Chì hè u peccatu?

021 wkg bs sin

U peccatu hè l'illegalità, un statu di ribellione contru à Diu. Dapoi u tempu chì u peccatu hè ghjuntu in u mondu per mezu di Adamu è Eva, l'omu hè statu sottu à u jugu di u peccatu - un jugu chì pò esse eliminatu solu da a gràzia di Diu per mezu di Ghjesù Cristu. A cundizione peccaminosa di l'umanità si mostra in a tendenza à mette sè stessu è i so interessi sopra à Diu è a so vulintà. U peccatu porta à l'alienazione da Diu è u soffrenu è a morte. Perchè tutti l'omu sò peccatori, tutti anu ancu bisognu di a redenzione chì Diu offre per mezu di u so Figliolu (1. Johannes 3,4; Rumani 5,12; 7,24-25; Marcu 7,21-23; Galati 5,19-21; Rumani 6,23; 3,23-24u).

U cumpurtamentu cristianu hè basatu annantu à a fiducia è a lealtà amorosa à u nostru Salvatore, chì ci hà amatu è si rinunziò per noi. A fiducia in Ghjesù Cristu hè espressa in a fede in l'evangelu è in l'opere d'amore. Per mezu di u Spìritu Santu, Cristu trasfurmeghja i cori di i so credenti è li face fruttu: amore, gioia, pace, fideltà, pacienza, amabilità, mansuranza, autocontrollo, ghjustizia è verità.1. Johannes 3,23-24; 4,20-21; 2. Corinti 5,15; Galati 5,6.22-23; Efesini 5,9).

U peccatu hè contru à Diu.

In u Salmu 51,6 Dice un David penitente à Diu: "A tè solu aghju peccatu è aghju fattu u male davanti à voi". Ancu s'ellu l'altri persone eranu affettati negativamente da u peccatu di David, u peccatu spirituale ùn era micca contru à elli, era contru à Diu. David ripete stu pensamentu 2. Samuel 12,13. Job dumanda: "Abacuc, aghju peccatu, chì ti facciu, o pastore di l'omi" (Job 7,20)?

Di sicuru, ferisce l'altri hè cum'è peccatu contru à elli. Paul indica chì, fendu cusì, simu veramente "peccate contr'à Cristu" (1. Corinti 8,12) chì hè u Signore è Diu.

Questa hà implicazioni impurtanti

Prima, postu chì Cristu hè a rivelazione di Diu contru à quale u peccatu hè direttu, u peccatu deve esse vistu cristologicamente, vale à dì da a perspettiva di Ghjesù Cristu. Calchì volta u peccatu hè definitu cronologicu (in altri palori, perchè l'Anticu Testamentu hè statu scrittu prima, hà priurità à definisce u peccatu è altre duttrini). Tuttavia, hè u puntu di vista di Cristu chì importa à u Cristianu.

Siconda, postu chì u peccatu hè contru à tuttu ciò chì Diu hè, ùn pudemu micca aspittà chì Diu sia indifferenti o apaticu versu ellu. Perchè u peccatu hè cusì oppostu à l'amore è a bontà di Diu, alluntana a nostra mente è u core da Diu.9,2), chì hè l'urìgine di a nostra esistenza. Senza u sacrificiu di riconciliazione di Cristu (Colossians 1,19-21), ùn averemu micca speranza di nunda, ma a morte (Rumani 6,23). Diu vole chì a ghjente hà una fraternità d'amore è gioia cun ellu è cun l'altri. U peccatu distrugge quella fraternità amorosa è gioia. Hè per quessa chì Diu odia u peccatu è u distrughjerà. A risposta di Diu à u peccatu hè a rabbia (Efesini 5,6). L'ira di Diu hè a so determinazione pusitiva è energica di distrughje u peccatu è e so cunsequenze. Micca perchè hè amara è vindicativa cum'è noi l'omu, ma perchè ama a ghjente tantu ch'ellu ùn aspittà micca è fighjulà chì si distrughjenu sè stessi è l'altri per via di u peccatu.

Terzu, Diu solu ci pò ghjudicà in questa materia, è solu ellu pò pardunà u peccatu, perchè solu u peccatu hè contru à Diu. "Ma cun voi, o Signore, u nostru Diu, hè a misericordia è u pirdunu. Perchè avemu diventatu apostati "(Daniel 9,9). "Perchè cù u Signore hè grazia è assai redenzione" (Salmu 130,7). Quelli chì accettanu u ghjudiziu misericordioso di Diu è u pirdunu di i so piccati "ùn sò micca destinati à l'ira, ma à ottene salvezza per mezu di u nostru Signore Ghjesù Cristu" (2. Tessalonicesi 5,9). 

A rispunsabilità per u peccatu

Ancu s'ellu hè abitudine di culpisce Satanassu per avè purtatu u peccatu in u mondu, l'umanità hè rispunsevule per u so propiu peccatu. "Dunque, cum'è per un omu u peccatu hè ghjuntu in u mondu, è a morte per u peccatu, cusì a morte si sparse à tutti l'omi, perchè tutti anu peccatu" (Rumani). 5,12).

