A vita di l'apòstulu Petru

744 a vita di l'apòstulu PetruUna figura biblica chì tutti pudemu identificà hè Simone, bar Jonah (figliolu di Jonah), cunnisciutu da noi cum'è l'apòstulu Petru. À traversu l'evangelii, u cunniscenu cum'è una persona in tutta a so cumplessità maravigliosa è cuntradizioni: Petru, u difensore autonuminatu è campione di Ghjesù à a fine amara. Petru quellu chì osava curreghje u maestru. Petru, chì lentamente capisce, ma si mette prestu in capu di u gruppu. Impulsivu è devotu, irrazionale è perspicace, imprevisible è testaru, zelosu è tirannicu, apertu ma troppu spessu silenziu quandu importava - Petru era un omu cum'è a maiò parte di noi. Iè, tutti pudemu identificà cù Petru. Chì a so risturazione è a riabilitazione da u so Signore è Maestru ci inspiri tutti.

onore è avventura

Petru era un Galileu di u nordu di Israele. Un écrivain juif a déclaré que ces hommes de plein air étaient irascibles, mais naturellement généreux. U Talmud ebraicu hà dettu di sti pirsuni duru: Sempre si curavanu più di l'onore chè di u guadagnu. U teologu William Barclay hà descrittu Petru cusì: "Continu, impulsivu, emutivu, facilmente eccitatu da una chjama à l'avventura, fideli finu à a fine - Petru era un tipicu galileanu". In i primi 12 capituli di l'Atti rapidi di l'Apòstuli, a preeminenza di Petru trà i primi cristiani hè delineata. Hè Petru chì incita l'elezzione di un novu apòstulu per rimpiazzà Ghjuda (Atti 1,15-22). Petru era u portavoce di a piccula cumpagnia in u primu sermone in u ghjornu di Pentecoste (Atti 2). Guidati da a fede in u so Signore, Petru è Ghjuvanni guarìu un omu malatu cunnisciutu in u tempiu, attirò una grande folla, è sfidau i capi ebrei in a so arrestu (Atti 4,1-22). 5000 persone ghjunsenu à Cristu per via di sti avvenimenti impressiunanti.

Era Petru chì si n'andò in Samaria per assicurà a causa di l'evangelu in quellu campu di missione sfida. C'est lui qui a affronté l'astucieux mage Simon Magus (Atti 8,12-25). U rimproveru di Petru hà fattu caccià dui ingannatori morti (Atti 5,1-11). Petru hà risuscitatu un discìpulu mortu à a vita (Atti 9,32-43). Ma forsi a so più grande cuntribuzione à a storia di a chjesa hè stata quandu ellu battezzò un ufficiale rumanu in a chjesa - una mossa audace chì hà attiratu critichi in a prima chjesa dominata da i Ghjudei. Diu hà utilizatu per apre a porta di a fede à u mondu Gentile (Atti 10, Atti 15,7-11u).

Petru. Petru. Petru. Hà duminatu a chjesa primitiva cum'è un colossu cunvertitu. Incredibile chì i malati eranu guariti in i carrughji di Ghjerusalemme, quandu a so ombra sola li coprì (Atti 5,15).

Ma cum'è avemu vistu, ùn hà micca sempre cumportatu cusì. In quella notte scura in Getsemani, quandu a folla ghjunse à arrestà à Ghjesù, Petru tagliò impulsivamente l'arechja di un servitore di u gran sacerdote cù un colpu di spada misplaced. In seguitu, hà capitu chì questu attu di viulenza l'hà marcatu cum'è un omu. Puderia costu a so vita. Allora hà seguitu à Ghjesù da luntanu. In Luca 22,54-62 Petru si mostra chjaramente nigà u so Signore - trè volte cum'è Ghjesù avia predettu. Dopu à a so terza negazione di avè mai cunnisciutu à Ghjesù, Luca informa simpliciamente: "E u Signore si vultò è guardò à Petru" (Luca 2 Cor.2,61). Hè tandu chì Petru infine capì quantu incertu è impreparatu era veramente. Luca cuntinueghja: «E Petru esce è pienghje amaramente». In questa scunfitta murali assai stavanu sia a rottura è u sviluppu fenomenale di Petru.

