Quale hè questu omu?

A quistione di l'identità chì trattà quì era posta da Ghjesù stessu à i so discepuli: "Quale hè chì dite a ghjente chì u Figliolu di l'omu hè?" Ghjè ancora pertinente per noi oghje: Quale hè questu omu? Chì avucatu hà? Perchè duvemu avè fiducia in ellu? Ghjesù Cristu hè à u centru di a fede cristiana. Avemu da capisce chì tipu di persona hè.

Tutti umani - è più

Ghjesù hè natu in modu nurmale, hà crisciutu nurmale, hè diventatu fame è sete è stancu, manghja è beie è durmi. Paria normale, parlava lingua colloquiale, caminava normale. Aveva sentimenti: pietà, rabbia, stupore, tristezza, paura (Matt. 9,36; Luke 7,9; Ghjustu. 11,38; Matematica. 26,37). Pregò à Diu cum'è l'omu duveranu. Si chjamava un omu è hè statu indirizzatu cum'è un omu. Era umanu.

Mais il était une personne si extraordinaire qu'après son ascension, certains ont nié qu'il fût humain (2. Ghjuvanni 7). Pensavanu chì Ghjesù era cusì santu ch'elli ùn pudianu crede ch'ellu avia qualcosa à fà cù a carne, cù a terra, u sudore, e funzioni digestive, l'imperfezioni di a carne. Forse solu "apparsu" cum'è una persona, cum'è l'anghjuli à volte appariscenu cum'è una persona senza veramente diventà una persona.

In cuntrastu, u Novu Testamentu rende chjaru: Ghjesù era umanu in u sensu sanu di a parolla. Ghjuvanni cunfirma: "E a parolla hè stata fatta carne ..." (Gh. 1,14). Ùn hè micca solu "apparisce" cum'è carne è micca solu "vestitu" in carne. Hè divintatu carne. Ghjesù Cristu "vintò in a carne" (1. Ghjuvà. 4,2). Sapemu, dice Johannes, perchè l'avemu vistu è perchè l'avemu toccu (1. Ghjuvà. 1,1-2u).

Sicondu Paulu, Ghjesù diventò "cum'è l'omi" (Fil. 2,7), "Fattu sottu a lege" (Gal. 4,4), "In a forma di carne peccaminosa" (Rom. 8,3). Celui qui vint à racheter l'homme devait devenir essentiellement homme, argumente l'auteur de la Lettre aux Hébreux : « Parce que les enfants sont désormais de chair et de sang, lui aussi l'a accepté à parts égales... fratelli in tuttu "(2,14-17u).

A nostra salvezza hè o casca cù se Ghjesù era veramente - è hè. U so rolu cum'è u nostru avvucatu, u nostru suvru sacrificadore, si ferma o cade cù s'ellu hà veramente sperimentatu e cose umane (Eb. 4,15). Ancu dopu à a so risurrezzione, Ghjesù avia carne è osse (Gh. 20,27; Luk. 2).4,39). Ancu in a gloria celestiale hà cuntinuatu à esse umanu (1. squadra. 2,5).

Agisce cum'è Diu

"Quale hè?" Dumandò i Farisei quandu anu vistu chì Ghjesù perdona i peccati. "Quale pò pardunà i peccati se ùn Diu solu?" (Luc. 5,21.) U peccatu hè un offense contru à Diu; cumu puderia una persona parlà per Diu è dì chì i vostri peccati sò stati sguassati, sguassati? Hè una blasfemia, anu dettu. Ghjesù hà sappiutu cumu si sentenu per quessa è hà ancu perdona i peccati. Il a même indiqué qu'il était lui-même libre de péché (Jh. 8,46).

