What Dr. Faustus ùn sapia micca

Sè vo trattate di a literatura tedesca, ùn pudete micca ignurà a legenda di Faust. Parechji lettori di a Successione anu intesu parlà di questu tema impurtante da Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832) durante i so ghjorni di scola. Goethe cunniscia a legenda di Faust per mezu di i pupi, chì sò stati ancorati cum'è storie murali in a cultura europea dapoi u Medievu. In u 20u seculu, u premiu Nobel Thomas Mann hà risuscitatu a storia di l'omu chì hà vindutu a so ànima à u diavulu. A legenda di Faust è u pattu di u diavulu accumpagnatu (in inglese questu hè ancu chjamatu faustian bargain) perseguite l'idea di u 20. Seculu, per esempiu, cù a rendizione à u Naziunalismu Naziunale in u 1933.

A storia di Faust pò ancu esse truvata in a literatura inglese. U pueta è dramaturgu Christopher Marlowe, amicu intimu di William Shakespeare, hà scrittu un testu in u 1588 in u quale un Dr. Johannes Faust di Wittenberg, chì hè diventatu stancu di studià u noiosu, face un pattu cù Lucifer: Faust dà a so ànima à u diavulu quandu mori, se in turnu cumpone una voglia ogni quattru anni. I temi principali in a versione romantica di Goethe sò a vittoria di u tempu nantu à u pugnu umanu, evitendu tutte e verità è spirimintendu bellezza durabile. U travagliu di Goethe hà oghje un locu fermu in a letteratura tedesca oghje.

Will Durant a discrive cusì:
"Faust hè di sicuru Goethe stessu - ancu à u puntu chì tutti dui avianu sessanta anni. Cum'è Goethe, à sessant'anni era entusiasmu di a bellezza è a grazia. A so doppia ambizione per a saviezza è a bellezza eranu ancorate in l'anima di Goethe. Questa supposizione sfidava i dii vinditori, è ancu era nobile. Faust è Goethe dissenu "sì" à a vita, spirituali è fisicamenti, filusufichi è allegri. "(Storia culturale di l'umanità. Rousseau è a Rivuluzione francese)

Una superficialità fatale

A maiò parte di i cummentatori piglianu nota di l'assunzione arrogante di Faust di putenzi divini. Marlowes A storia tragica di u duttore Faustus principia cù u caratteru principale chì disprezza a cunniscenza chì hà ricevutu per mezu di e quattru scienzi (filusufìa, medicina, dirittu è teologia). Wittenberg era, sicuru, a scena di ciò chì hè accadutu intornu à Martin Luther è i sfondate chì risonanu ùn ponu esse ignorati. A teologia era una volta cunsiderata cum'è "a scienza di a regina". Ma chì follia di pensà ch'omu hà assuciatu tutte e cunniscenze chì si pudianu insignà. A mancanza di prufundità di l'intellettu è u spiritu di Faust hà alluntanatu assai lettori prima di sta storia.

A lettera di Paulu à i Rumani, chì Luther hà vistu cum'è a so dichjarazione di a libertà religiosa, si distingue quì: "Siccomu si cunsidereghja sàviu, sò diventati stupidi" (Rom. 1,22). Più tardi Paul scrive nantu à a prufundità è a ricchezza chì unu deve sperimentà quandu cercanu Diu: "O chì prufundità di ricchezza, sia di a saviezza è di a cunniscenza di Diu! Quantu sò incomprensibili i so ghjudizii è quantu inscrutabili sò i so modi ! Perchè "chì hà ricunnisciutu a mente di u Signore, o quale era u so cunsiglieru"? "(Rom 11,33-34u).

Eroe tragicu

Ci hè una cecità profonda è fatale in Faust chì significa a so doppia fine. Ellu voli u putere, più chè tutte e riccheze in u mondu. Marlowe a scrive cusì: "In India duveranu vola in Golde, Dig u perle d'Oriente da u mare, Scrutate à traversu i cantoni di tuttu u novu mondu. Per i frutti nobili, deliziosi morditori di príncipi; "Marlowes Faustus hè statu scrittu per u palcuscenicu è dunque mostra l'eroe tragicu chì vole scopre, esplurà, cresce è scopre i segreti di u mondu cunnisciutu è scunnisciutu assai impressiunativamente. Quand'ellu principia à esplurà a natura di u celu è di l'infernu, Mephisto, u messaggeru di Lucifer, ferma l'affari cù i tremuli. A versione poetica di Geethe hè furmata da u Romanticismu in Europa è dunque mostra un pugnu più elegante chì mostra a presenza di Diu in a so Elogie a divinità cum'è una criatura all’incarnatrice è sempre conservadora, perchè per Goethe, u sintimentu hè tuttu. Molti critici lodeanu a versione di Faust di Goethe di u 1808 cum'è u dramma è a poesia chì a Germania hà mai pruduttu. hà. Ancu se Faust hè trascinatu à l'infernu da Mephisto à a fine, ci hè assai da guadagnà da sta storia. Cù Marlowe, l'effettu dramaticu dura più è finisce cun una morale. Durante u ghjocu, Faustu hà avutu u bisognu di vultà à Diu è di ricunnosce i so sbagli davanti à ellu è à ellu stessu. In u secondu attu, Fausto dumanda s'ellu hè troppu tardi per questu è l'angelo gattivu cunfirma sta paura. Eppuru, l'ànghjulu bonu l'animà è li dici chì ùn hè mai tardu per vultà à Diu. L'angelo gattivu risponde chì u diavulu u straccerà in pezzi s'ellu torna in Diu. Ma u bon anghjulu ùn lascia micca facilmente è ci assicura chì se ellu torna à Diu, ùn i capelli ùn saranu curbati. In seguitu Faustus chjama da u più profondu à Cristu cum'è u Redentore è u dumanda di salvà a so anima torturata.

