Convivisce cun Diu

394 coabitazione cù u diuIm 2. In u u seculu dC, Marcione prupone chì l'Anticu Testamentu (OT) sia abulitu. Avia riunitu a so propria versione di u Novu Testamentu (NT) cù l'aiutu di l'Evangelu di Luke è alcune lettere Pauline, ma sguassate tutte e citazioni da l'OT perchè crede chì u Diu di l'OT ùn era micca di grande impurtanza; hè solu u diu tribale di Israele. A causa di a diffusione di sta vista, Marcione hè statu espulsu da a fraternità di a chjesa. A chjesa primitiva cuminciò à compilà u so propiu canonicu di Scritture, custituitu da i quattru Vangeli è tutte e lettere di Paul. A chjesa hà ancu guardatu l'OT cum'è parte di a Bibbia, fermamente cunvinta chì u so cuntenutu ci aiuta à capisce quale era Ghjesù è ciò chì hà fattu per a nostra salvezza.

Per parechje, l'Anticu Testamentu hè abbastanza cunfusu - cusì assai sfarente di u NT. A longa storia è e lotte guerri ùn pare micca avè assai à fà cù Ghjesù o vita cristiana oghje. Da una banda si deve osservà i cumandamenti è l'statuti in l'OT è da l'altra parte si vede chì Ghjesù è Paulu si devianu cumpletamente da elli. Da una banda avemu lettu nant'à u ghjudaisimu anticu è da l'altra parte si tratta di u Cristianesimu.

Ci sò e denominazioni chì piglianu l'OT più seriu chì l'altri denominazioni; mantenenu u sàbatu cum'è u "settimu ghjornu", osservanu e lege dietetiche di l'Israele è ancu celebranu alcune di e festività ebraiche. L'altri cristiani ùn leghjenu micca l'Anticu Testamentu è sò più simili à u Marcionu mintuatu à u principiu. Certi cristiani sò ancu antisemiti. Sfurtunatamente, quandu i Nazis guvernavanu a Germania, sta attitudine hè stata sustinuta da e chjese. Questu hè statu ancu dimustratu in l'antipatia versu l'OT è i Ghjudei.

Tuttavia, i scritti di l'Anticu Testamentu cuntenenu dichjarazioni nantu à Ghjesù Cristu (Ghjuvanni 5,39; Luca 24,27) è facemu bè à sente ciò chì ci anu da dì. Revelanu ancu ciò chì hè u scopu più grande di l'esistenza umana è perchè Ghjesù hè vinutu per salvà. L'Anticu è u Novu Testamentu testimonianu chì Diu vole campà in cumunione cun noi. Da u Giardinu di l'Eden à a Nova Ghjerusalemme, u scopu di Diu hè chì vivemu in armunia cun ellu.

In u giardinu di Eden

Im 1. U libru di Mosè descrive cumu un Diu onnipotente hà criatu l'universu solu per nome e cose. Diu disse: "Lasciate esse, è era cusì". Hà datu l'ordine è hè accadutu. In cuntrastu, raporta questu 2. Capitulu da u 1. Libru di Mosè nantu à un diu chì s'imbrugliava e mani. Hè intrutu in a so creazione è hà furmatu un omu da a terra, pianta arburi in u giardinu è hà fattu un cumpagnu per l'omu.

Nisunu di i scritti ci dà una stampa completa di ciò chì succede, ma sfarenti aspetti di u listessu Diu ponu esse ricunnisciuti. Ancu s’ellu avia u putere di fà tuttu per via di a so parolla, hà decisu d’intervene personalmente in a creazione umana. Ellu hà parlatu cù Adam, hà purtatu l'animali è hà dispostu tuttu per chì saria un piacè per ellu d'avè un cumpagnu intornu à ellu.

Eppuru chì 3. Capitulu da u 1. U Libru di Mosè riporta un tragicu sviluppu, cum'è mostra ancu più di a brama di Diu per e persone. Dopu chì a ghjente hà peccatu per a prima volta, Diu passava per u giardinu cum'ellu facia di solitu (Genesi 3,8). Diu Onnipotente avia pigliatu a forma di un umanu è i so passi si sentianu. Puderia appena apparsu da nulla s'ellu avia vulsutu, ma avia sceltu di scuntrà l'omu è a donna in modu umanu. Ovviamente ùn l'hà micca surprisa; Diu hà camminatu cun elli attraversu u giardinu è li hà parlatu parechje volte.