Ghjesù hà dettu ch'ellu si mette à a diritta di Diu in u celu - un'altra affirmazione chì i preti ebrei trovanu blasfemi.6,63-65). Ellu dichjarava esse u Figliolu di Diu - questu era ancu una blasfemia, si dicia, perchè in quella cultura chì significava in pratica per risurrezzione à Diu (Ghjuvanni. 5,18; 19,7). Ghjesù hà dichjaratu chì era in un accordu cusì perfettu cù Diu chì hà fattu solu ciò chì Diu vulia (Gh. 5,19). Dichjara chì era unu cù u babbu (10,30), chì i preti ebrei anu ancu cunsideratu blasfemi (10,33). Ellu dichjara chì era cusì divinu chì quellu chì u vidia vede u Babbu4,9; 1,18). Ellu hà dichjaratu chì puderia mandà u Spìritu di Diu6,7). Ellu dichjara di pudè mandà anghjuli (Matt. 13,41).

Il savait que Dieu était le juge du monde et en même temps prétendait que Dieu lui avait remis le jugement (Jh. 5,22). Il a prétendu qu'il pouvait ressusciter les morts, y compris lui-même (Joh. 5,21; 6,40; 10,18). Ellu disse chì a vita eterna di tutti dipende di a so relazione cù ellu, Ghjesù (Matt. 7,22-23). Pensava chì e parolle di Mosè avianu bisognu à esse supplementate (Matt. 5,21-48). Si chjamava u Signore di u Sàbatu - una lege data da Diu! (Matteu 12,8.) S'ellu era "solu umanu", questu seria un insegnamentu presuntuoso è peccatu.

Eppuru, Ghjesù hà sustinutu e so parolle cù opere maravigghiusu. "Credite à mè chì sò in u Babbu è u Babbu in mè; se no, crede mi per via di l'opere "(Ghjuvanni 14,11). I miraculi ùn ponu micca forza à nimu à crede, ma ponu ancu esse forti "evidenza circustanziali". Per dimustrà ch'ellu avia l'autorità di pardunà i piccati, Ghjesù guarì un omu paralizatu (Luca 5: 17-26). I so miraculi provanu chì ciò chì hà dettu di ellu stessu hè veru. Hà più di u putere umanu perchè hè più cà umanu. L'affirmazioni annantu à ellu stessu - cù ogni altra blasfemia - eranu basate nantu à a verità cù Ghjesù. Puderia parlà cum'è Diu è agisce cum'è Diu perchè era Diu in a carne.

A so autoimagine

Ghjesù era chjaramente cuscente di a so identità. À dodici anni avia digià avutu una relazione speciale cù u Babbu Celeste (Luc. 2,49). À u so battesimu intesu una voce da u celu chì diceva: Tu sì u mo figliolu caru (Luc. 3,22). Il savait qu'il avait une mission à remplir (Luc. 4,43; 9,22; 13,33; 22,37).

Quandu Petru disse: "Tu sì u Cristu, u Figliolu vivu di Diu!" Ghjesù li rispose: "Benedettu sì, Simone, figliolu di Ghjona; perchè a carne è u sangue ùn vi anu revelatu questu, ma u mo Babbu in u celu "(Matt. 16, 16-17). Ghjesù era u Figliolu di Diu. Era u Cristu, u Messia - quellu untu da Diu per una missione assai speziale.

Quandu avia chjamatu dodici discìpuli, unu per ogni tribù di Israele, ùn si cuntò micca trà i dodici. Ellu era sopra à elli perchè era sopra tuttu Israele. Hè statu u creatore è u costruttore di u novu Israele. À u sacramentu, si svilò cum'è a basa di u novu pattu, una nova rilazione cù Diu. Si vidia ellu cum'è u focusu di ciò chì Diu facia in u mondu.

Ghjesù hà avversamente polemicizatu contr'à e tradizioni, contr'à e lege, contr'à u tempiu, contr'à l'autorità religiose. Hà dumandatu à i so discepuli di lascià tuttu è u seguitanu, di mette lu in prima vita, per esse assolutamente leali à ellu. Parlava cù l'autorità di Diu - è à u listessu tempu parlava cù a so propria autorità.

Ghjesù hà cridutu chì e profezie di l'Anticu Testamentu eranu cumprite in ellu. Era u servitore sofferente chì avia da more per salvà a ghjente da i so piccati (Isa 53,4-5 & 12; Matematica. 26,24; Marcu. 9,12; Luke 22,37; 24, 46). Era u Prìncipe di a Pace chì avia da entre in Ghjerusalemme nantu à un sumere (Sach. 9,9-10; Matematica. 21,1-9). Il était le Fils de l'homme à qui tout pouvoir et toute autorité devraient être donnés (Dan. 7,13-14; Matematica. 26,64).