Allora Lucifer apparisce cun avvisu è una diversione cinquanta per cunfonde u duttore furmatu. Lucifer l’introduce à i sette peccati mortali: arroganza, avidità, inveja, rabbia, glutineria, paresse è lussuria. Fausto di Marlowe hè cusì distractatu da questi piacè carnali chì lascia u percorsu di vultà à Diu. Eccu a vera morale di a storia di Fausto di Marlowe: u peccatu di Faustu ùn hè micca solu a so presunzione, ma sopratuttu a so superficialità spirituale. Per Dr. Questa superficialità hè u mutivu di a so morte, Kristin Leuschner di a Rand Corporation, perchè "Faustus ùn pò micca sperimentà un Diu chì hè abbastanza grande per pardunallu per i so sbagliati".

In parechji punti di u ghjocu di Marlowe, l'amichi di Faustus u urgeu à pentirà, perchè ùn hè micca troppu tardi per questu. Ma Faustus hè cecu da a so fede inesistente - u Diu di u Cristianesimu hè veramente più grande ch'ellu pò imaginà. Hè ancu abbastanza grande per pardunà.L'Accademicu Dr. Faustus, chì hà evitatu a teologia, hà mancatu cusì unu di i principii più impurtanti di a Bibbia: "Elle [persone] sò tutte peccatori è mancanu a gloria ch'elli duveranu avè cun Diu, è sò ghjustificati da a so grazia per elli senza meritu Salvazione chì hè vinuta. per mezu di Cristu Ghjesù » (Rom 3,23f). Hè riportatu in u Novu Testamentu chì Ghjesù hà cacciatu sette dimònii fora di una donna, è diventò unu di i so discìpuli più fideli (Luca). 8,32). Ùn importa micca a traduzzione di a Bibbia chì leghjemu, a mancanza di crede in a gràzia di Diu hè qualcosa chì tutti sperienzemu; tendemu à creà a nostra propria maghjina di Diu. Ma questu hè troppu miope. Faustus ùn si pardunaria, allora cumu pò fà un Diu Onnipotente ? Hè logica - ma hè logica senza pietà.

Amnistia per i peccatori

Forsi ognunu di noi sperienza cusì. Allora avemu da piglià un cori perchè u messagiu di a Bibbia hè chjaru. Ogni tippu di peccatu pò esse pardunatu - eccettu chì contru à u Spìritu Santu - è sta verità hè in u messagiu di a croce. U messagiu di a bona nova hè chì u sacrificiu chì Cristu hà fattu per noi valia assai più cà a summa di tutte e nostre vite è di tutti i nostri peccati chì avemu mai fattu. Alcune persone ùn accunsenu micca l'offerta di Diu di u pardonu è cusì glurificheghjanu i so peccati: "A mo culpabilità hè cusì grande, troppu grande. Diu ùn mi pò mai pardunà. "

Ma sta supposizione hè sbagliata. U missaghju di a Bibbia significa grazia - grazia à a fine. A bona nova di l'evangelu hè chì l'amnistia celeste s'applica ancu à u peghju di i peccatori. Pàulu stessu scrive cusì: "Questa hè certamente vera è una parolla degna di fede chì Cristu Ghjesù hè vinutu in u mondu per salvà i peccatori, di quale sò u primu. Ma hè per quessa ch'e mi hè stata misericordia chì Cristu Ghjesù mi mostra prima di tuttu pacienza cum'è un esempiu à quelli chì anu da crede in ellu per a vita eterna "(1. Tim1,15-16u).

Paul continua à scrive: "Ma induve u peccatu hè diventatu putente, a grazia hè diventata ancu più putente" (Rom. 5,20). U missaghju hè chjaru: a via di a grazia hè sempre libera, ancu per u peghju peccatore. Quandu u Dr. Faustus hà capitu solu questu.    

di Neil Earle


in pdfWhat Dr. Faustus ùn sapia micca