Finu avà ùn avianu mai paura, ma avà teme u vitturianu è si ammucciavanu. Ancu s'ellu anu eludutu a so relazione cù Diu, Diu ùn hà micca fattu. Si pudia ritirata arrabbiatu, ma ùn rinuncià micca a so criature. Ùn ci sò stati buchi di trombi nè altre espressioni di rabbia divina.

Diu dumandò à l'omu è à a donna ciò chì era accadutu è anu rispostu. Dopu li spiegò ciò chì seranu e cunsequenze di e so azzioni. Allora hà furnitu vestiti (Genesi 3,21) et s'assura qu'ils n'avaient pas à rester dans leur état d'éloignement et de leur honte pour toujours (Genèse). 3,22-23). Da Genesi avemu amparatu di e conversazioni di Diu cù Cain, Noè, Abram, Agar, Abimelech è altri. D'impurtanza particulari per noi hè a prumessa chì Diu hà fattu à Abràhamu: "Aghjustaraghju u mo pattu trà mè è voi è i vostri discendenti per e generazioni à vene, per un pattu eternu" (Genesi 1 Cor.7,1-8u). Diu hà prumessu chì ellu averebbe una relazione permanente cù u so populu.

L'elezzione di un populu

Parechje cunnoscenu e caratteristiche principali di a storia di l'esodu di u populu d'Israele da l'Eggittu: Diu hà chjamatu Mosè, hà purtatu pesti in Egittu, guidò Israele à traversu u Mari Rossu à u Monti Sinai è li dete i Dieci Cumandamenti. Spessu trascuratemu perchè Diu hà fattu tuttu questu. Diu disse à Mosè: "Ti purteraghju à mezu à u mo pòpulu, è seraghju u vostru Diu" (Es 6,7). Diu vulia stabilisce una relazione persunale. I cuntratti persunali, cum'è i matrimonii, sò stati fatti à quellu tempu cù e parolle: "Serete a mo moglia è seraghju u vostru maritu". L'adopzioni (di solitu per scopi di eredità) sò stati sigillati cù e parolle: "Serete u mo figliolu è seraghju u vostru babbu". Quandu Mosè hà parlatu à Faraone, hà citatu à Diu chì diceva: "Israele hè u mo primu figliolu; è ti mandu di lascià u mo figliolu andà à serve mi " (Esodu 4,22-23). U populu d'Israele era i so figlioli - a so famiglia - dutatu di vomitu.

Dieu offrit à son peuple une alliance qui lui permettait un accès direct (2. Mosè 19,5-6) – ma u populu dumandò à Mosè : « Tu ci parli, vulemu sente ; ma ùn lasciate micca chì Diu ci parli, o pudemu mori " (Esodu 2:20,19). Cum'è Adamu è Eva, era vinta da u timore. Mosè hà cullatu a muntagna per riceve più struzzioni da Diu (Esodu 2 Cor4,19). Dopu seguitate diversi capituli nantu à u tabernaculu, i so mobili è l'urdinazioni di cultu. À mezu à tutti sti ditaglii, ùn deve micca trascuratu u scopu di tuttu: "Mi feranu un santuariu, per ch'e possu abità trà elli" (Esodu 2 Cor.5,8).

Da u Giardinu di l'Eden, attraversu e prumesse à Abraham, attraversu l'elezzione di un populu da a schiavitù, è ancu in l'eternità, Diu vole campà in fraternità cù u so populu. U tabernaculu era induve Diu hà abitatu è avia accessu à u so populu. Diu hà dettu à Mosè: "Abitaraghju à mezu à l'Israele, è esse u so Diu, per sapè chì sò u Signore, u so Diu, chì li hà purtatu fora di u paese d'Egittu, per stà à mezu à elli" (Esodu 2).9,45-46u).

Quandu Diu hà datu capu à Ghjosuè, hà urdinatu à Mosè ciò chì li dicia: "U Signore, u vostru Diu stessu, vi và cun voi, è ùn ti abbandunarà micca a manu, è ùn ti abbandunarà".5. Mosè 31,6-8u). Questa prumessa si applica ancu à noi oghje (Ebrei 13,5). Hè per quessa chì Diu hà creatu l'omu da u principiu è hà mandatu à Ghjesù à a nostra salvezza: Semu u so populu. Ellu voli campà cun noi.    

di Michael Morrison


in pdfConvivisce cun Diu