L'orgogliu di l'ego

Petru avia un grande prublema di ego. Hè qualcosa chì avemu tutti in un gradu o un altru. Petru hà patitu di l'orgogliu eccessivu, a fiducia in sè stessu, a fiducia eccessiva in e so capacità umane è u ghjudiziu. U 1. Ghjuvanni capitulu 2 versu 16 ci avvisa quantu orgogliu determina e nostre azzioni. Altri testi mostranu chì stu assassinu silenziu pò chjappà nantu à noi è arruvinà e nostre migliori intenzioni (1. Corinti 13,1-3). Hè accadutu à Petru. Pò accade ancu à noi.

Quandu ci avvicinamu à a stagione di Pasqua è di Pasqua è si preparanu à sparte u pane è u vinu di u sacramentu, simu chjamati à esaminà noi stessi per questa qualità arradicata (1. Corinti 11,27-29). U nostru assassinu silenziu hè megliu ricunnisciutu analizendu i so aspetti terribilmente diversi. Ci sò almenu quattru di elli chì pudemu indicà oghje.

Prima, orgogliu in a so forza fisica. Petru era un piscadore corpulentu chì hà prubabilmente guidatu l'associu di dui coppie di fratelli nantu à a riva di Galilea. Sò crisciutu intornu à i piscadori - ponu esse assai duru è francu è ùn usanu micca fazzoletti di sita. Petru era l'omu chì a ghjente preferiva seguità. Li piacia a vita dura è turbulenta. Avemu vistu chì in Luke 5,1-11 quandu Ghjesù li dumandò di caccià e so reti per catturà una cattura. Petru era quellu chì prutestava : " Maestru avemu travagliatu tutta a notte è ùn avemu pigliatu nunda ". Ma cum'è di solitu, hà cedutu à l'incitazione di Ghjesù, è a grande cattura brusca l'hà lasciatu stunatu è emotivamente sbilanciatu. Stu flussu è riflussu stava cun ellu è era probabilmente dovutu à a so eccessiva fiducia - un trattu chì Ghjesù l'aiutaria à rimpiazzà cù a fede divina.

Quelli chì sò cunnisciuti sanu

Stu secondu aspettu hè chjamatu orgogliu intellettuale (cunniscenza elitista). ellu entrerà 1. Corinti 8,1 mintuatu induve ci hè dettu chì a cunniscenza puffs up. Face. Petru, cum'è parechji di i Ghjudei chì seguitanu à Ghjesù, pensanu chì sapianu tuttu. Ghjesù era chjaramente u Messia aspittatu, cusì era solu naturali chì ellu cumpiendu e profezie di a grandezza naziunale è l'appuntamentu di i Ghjudei cum'è capi supremi in u regnu preditu da i prufeti.

Ci era sempre sta tensione trà elli nantu à quale seria più grande in u regnu di Diu. Ghjesù avia spuntatu u so appetitu prumettenduli dodici troni futuri. Ciò chì ùn sapianu micca era chì questu era in un futuru luntanu. Avà in u so tempu, Ghjesù hè vinutu à pruvà à esse u Messia è à cumpiendu u rolu di u servitore soffrenu di Diu (Isaia 53). Ma Petru, cum'è l'altri discìpuli, mancava sta suttilità. Pensava chì sapia tuttu. Hà rifiutatu l'annunzii (di e passioni è a risurrezzione) di Ghjesù perchè cuntraditevanu a so cunniscenza (Marcu 8,31-33), è s'oppone à Ghjesù. Questu hà guadagnatu u rimproveru: "Fate daretu à mè, Satanassu!"
Petru era sbagliatu. Era sbagliatu nantu à l'infurmazioni chì avia. Hà messu 2 è 2 inseme è ne hà 22, cum'è tanti di noi.

A notte chì Ghjesù fù arristatu, i discepuli cusì-chiamati fideli eranu sempre discutendu nantu à quale seria più grande in u regnu di Diu. Pocu sapianu chì trè ghjorni terribili l'aspittavanu. Petru era unu di i discìpuli cecu è inizialmente rifiutò di lavà à Ghjesù i so pedi cum'è un esempiu di umiltà (Ghjuvanni 13). L'orgogliu di a cunniscenza pò fà questu. Si mostra quandu pensemu chì sapemu tuttu quandu avemu intesu un sermone o fà un attu di cultu. Hè impurtante di ricunnosce questu, perchè hè parte di l'orgogliu mortale chì purtemu in.