Ancu Satana li pruvò, Adamu è Eva anu pigliatu a decisione - a rispunsabilità era di elli. In u Salmu 51,1-4 David si riferisce à u fattu chì era suscettibile à u peccatu perchè era natu umanu. Ellu ricunnosce ancu i so peccati è inghjustizie.

Tutti soffremu di e cunsequenze cullettive di i peccati di quelli chì anu campatu davanti à noi finu à chì anu furmatu u nostru mondu è u nostru ambiente. Tuttavia, questu ùn significa micca chì avemu ereditatu u nostru peccatu da elli è ch'elli sò rispunsevuli di qualchì manera.

In u tempu di u prufeta Ezekiel, ci era una discussione nantu à culpisce u peccatu persunale nantu à "i peccati di i babbi". Leghjite Ezekiel 18, fendu una attenzione particulari à a cunclusione in u versu 20: "Per quellu chì peccatu morirà". In autri paroli, ognunu hè rispunsevuli di i so peccati.

Perchè avemu a rispunsabilità persunale per i nostri peccati è a cundizione spirituale, u pentimentu hè sempre persunale. Avemu tutti peccatu (Rumani 3,23; 1. Johannes 1,8) è e Sacre Scritture exhortanu ognunu di noi personalmente à pentimentu è crede in l'evangelu (Marcu 1,15; Atti di l'Apòstuli 2,38).

Pàulu s'impegna à nutà chì, cum'è u peccatu hè ghjuntu in u mondu per un omu, a salvezza hè solu dispunibule per un omu, Ghjesù Cristu. "...Perchè s'è per u peccatu di l'unu sò morti parechji, quantu più a grazia di Diu era abbundante à parechji per a grazia di un omu Ghjesù Cristu" (Rumani). 5,15, vede ancu versi 17-19). U passaghju di u peccatu hè u nostru, ma a grazia di a salvezza hè Cristu.

U studiu di e parolle usatu per descrive u peccatu

Una varietà di parolle ebraiche è greche sò aduprate per discrive u peccatu, è ogni termine aghjunghjenu un cumpunente cumplementariu à a definizione di u peccatu. Un studiu più profundo di ste parolle hè dispunibule per l'enciclopedii, cummentarii è aiuti di studiu di a Bibbia. A maiò parte di e parolle utilizate implica un'attitudine di cori è di mente.

Di i termini ebraici più cumunimenti utilizati, l'idea di u peccatu cum'è missing the goal results (1. Mosè 20,9; 2. Mosè 32,21; 2. Re 17,21; Salmu 40,5 etc.); U peccatu hà da fà cù una rottura in a relazione, da quì a rivolta (trasgressione, ribellione cum'è in 1. Samuel 24,11; Isaia 1,28; 42,24 etc. descritti); torce qualcosa di stortu, da quì a perversione deliberata di qualcosa fora di u so propiu scopu (attu male cum'è in 2. Samuel 24,17; Daniele 9,5; Salmu 106,6 ecc.); di culpa è dunque di culpabilità (indignazione in u Salmu 38,4; Isaia 1,4; Ghjeremia 2,22); s'éloigner et s'écarter d'un sentier (vede Err in Job 6,24; Isaia 28,7 ecc.); U peccatu hà da fà cù u dannu à l'altri (u male è l'abusu in Deuteronomiu 56,6; Pruverbii 24,1. ecc.)

I paroli grechi utilizati in u Novu Testamentu sò termini ligati à a manca di a marca (Ghjuvanni 8,46; 1. Corinti 15,56; Ebrei 3,13; Ghjacumu 1,5; 1. Johannes 1,7 ecc.); per errore o culpa (trasgressioni in Efesini 2,1; Colossesi 2,13 ecc.); cù attraversà una linea di cunfini (trasgressioni in Rumani 4,15; Ebrei 2,2 etc); cù l'azzioni contru à Diu (essendu empie in Rumani 1,18; titu 2,12; Ghjuda 15 ecc.); è cù l'anarchia (inghjustizia è trasgressione in Matteu 7,23; 24,12; 2. Corinti 6,14; 1. Johannes 3,4 ecc.).

U Novu Testamentu aghjunghje più dimensioni. U peccatu hè u fallimentu di coglie l'uppurtunità di praticà a cumportamentu divinu versu l'altri (Giacomo 4,17). Inoltre, "ciò chì ùn hè micca di fede hè peccatu" (Rumani 1 Cor4,23)

Pecatu da a perspettiva di Ghjesù

U studiu di a parolla aiuta, ma solu ùn ci porta à una cunniscenza cumpleta di u peccatu. Comu diciatu prima, avemu bisognu di guardà u peccatu da un puntu di vista cristologicu, vale à dì da a perspettiva di u Figliolu di Diu. Ghjesù hè a vera maghjina di u core di u Babbu (Ebrei 1,3) è u Babbu ci dice: "Senti lu!" (Matteu 17,5).

I Studi 3 è 4 anu spiegatu chì Ghjesù hè incarnatu à Diu è chì e so parolle sò e parolle di a vita. Ciò chì hà da dì ùn solu riflette a mente di u babbu, ma ancu porta cun ellu l'autorità morale è etica di Diu.