A so vita prima

Ghjesù hà dichjaratu ch'ellu hà campatu davanti à Abràhamu è hà spressione questa "intemporale" in una formulazione classica: "In verità, in verità, vi dicu: Prima chì Abràhamu sia diventatu, sò" (Gh. 8,58u). In novu, i preti ebrei cridianu chì Ghjesù era misurà e cose divine per ellu stessu è vulianu lapidallu (v. 59). A frasa "sò io" sona cusì 2. Mosè 3,14 induve Diu palesa u so nome à Mosè: "Tu deve dì à i figlioli d'Israele: [Hè] "Sò" m'hà mandatu à voi" (traduzzione Elberfeld). Ghjesù hà pigliatu questu nome quì, Ghjesù cunfirma chì "prima chì u mondu era", hà digià spartutu a gloria cù u Babbu (Ghjuvanni 1).7,5). Ghjuvanni ci dice ch'ellu esiste digià à u principiu di u tempu: cum'è a Parola (Gh. 1,1).

È ancu in Ghjuvanni pudemu leghje chì "tutte cose" sò fatte da a parolla (Gh. 1,3). U babbu era u pianificatore, a parolla u creatore, chì hà realizatu ciò chì era pianificatu. Tuttu hè statu creatu da è per ellu (Colossians 1,16; 1. Corinti 8,6). Ebrei 1,2 dice chì Diu "hà fattu u mondu" per mezu di u Figliolu.

In l'Ebrei, cum'è in a Lettera à i Colossesi, si dice chì u Figliolu "porta" l'universu, chì "esiste" in ellu (Eb. 1,3; Colossesi 1,17). Tutti dui ci dicenu chì ellu hè "l'imaghjini di u Diu invisibile" (Colossians 1,15), "L'imaghjini di u so esse" (Ebr. 1,3).

Quale hè Ghjesù Hè un essendu Diu chì hè diventatu carne. Hè u creatore di tutte e cose, u principe di a vita (Atti di l'Apòstuli 3,15). Sembra cum'è Diu, hà gloria cum'è Diu, hà una bundanza di putere chì solu Diu hà. Ùn hè maravigghiusu chì i discìpuli anu cunclusu chì era divinu, Diu in a carne.

Vale a pena l'adorazione

A cuncepimentu di Ghjesù hà fattu in modu soprannaturale (Mt. 1,20; Luke 1,35). Il vivait sans jamais pécher (Heb. 4,15). Era senza tacca, senza tacca (Heb. 7,26; 9,14). Il n'a commis aucun péché (1. Petru. 2,22); ùn ci era micca peccatu in ellu (1. Ghjuvà. 3,5); ùn hà sappiutu di nisun peccatu (2. Corinti 5,21). Puru forte a tentazione, Ghjesù hà sempre avutu un desideriu più forte di ubbidì à Diu. A so missione era di fà a vulintà di Diu (Ebr.10,7).
 
In parechje occasioni a ghjente adurava à Ghjesù (Matt. 14,33; 28,9 u 17; Ghjustu. 9,38). L'angeli ùn si lascianu micca venerà (Apocalisse 19,10), ma Ghjesù hà permessu. Iè, l'anghjuli veneranu ancu u Figliolu di Diu (Ebr. 1,6). Alcune preghiere sò state dirette direttamente à Ghjesù (Atti.7,59-60; 2. Corinti 12,8; Revelazione 22,20).

U Novu Testamentu loda à Ghjesù Cristu straordinariamente altu, cù formule nurmale riservate à Diu: "A ellu sia a gloria per i seculi! Amen "(2. squadra. 4,18; 2. Petru. 3,18; Revelazione 1,6). Hà u più altu titulu di capu chì pò esse datu (Eph. 1,20-21). Se l'avemu chjamatu Diu, ùn hè micca troppu esageratu.