Fieru di a vostra pusizioni

Petru è i primi discepuli anu affruntatu a so arroganza quandu anu risentitu a mamma di Ghjacumu è Ghjuvanni per dumandà à i so figlioli i migliori posti vicinu à Ghjesù in u regnu di Diu (Matteu 20,20: 24-2). Si sò arrabbiati perchè eranu cunvinti chì sti lochi duveranu esse i soi. Petru era u capu ricunnisciutu di u gruppu è era preoccupatu chì Ghjesù paria avè un affettu speciale per Ghjuvanni (Ghjuvanni Cor.1,20-22). Stu tipu di pulitica trà i cristiani hè diffusa in a Chjesa. Hè rispunsevuli di alcuni di i peggiori passi sbagliati commessi da a Chjesa Cristiana in tutta a storia. I Papi è i rè si battevanu per a supremazia in u Medievu, l'Anglicani è i Presbiteriani si ammazzavanu in u XVIe seculu, è certi Protestanti estremi anu sempre suspetti profondi annantu à i cattolici finu à oghje.

Hà qualcosa à fà cù a religione, chì hè principalmente di avvicinassi à l'infinitu, di mette in cuntattu cù l'ultime cose, in a nostra mente à "Amu à Diu più chè tè, cusì sò più vicinu à ellu chè tutti l'altri" pò perisce. Cusì l'orgogliu in a so propria pusizioni cede à spessu à l'orgogliu numeru quattru, l'orgogliu in a liturgia. E Chjese occidentali è orientali anu avutu parechje divisioni annantu à l'anni, è unu di questi era nantu à a quistione di se u pane levitu o senza levatu deve esse usatu in u sacramentu. Queste divisioni anu impastatu a reputazione di a Chjesa in tutta a storia, perchè u citadinu mediu vede sta disputa cum'è una polemica nantu à a quistione: "U mo òspite hè megliu cà u vostru". Ancu oghje, certi gruppi protestanti celebranu a Cena di u Signore una volta à settimana, altri una volta à u mese, è ancu altri ricusanu di celebrà in tuttu perchè simbulizeghja un corpu unificatu, chì dicenu ùn hè micca veru.

In 1. Timoteu 3,6 E Chjese sò avvistate di ùn urdinà qualcunu novu à a fede per ùn sbulicà è cascà sottu à u ghjudiziu di u diavulu. Questa riferenza à u diavulu pare chì l'orgogliu hè un "peccatu uriginale" perchè hà causatu u diavulu à inflate a so autoestima finu à u puntu di oppunì u pianu di Diu. Solu ùn pudia resiste à esse u so propiu capu.

L'orgogliu hè immaturità

L'orgogliu hè un affare seriu. Ci face sopravvalutà e nostre capacità. O alimenta in u prufondu di noi un desideriu di sentu bè cù noi stessi elevendu noi sopra à l'altri. Diu odia l'orgogliu perchè sà chì pò influenzà a nostra relazione cù ellu è cù l'altri (Proverbi 6). Petru hà avutu una grande dosa, cum'è noi tutti. L'orgogliu ci pò attirà in l'ultima trappula spirituale di fà e cose ghjusti per i motivi sbagliati. Ci hè avvistatu chì pudemu brusgià ancu i nostri corpi per orgogliu secretu solu per dimustrà à l'altri quantu simu ghjusti. Questa hè immaturità spirituale è cecità patetica per una ragione impurtante. Ogni cristianu espertu sà chì ùn importa micca cumu guardemu in l'ochji di a ghjente per ghjustificà noi stessi davanti à l'Ultimu Ghjudiziu. Innò. Ciò chì importa hè ciò chì Diu pensa di noi, micca ciò chì l'altri persone intornu à noi pensanu. Quandu ricunnoscemu questu, pudemu fà un veru prugressu in a vita cristiana.

Questu era u sicretu di u maravigghiusu ministeru di Petru in Atti. Hà capitu. L'incidentu di a notte di l'arrestu di Ghjesù hà finalmente purtatu à u colapsu di u vechju Petru. Esce è pienghje amaramente perchè puderia infine vomità quella mistura velenosa chjamata l'orgogliu di l'ego. U vechju Petru avia patitu un colapsu quasi fatale. Il lui restait encore un long chemin à parcourir, mais il s'était rendu à l'inversion de sa vie.

Si pò ancu dì di noi. Quandu ci avvicinemu à a commemorazione di a morte sacrificale di Ghjesù, ricurdatemu chì, cum'è Petru, pudemu diventà novu per via di a nostra rottura. Ringraziemu à Diu per l'esempiu di Petru è l'amore di u nostru Maestru paziente è lungimirante.

di Neil Earle