Domande nantu à a Trinità

180 dumande nantu à a trinitàU Babbu hè Diu è u Figliolu hè Diu è u Spìritu Santu hè Diu, ma ci hè solu un Diu. Aspetta un minutu certi pirsuni dicenu. "Unu più unu più unu hè uguale à unu? Chì ùn pò esse veru. Solu ùn aghjunghje micca ".

Hè propiu, ùn funziona micca - è ùn deve ancu. Diu ùn hè micca una "cosa" per aghjunghje. Ci pò esse solu unu, onnipotente, omnipotente, omnipresente - dunque ci pò esse solu un Diu. In u mondu spiritu, u Babbu, u Figliolu è u Spìritu Santu sò unu, uniti in una manera chì l'uggetti materiali ùn ponu esse. A nostra matematica hè basatu annantu à e cose materiali; ùn funziona micca sempre in a dimensione spirituale illimitata.

U Babbu hè Diu è u Figliolu hè Diu, ma ci hè solu un essendu Diu. Questa ùn hè micca una famiglia o cumitatu di esseri divini - un gruppu ùn pò micca dì: "Ùn ci hè nimu cum'è mè" (Isaia 4).3,10; 44,6; 45,5). Diu hè solu un esse divinu - più cà una persona, ma solu un Diu. I primi cristiani ùn anu micca avutu sta idea da u paganisimu o di a filusufìa - sò stati un pocu furzati à fà cusì da l'Scrittura.

Appena chì l'Scrittura insegna chì Cristu hè divinu, insegna chì u Spìritu Santu hè divinu è persunale. Qualunque sia u Spìritu Santu, Diu face. U Spìritu Santu hè Diu, cum'è sò u figliolu è u babbu - trè persone chì sò perfettamente unite in un Diu stessu: a Trinità.

A dumanda di e preghiere di Cristu

A quistione hè spessu dumandata: Siccomu Diu hè unu (unu), perchè Ghjesù hà da pricà à u Babbu? Dopu à sta quistione si trova l'assunzione chì l'unicità di Diu ùn hà micca permessu à Ghjesù (chì era Diu) di pricà à u Babbu. Diu hè unu Allora à quale Ghjesù hà pricatu ? Questa stampa ignora quattru punti impurtanti chì avemu bisognu di clarificà s'ellu ci vole à ottene una risposta satisfactoria à a quistione. U primu puntu hè chì dicendu "a Parola era Diu" ùn affirmeghja micca chì Diu era solu u Logos [Parolla]. A parolla "Diu" in a frasa "è Diu era a Parola" (Ghjuvanni 1,1) ùn hè micca usatu cum'è un nomu propiu. A parolla significa chì u Logos era divinu - chì u Logos avia a listessa natura di Diu - un essendu, una natura. Hè un sbagliu per suppone chì a frasa "u Logos era Diu" significa chì u Logos solu era Diu. Da stu puntu di vista, sta spressione ùn impedisce à Cristu di pricà à u Babbu. In altri palori, ci hè un Cristu è ci hè un Babbu, è ùn ci hè micca incompatibilità quandu Cristu prega à u Babbu.

U sicondu puntu chì deve esse clarificatu hè chì u Logos hè diventatu carne (Ghjuvanni 1,14). Sta dichjarazione dice chì u Logos di Diu hè diventatu veramente un esse umanu - un esse umanu literale, finitu, cù tutti l'attributi è limitazioni chì carattirizzanu l'esseri umani. Hà avutu tutti i bisogni chì venenu cù a natura umana. Avia bisognu di nutrimentu per stà vivu, avia bisogni spirituali è emotivi, cumpresa a necessità di avè una fraternità cù Diu per via di a preghiera. Questa necessità diventerà ancu più evidenti in ciò chì seguita.

U terzu puntu chì hà da esse chjarificatu hè a so peccata. A preghiera ùn hè micca solu per i peccatori; ancu una persona peccata pò è deve lode à Diu è circà aiutu. Un essere umanu, limitatu, deve pregà à Diu, deve esse cuncessione cù Diu. Ghjesù Cristu, un omu, duverebbe pregà à u Diu illimitatu.

Questa susciteghja a necessità di corriggerà un quartu sbagliu fattu nantu à u listessu puntu: l'ipotesi chì a necessità di pricà hè evidenza chì una persona chì prega ùn hè più chè umana. Questa supposizione hà sbulicatu in a mente di parechje persone da una vista distorsionata di a preghiera - da a vista chì l'imperfezione umana hè l'unica basa per a preghiera. Questa vista ùn hè micca di a Bibbia o di qualcosa chì Diu hà revelatu. Adamu duverebbe pregatu ancu s'ellu ùn avia micca peccatu. A so peccata ùn avissi micca rializatu a so preghiera. Cristu pricava ancu sì era perfettu.

Cù e precisazioni sopra in mente, a dumanda pò esse risposta. Cristu era Diu, ma ùn era micca u Patre (o u Spìritu Santu); puderia pregà à u babbu. Cristu era ancu umanu - un essere umanu limitatu, littiralmente limitatu; duvia pregà u babbu. Cristu era ancu u novu Adamu - un esempiu di l'omu perfettu Adamu duverebbe esse statu; era in cumunione custante cun Diu. Cristu era più cà umanu - è a preghera ùn cambia micca stu statutu; hà pricatu cum'è u Figliolu di Diu hà fattu l'omu. A nozione chì a preghiera hè inappropriata o inutile per qualchissia più cà umana ùn deriva micca da a rivelazione di Diu.

di Michael Morrison