Fà l'immersione

211 piglià u sbarcatuUna famosa parabola di Ghjesù: Dui persone vanu à u tempiu per pricà. Unu hè un Fariseu, l'altru un publicanu (Luca 18,9.14). Oghje, duimila anni dopu chì Ghjesù hà dettu quella parabola, pudemu esse tentati di annunzià sapendu è di dì: "Iè, i Farisei, l'epitome di l'autogiustizia è l'ipocrisia!" Va bè... ma mettimu sta valutazione da parte è pruvate à fà. immaginate cumu a parabola hà affettatu l'ascultori di Ghjesù. Prima, i Farisei ùn eranu micca vistu cum'è l'ipocriti bigotti chì noi, cristiani cù 2000 anni di storia di a chjesa, piace à pensà à elli. Piuttostu, i Farisei eranu a minurità religiosa devota, zelosa è devota di i Ghjudei chì sfidò bravamente a marea crescente di liberalismu, cumprumissu è sincretismu in u mondu rumanu cù a so cultura pagana greca. Chjamavanu a ghjente per vultà à a lege è prumessu a fede in ubbidienza.

Quandu u Fariseu prega in a paràbula: "Ti ringraziu, Diu, chì ùn sò micca cum'è l'altri populi", allora questu ùn hè micca arroganza, micca vantaghju viotu. Era vera. U so rispettu di a lege era impeccable; ellu è a minurità farisaica avianu pigliatu a causa di lealtà à a lege in un mondu induve a lege era in rapida diminuzione. Ùn era micca cum'è l'altri populi, è ùn ne piglia mancu u meritu - ringrazia à Diu chì hè cusì.

D'altronde: i cullettori di dogane, i publicani in Palestina, avianu a peghju reputazione pussibule - eranu ebrei chì cullighjavanu l'impositi da u so propiu populu per u putere occupante rumanu è chì spessu s'arricchivanu d'una manera senza scrupule (cumparate cù Matteu). 5,46). Allora a distribuzione di i roli serà subitu chjara per l'ascultori di Ghjesù : u Fariseu, l'omu di Diu, cum'è u "bonu" è u publicanu, u cattivu archetipale, cum'è u "cattivu".

Cum'è sempre, Ghjesù face una dichjarazione assai inaspettata in a so parabola: ciò chì simu o ciò chì avemu da fà ùn hà nisun effettu pusitivu o negativu annantu à Diu; pardona à tutti, ancu u peghju piccatore. Tuttu ciò chì avemu da fà hè fiducia in ellu. È altrettantu scioccante: Chiunque crede chì hè più ghjustu di l'altri (ancu s'ellu ne pò avè prove solide) hè sempre in i so peccati, micca perchè Diu ùn l'hà micca pardunatu, ma perchè ùn riceverà micca ciò ch'ellu ùn hà micca bisognu avè crede.

Bona nutizia per i peccatori: u Vangelu hè destinatu à i peccatori, micca i giusti. I giusti ùn capiscenu micca l'essenza vera di u Vangelu perchè sentenu chì stu tipu di evangelu ùn hè micca necessariu. À i ghjusti, l'evangelu pare esse a bona nutizia chì Diu hè da a so parte. A so fiducia in Diu hè grande perchè ellu sapi chì vive più pauramente chè i peccatori evidenti in u mondu intornu. Cù una lingua forte, ellu cundanna i terribili peccati di l'altri è hè felice di esse vicinu à Diu è di ùn campà cum'è l'adulteratori, assassini è ladri chì vede in carrughju è in a nutizie. Per i giusti, u Vangelu hè un colpu di fanfara contr'à i peccatori di u mondu, un ricordu ardente chì u peccatore deve sminticà di peccà è di vive a manera di a vita di Ghjesù.

Ma questu ùn hè micca u Vangelu. U Vangelu hè una bona nutizia per i piccatori. Spiega chì Diu hà digià perdunatu i so piccati è li hà datu una nova vita in Ghjesù Cristu. Hè un messagiu chì farà chì i piccatori si stancu di a crudele tirannia di u peccatu s'assettanu è si ne rendenu contu. Significa chì Diu, u Diu di a ghjustizia, chì anu pensatu chì era contru à elli (perchè hà tutte e ragioni per esse), hè in realtà per elli è ancu li ama. Significa chì Diu ùn li attribuisce micca i so peccati, ma chì i peccati sò dighjà stati espiati da Ghjesù Cristu, i piccatori sò dighjà stati liberati da u strangulu di u peccatu. Significa chì ùn anu micca da campà in paura, dubbitu è ​​angoscia di cuscenza per una sola ghjurnata. Significa chì ponu custruisce nantu à u fattu chì Diu in Ghjesù Cristu hè tuttu ciò ch'ellu hà prumessu per elli - perdonatore, redentore, salvatore, difensore, prutettore, amicu.