In l'Apocalisse, Diu è l'Agnellu sò ugualmente laudati, chì indica l'ugualità: "À quellu chì si sente nantu à u tronu è à l'Agnellu sia lode è onore è lode è putenza per sempre è sempre!" 5,13). U figliolu deve esse onoratu cum'è u babbu (Joh. 5,23). Diu è Ghjesù sò ugualmente chjamati Alfa è Omega, u principiu è a fine di tutte e cose. 1,8 u 17; 21,6; 22,13).

I passaggi di l'Anticu Testamentu annantu à Diu sò spessu purtati in u Novu Testamentu è appiicati à Ghjesù Cristu.

Unu di i più noti hè questu passaghju nantu à u culpu:
"Hè per quessa chì Diu l'hà ancu exaltatu è li dete u nome chì hè sopra à tutti i nomi, per chì in u nome di Ghjesù tutti quelli chì sò in u celu è in a terra è sottu à a terra s'inchinanu è ogni lingua prufessi chì Ghjesù Cristu hè u Signore, per a gloria di Diu u Patre "(Fil. 2,9-11; quì hè una citazione di Isa. 4u5,23 cuntene). Ghjesù hè datu l'onore è u rispettu chì Isaia dice chì deve esse datu à Diu.

Isaia dice chì ci hè solu un Salvatore - Diu (Isa. 43:11; 45,21). Paul dichjara chjaramente chì Diu hè Salvatore, ma ancu chì Ghjesù hè Salvatore (Tit. 1,3; 2,10 è 13). Ci hè un Salvatore o dui ? I primi cristiani cuncludi chì u Babbu hè Diu è Ghjesù hè Diu, ma ci hè un solu Diu è dunque un solu Salvatore. Babbu è Figliolu sò essenzialmente unu (Ddiu), ma sò persone diverse.

Parechji altri passaggi di u Novu Testamentu chjamanu ancu Ghjesù Diu. Ghjuvanni 1,1: "Diu era a parolla." Versu 18: "Nimu hà mai vistu à Diu; l'unicu chì hè Diu è hè in u ventre di u Babbu, ci hà annunziatu. "Ghjesù hè u Diu-Persona chì ci face cunnosce u Babbu (ellu). Dopu à a risurrezzione, Tumasgiu hà ricunnisciutu à Ghjesù cum'è Diu: "Tumasgiu rispose è li disse: U mo Signore è u mo Diu!" (Gh. 20,28).

Paul dice chì i babbi ancestrali eranu grandi perchè da elli "Cristu vene secondu a carne, chì hè Diu sopra à tuttu, laudatu per sempre. Amen” (Rom. 9,5). In a lettera à l'Ebrei, Diu stessu chjama u figliolu "Diu" in a citazione: "' Diu, u vostru tronu dura per sempre è sempre ...'" (Ebr. 1,8).

"Perchè in ellu [Cristu]", disse Paul, "tutta a pienezza di a divinità abita corporalmente" (Col.2,9). Ghjesù Cristu hè cumplettamente Diu è ancu oghje hà "forma corporale". Hè l'imaghjini esatta di Diu - Diu hà fattu carne. Sì Ghjesù era solu umanu, saria sbagliatu di mette a nostra fiducia in ellu. Ma postu ch'ellu hè divinu, ci hè urdinatu di fiducia in ellu. Hè incondizionatamente affidabile perchè ellu hè Diu.
 
Tuttavia, pò esse errore di dì "Ghjesù hè Diu" cum'è se i dui termini eranu semplicemente intercambiabili o sinonimi. Da una banda, Ghjesù era ancu un omu, è da l'altra parte, Ghjesù ùn hè micca u Diu "tutale". "Diu = Ghjesù", questa equazione hè sbagliata.

In a maiò parte di casi, "Diu" significa "u Babbu", è hè per quessa chì a Bibbia raramente chjama Ghjesù Diu. Ma u terminu pò esse bè applicatu à Ghjesù, perchè Ghjesù hè divinu. Cum'è u figliolu di Diu, hè una persona in a divinità triune. Ghjesù hè a persona di Diu attraversu quale a connessione tra Diu è l'umanità hè stabilita.