U peccatu ùn hè micca solu un attu contru à Diu - hè più. Ghjesù spiegò chì u peccatu nasce da u core è a mente di l'omu carcu di peccatu. "Perchè da l'internu, da u core di l'omi, venenu i mali pinsamenti, fornicazione, furtu, assassiniu, adulteriu, avidità, gattive, inganni, licenzia, invidia, calunnia, orgogliu, stupidità. Tutte queste cose male escenu da l'internu è rendenu una persona impura " (Marcu 7,21-23u).

Facemu un sbagliu quandu cercamu una lista specifica è stabilita di fà è micca. Ùn hè tantu l'attu individuale, ma piuttostu l'attitudine sottostante di u core chì Diu ci vole à capisce. Ancu cusì, u passaghju sopra da u Vangelu di Marcu hè unu di parechji induve Ghjesù o i so apòstuli listanu o paragunate e pratiche peccaminose è l'espressione di a fede. Truvemu tali Scritture in Matteu 5-7; Matteu 25,31-46; 1. Corinti 13,4-8; Galati 5,19-26; Colossesi 3 etc. Ghjesù descrive u peccatu cum'è un cumpurtamentu dipendente è ammenta: "Quellu chì commette u peccatu hè schiavu di u peccatu" (Ghjuvanni). 10,34).

U peccatu attraversa e linee di cumportamentu divinu versu l'altri esseri umani. Consiste à agisce cum'è s'è no fussemu rispunsevuli di alcunu putere più altu chè noi. U peccatu per u Cristianu ùn hè micca permette à Ghjesù per amà l'altri attraversu noi, ùn onore ciò chì Ghjacumu chjama "adorazione pura è senza impurità" (Giacomo 1,27) è "a lege reale sicondu l'Scritture" (James 2,8) hè chjamatu. Ghjesù hà insignatu chì quelli chì l'amate ubbidiranu à e so parolle4,15; Matteu 7,24) è cusì cumpiendu a lege di Cristu.

U tema di a nostra peccatu inherente passa per e Scritture (vede ancu 1. Mosè 6,5; 8,21; predicatore 9,3; Ghjeremia 17,9; Rumani 1,21 ecc.). Dunque, Diu ci cumanda: "Gettate da voi tutte e trasgressioni chì avete fattu, è fate per voi un core novu è un spiritu novu" (Ezekiel 1).8,31).

Mandendu u so Figliolu in i nostri cori, ricevemu un core è un spiritu novu, cunfessendu chì appartenemu à Diu (Galati 4,6; Rumani 7,6). Siccomu appartenemu à Diu, ùn duvemu più esse "schiavi di u peccatu" (Rumani 6,6), ùn siate più insensati, disubbidienti, smarriti, servendu desideri è concupiscenze, campendu in malizia è invidia, odiendu noi è odiendu l'un l'altru " (Titus). 3,3).

U cuntestu di u primu peccatu registratu in 1. U Libru di Mosè ci pò aiutà. Adamu è Eva eranu in fraternità cù u Babbu, è u peccatu hè accadutu quandu anu rottu sta relazione per sente una voce diversa (leghjite 1. Mosè 2-3).

U scopu chì u peccatu manca hè u premiu di a nostra vocazione celestiale in Cristu Ghjesù (Filippesi 3,14), è chì per l'adopzione in a fraternità di u Babbu, u Figliolu è u Spìritu Santu, pudemu esse chjamati figlioli di Diu (1. Johannes 3,1). S'è andemu fora di sta cumunione cù Diu, mancamu a marca.

Ghjesù abita in i nostri cori per chì "pudemu esse pienu di tutta a pienezza di Diu" (vede Efesini 3,17-19), è rompe sta relazione cumpleta hè u peccatu. Quandu avemu fattu u peccatu, avemu ribellu contru à tuttu ciò chì Diu hè. Rupture a relazione sacra chì Ghjesù hà intesu cun noi prima di a fundazione di u mondu. Hè un rifiutu di lascià u Spìritu Santu travaglià in noi per fà a vulintà di u Babbu. Ghjesù hè vinutu per chjamà i peccatori à u pentimentu (Luca 5,32), chì significanu chì tornanu à una relazione cù Diu è a so vulintà per l'umanità.

U peccatu significa piglià qualcosa di maravigliosu chì Diu hà cuncepitu in a so santità è perverterlo contra l'altri per i desideri egoisti. Significa u rinunciu da u scopu di Diu destinatu à l'umanità per participà à tutti in a so vita.

U peccatu significa ancu ùn mette a nostra fede in Ghjesù cum'è guida è autorità di a nostra vita spirituale. U peccatu chì hè spirituale ùn hè micca definitu da logica umana o assunzioni, ma da Diu. Se vulissimu una breve definizione, puderiamu dì chì u peccatu hè u statu di esse senza cumunione cun Cristu.

cunchiusioni

I cristiani anu da evità u peccatu perchè u peccatu hè una pausa in a nostra relazione cù Diu chì ci elimina l'armunia di a cummunione cù u Babbu, u Figliolu è u Spìritu Santu.

da James Henderson