Più chè religione

Ghjesù Cristu ùn hè micca solu una figura religiosa trà parechji. Ùn hè micca un debule cù l'occhi turchini cù idee nobili, ma in ultimamente senza mondu nantu à u putere di a bontà umana. Ùn hè ancu micca unu di i tanti prufessori murali chì chjamanu a ghjente à "sforzi duramente", à u raffinamentu murali è più rispunsabilità suciale. Innò, quandu parlemu di Ghjesù Cristu, parlemu di a fonte eterna di tutte e cose (Ebrei 1,2-3), è più di questu: Hè ancu u Redentore, u Purificatore, u Reconciliatore Mundiale, chì per via di a so morte è a so risurrezzione hà riconciliatu di novu l'universu squilibratu cù Diu (Colossians). 1,20). Ghjesù Cristu hè quellu chì hà creatu tuttu ciò chì esiste, chì porta tuttu ciò chì esiste in ogni mumentu è chì hà pigliatu tutti i peccati per riscattà tuttu ciò chì esiste - cumpresu voi è mè. Hè ghjuntu à noi cum'è unu di noi per fà di noi ciò ch'ellu ci hà fattu per esse.

Ghjesù ùn hè micca solu una figura religiosa trà parechji è l'evangelu ùn hè micca solu un libru santu trà parechji. L'evangelu ùn hè micca un settore novu è migliuratu di regule, formule è linee guida destinate à fà un bonu tempu per noi cù un Essere Superiore irritable, maltempu; hè a fine di a religione. "A religione" hè una mala nutizia: ci dice chì i dii (o Diu) sò terribilmente arrabbiati cun noi è ponu esse appaciati solu da seguità meticulosamente e regule una volta è più volte è dopu ci surrisu di novu. Ma l'evangelu ùn hè micca "religione": hè a bona nova di Diu per l'umanità. Dichjara tutti i piccati pardunati è ogni omu, donna è zitellu un amicu di Diu. Face un'offerta incredibilmente grande, incondizionata di riconciliazione incondizionata à quellu chì hè abbastanza sàviu per crede è accettà (1. Johannes 2,2).

"Ma nunda in a vita hè liberu", dite. Iè, in questu casu ci hè qualcosa di liberu. Hè u più grande rigalu imaginabile, è dura per sempre. Per ottene, una sola cosa hè necessariu: ​​cunfidendu u donatore.

Diu odia u peccatu - micca noi

Diu odia u peccatu per una sola ragione - perchè ci distrugge e tuttu ciò chì ci circonda. Tu vedi, Diu ùn ci hà da distrughjini perchè noi sia peccatori; intende salvà di u peccatu chì ci distrugge. E a cosa più bella hè - l'avete digià. A già fattu in Ghjesù Cristu.

U peccatu hè u male perchè ci taglia fora di Diu. Face a ghjente teme di Diu. Ci impedisce di vede a realità per ciò chì hè. Avvelena e nostre gioie, sconvolge e nostre priorità, è trasforma a serenità, a pace è a cuntenta in u caosu, a paura è a paura. Ci face a disperazione di a vita, ancu è sopratuttu quandu avemu cridutu chì vulemu è bisognu di ciò chì in realtà ghjunghje è pussede. Diu odia u peccatu perchè ci distrugge - ma ùn ci odia micca. Ci ama. Hè per quessa chì hà fattu qualcosa contru u peccatu. Ciò chì hà fattu: Li hà pardunatu - hà pigliatu i peccati di u mondu (Ghjuvanni 1,29) - è hà fattu per mezu di Ghjesù Cristu (1. Timoteu 2,6). U nostru statutu di peccatore ùn significa micca chì Diu ci dà a spalla fridda, cum'è spessu insegna; hà a cunsiquenza chì noi, cum'è peccatori, avemu alluntanatu da Diu, sò diventati straniera da ellu. Ma senza ellu ùn simu nunda - tuttu u nostru esse, tuttu ciò chì ci definisce, dipende da ellu. Allora u peccatu travaglia cum'è una spada à doppiu tagliu : da una banda, ci obbliga à vultà à Diu per paura è sfiducia, à ricusà u so amore ; da l'altra banda, ci lascia a fame di pricisamenti st'amore. (I genitori di l'adulescenti empatizeranu cun questu particularmente bè.)

