu è u scopu sacru per u so populu. Per via di a so fideltà, ùn ci abbandunà micca. Piuttostu, ci ama perfettamente - in a perfezione di u so Figliolu. Diu ci voli glurificà cusì chì avemu fiducia è amassi cù ogni fibra di u nostru ego è ancu radiate questu perfettamenti in u nostru caminu di vita purtatu da a so gràzia. Cù questu, u nostru core increduli svanisce in u sfondate, è a nostra vita riflette a nostra fiducia in a bontà liberamente cuncessa di Diu in a so forma più pura. U so amore perfettu ci darà l'amore in perfezione, cuncedendu una ghjustificazione assoluta è una eventuale glorificazione. "Quellu chì hà cuminciatu un bonu travagliu in voi, a compie finu à u ghjornu di Cristu Ghjesù" (Filippini 1,6).

Diu saria misericordioso per noi, solu per lascià infine imperfetti cum'è era? E se l'eccezzioni eranu a regula in u celu - quandu una mancanza di fede quì, una mancanza d'amore quì, un pocu di perdona quì è un pocu di amarezza è risentimentu quì, un pocu di risentimentu quì è un pocu di arroganza ùn importava? In quale cundizione seremu allora ? Ebbè, unu cum'è quì è avà, ma durà per sempre ! Diu seria veramente misericordioso è gentile s'ellu ci lasciava in un tali "statu d'emergenza" per sempre ? Innò! In ultimamente, a gràzia di Diu ùn ammette micca eccezzioni - nè à a so grazia guvernante stessu, nè à u duminiu di u so amore divinu è a vuluntà benevolente; perchè altrimenti ùn saria misericordioso.

Chì pudemu fà per cuntrà quelli chì abusu di a grazia di Diu?

Mentre insegnemu à e persone à seguità à Ghjesù, duvemu insignà à capisce è riceve a gràzia di Diu, piuttostu chè ignurà è resiste per orgogliu. Avemu da aiutà à marchjà in a grazia chì Diu hà per elli in quì è avà. Duvemu fà vede chì ùn importa ciò chì facenu, l'Onniputente serà veru à ellu stessu è à u so bonu scopu. Avemu da rinfurzà elli in a cunniscenza chì Diu, attentu à u so amori per elli, a so misericordia, a so natura è u so scopu, serà inflexibile à qualsiasi opposizione à a so grazia. In u risultatu, un ghjornu pudemu tutti participà à a grazia in tutta a so pienezza è campà una vita sustinuta da a so misericordia. In questu modu, entremu di gioia in i "impegni" implicati - pienamente cuscenti di u privilegiu di esse un figliolu di Diu in Ghjesù Cristu, u nostru Fratellu Anzianu.

da u Dr. Gary Deddo


in pdfL'essenza di a grazia