Per noi, a divinità di Ghjesù hè d'impurtanza cruciale, perchè solu quandu ellu hè divinu pò revelà accuratamente Diu à noi (Gh. 1,18; 14,9). Solu una Persona di Diu ci pò pardunà i nostri peccati, riscattà, cuncilià cun Diu. Solu una Persona di Diu pò diventà l'ughjettu di a nostra fede, u Signore à quale simu assolutamente fideli, u Salvatore chì veneramu in cantu è preghiera.

Tutti umani, tuttu Diu

Cumu si pò vede da e referenze citate, a "maghjina di Ghjesù" di a Bibbia hè diffusa à traversu u Nuvellu Testamentu in petri di mosaicu. A stampa hè coherente, ma ùn hè micca truvata in un locu. A chjesa uriginale avia da esse cumpostu di i blocchi edificatori esistenti. Ella tirò e seguenti cunclusioni da a rivelazione biblica:

• Ghjesù hè essenzialmente Diu.
• Ghjesù hè essenzialmente umanu.
• Ci hè solu un Diu.
• Ghjesù hè una persona in questu Diu.

U Cunsigliu di Nicea (325) hà stabilitu a divinità di Ghjesù, u Figliolu di Diu, è a so identità essenziale cù u Babbu (Credo di Nicea).

U Cunsigliu di Calcedonia (451) hà aghjustatu chì era ancu un omu:
"U nostru Signore Ghjesù Cristu hè unu è u listessu figliolu; u listessu cumplettamente in u divinu è u listessu cumplettamente in l'omu, tuttu Diu è tuttu umanu ... ricevutu da u Babbu da i tempi primiali in quantu à a so divinità, è ... ricevutu da a Vergine Maria in quantu à a so umanità; unu è u stessu Cristu, Figliolu, Signore, nativu, fattu cunnosce in duie nature ... per quessa l'unione ùn in alcun modu a diferenza trà e natura, ma e proprietà di ogni natura sò priservate è si uniscenu in una sola persona ".

L'ultima parte hè stata aghjustata perchè alcune persone riclamavanu chì a natura di Diu avia pusatu a natura umana di Ghjesù à u sfondate finu à tale puntu chì Ghjesù ùn era più veramente umanu. Altri dicenu chì e duie natura si unìanu per furmà una terza natura, cusì chì Ghjesù ùn era nè divinu nè umanu. Innò, l'evidenza biblica mostra chì Ghjesù era tuttu umanu è tuttu Diu. È a Chjesa ci deve insignà dinò.

A nostra salvezza dipende da u fattu chì Ghjesù era è hè l'omu è Diu. Ma cumu pò u santu Figliolu di Diu diventà omu chì piglia a forma di a carne peccadora?
 
A quistione sorge principalmente perchè l'umanità, cum'è vedemu avà, hè inesperatu di corruzzione. Ùn hè micca cusì chì Diu hà creatu. Ghjesù ci mostra cumu l'omu pò è deve esse in verità. Prima di tuttu, ci mostra una persona chì hè dipendente completamente da u babbu. Hè cusì si deve esse cù l'umanità.

Iddu ci mostra ancu di ciò chì Diu hè capace di. Hè capace di diventà parte di a so creazione. Pò purtà a lacuna trà u micca creatu è u creatu, trà u sacru è u peccatore. Pudemu pensà chì hè impussibile; hè pussibile per Diu.

È infine, Ghjesù ci mostra ciò chì l'umanità serà in a nova creazione. Quandu ellu torna è seremu cresciuti, seremu cum'è ellu (1. Ghjuvà. 3,2). Averemu un corpu cum'è u so corpu trasfiguratu (1. Corinti 15,42-49u).

Ghjesù hè u nostru trailblazer, ci ampara chì a strada di Diu hè per mezu di Ghjesù. Perchè hè umanu, u senti cù a nostra debule; perchè hè Diu, pò parlà efficace per noi di i diritti di Diu. Cù Ghjesù cum'è u nostru Salvadore, pudemu esse cunfidendu chì a nostra salvezza hè sicura.

di Michael Morrison


in pdfQuale hè questu omu?