Arrivedete è aspettate!

Certe volte, pari, aspittà hè a cosa più dura per noi. Dopu pensemu chì sapemu ciò chì avemu bisognu è pensemu chì simu pronti, a maiò parte di noi truvamu a stesa aspettata quasi insupportable. In u nostru mondu occidentale, pudemu diventà frustrati è impacienti si avemu aspettà cinque minuti in vestiti micca di ferru in un ristorante di fast food mentre stavamu in vittura è ascolta a musica. Imagine chì a vostra bisnea a videria.

Per i cristiani, l'aspittazione hè ancu più cumplicata da u fattu chì avemu fiducia in Diu, è spessu trovemu difficiuli di capiscenu perchè facemu e cose chì credimu profondamente chì avemu bisognu è per chì continuemu à fà pricava è facia tuttu u pussibule, ùn l'avete micca.

U rè Saul s'inquieta è s'inquieta mentre aspetta chì Samuel vene à offre u sacrifiziu per a battaglia (1 Sam3,8). I suldati s'inquietanu, certi l'abbandunonu, è in a so frustrazione per l'attesa apparentemente infinita, infine hà fattu u sacrifiziu stessu.Di sicuru, hè quì chì Samuel ghjunse infine. L'incidentu hà purtatu à a fine di a dinastia di Sauls (v. 13-14).

In un mumentu o l'altru, a maiò parte di noi hà probabilmente sentitu cum'è Saul. Avemu fiducia in Diu, ma ùn pudemu micca capì perchè ùn intervene o calmu i nostri mari tempestosi. Aspettemu è aspettemu, e cose pareranu peggiate è peggiu, è in finta l'aspettata pare andà oltre ciò chì pudemu piglià. Sò chì aghju sentitu chì qualchì volta ci sentimu tutti quì in Pasadena è certamente tutte e nostre cumunità quandu avemu vendutu a nostra prupietà in Pasadena.

Ma Diu hè fideli è ellu prumette di purtassi à traversu tuttu ciò chì incontru in a vita. Hà pruvatu una volta è novu. A volte si passa per u soffrenu cun noi è di volte - più raramente, pare - mette un termine per ciò chì ùn pareva mai finisce. In ogni modu, a nostra fede ci chjama di cunfidassi in ellu - di cunfidassi chì ellu farà ciò chì hè bonu è bonu per noi. In retrospettiva, spessu pudemu vede solu a forza chì avemu ottinutu attraversu a longa notte di aspittà è cumincià à capisce chì l'esperienza dolorosa pò esse una benedizzione disfressata.

Eppuru, ùn hè micca menu miserable di suppurtà mentre noi l'avemu attraversu, è simpaticemu cù u salmista chì hà scrittu: "A mo ànima hè assai spaventata. Oh, Signore, finu à quandu! "(Sal. 6,4). Ci hè un mutivu chì l'antica traduzzione di a Bibbia di u Rè Ghjacumu rendeva a parolla "pazienza" cù "longa sofferenza"!

Luca ci parla di dui discìpuli chì eranu tristi nantu à a strada d'Emmaüs perchè paria chì a so attesa era in vanu è tuttu era persu perchè Ghjesù era mortu.4,17). Ma in u stessu tempu, u Signore risuscitatu, in quale tutti avianu stabilitu e so speranze, si n'andò à fiancu à elli è li dete incuragii - ùn anu micca capitu (vv. 15-16). Calchì volta a listessa cosa succede à noi. Spessu ùn avemu micca vede i modi in quale Diu hè cun noi, circhendu, aiutendu, incuraghjendu - finu à un puntu dopu in u tempu.

Hè solu quandu Ghjesù hà rumpitu u pane cun elli "i so ochji sò stati aperti è u ricunnoscenu, è sparì da elli. È si dissenu l'un à l'altru: Ùn ci hè micca brusgiatu u nostru core in noi quand'ellu ci hà parlatu in u caminu è ci hà apertu e Scritture ? " (V. 31-32).

Quandu avemu fiducia in Cristu, ùn aspittemu micca solu. Sta cun noi in ogni notte scura, ci dà a forza di suppurtà è a luce per vede chì tuttu ùn hè micca finitu. Ghjesù ci assicura ch'ellu ùn ci lasciarà mai solu (Matt. 28,20).

di Ghjiseppu Tkach


in pdfArrivedete è aspettate!