Pecatu redimitu in Cristu

Forse, da zitellu, avete datu l'idea da l'adulti intornu à voi chì Diu si trova in tronu sopra à noi cum'è un ghjudice severu, pisendu ogni nostra azzione, prontu à punisce noi s'ellu ùn facemu micca tuttu per centu bè, è noi chì Per apre. a porta di u celu, duvemu esse capace di fà. In ogni casu, l'evangelu ci dà a bona nova chì Diu ùn hè micca un ghjudice strettu à tutti: Avemu da orientà solu nantu à l'imaghjini di Ghjesù. Ghjesù - a Bibbia ci dice - hè l'imaghjini perfetta di Diu in l'ochji umani ("simile di a so natura", Ebrei. 1,3). In ellu Diu hà "degnatu" di vene à noi cum'è unu di noi per dimustrà esattamente quale ellu hè, cumu agisce, cù quale s'associa è perchè; in ellu ricunnoscemu à Diu, hè Diu, è l'uffiziu di ghjudice hè postu in e so mani.
 
Iè, Diu hà fattu à Ghjesù u ghjudice di u mondu sanu, ma ùn hè micca un ghjudice strettu. Perdona i peccatori; ellu "ghjudica", vale à dì, ùn li cundanna micca (Ghjuvanni 3,17). Sò cundannati solu s'ellu si ricusanu di cercà u pirdunu da ellu (v. 18). Stu ghjudice paga i punizioni di i so accusati da a so propria tasca (1. Johannes 2,1-2), dichjara a culpabilità di tutti estinta per sempre (Colossians 1,19-20) è dopu invita u mondu sanu à a più grande festa di a storia mundiale. Pudemu avà à pusà à discussione senza fine di a credenza è a incredulità è quale hè inclusu è quale hè esclusu da a so gràzia; o pudemu lascià tuttu ciò à ellu (hè in boni mani quì), pudemu saltà è sprint à a so celebrazione, è in u caminu sparghje a bona nutizia à tutti è pricà per tutti quelli chì attraversanu a nostra strada.

Ghjustizia da Diu

U Vangelu, a bona nutizia, ci dice: Avete digià à Cristu - accettà. Prufittate. Fidà cun ellu cù a vostra vita. Prufittate di a so pace. Chì i vostri ochji sò aperti per a bellezza, l'amore, a pace, a gioia in u mondu chì pò esse vistu solu da quelli chì riposanu in l'amore di Cristu. In Cristu avemu a libertà di cunfruntà è ammettà a nostra peccata. Perchè avemu fiducia in ellu, pudemu confessà senza paura i nostri peccati è carricalli nantu à e so spalle. Iddu hè di fiancu.
 
"Venite à mè", dice Ghjesù, "tutti chì travagliate è chì site pisanti; Vogliu rinfriscà vi. Pigliate u mo jugu nantu à tè è amparà da mè; perchè sò mansu è umile di core; cusì truverete riposu per e vostre ànime. Perchè u mo jugu hè faciule, è u mo fardelu hè ligeru" (Matteu 11,28-30u).
 
Quandu avemu riposu in Cristu, ci astinemu da a misurazione di a ghjustizia; Pudemu avà cunfessà i nostri peccati à ellu assai chjappu è onestamente. In a parabola di Ghjesù di u Fariseu è u publicanu (Luca 18,9-14) hè u collector di tasse peccatore chì ammette senza riserve u so peccatu è vole a grazia di Diu chì hè ghjustificatu. U Fariseu - prescrittu da u principiu à a ghjustizia, quasi esattamente mantenenu i registri di i so santu successi - ùn hà micca ochju per u so peccatu è u so bisognu agutu currispundente di pirdunu è grazia; dunque ùn ghjunghje micca è riceve a ghjustizia chì vene solu da Diu (Rumani 1,17; 3,21; Filippini 3,9). A so assai "vita pious by the book" oscura a so visione di quantu hà bisognu di a grazia di Diu.

Valutazione onesta

À mezu à a nostra più prufonda peccatu è impietà, Cristu vene à scuntrà noi cù grazia (Rumani 5,6 è 8). Quì, in a nostra più nera inghjustizia, u sole di a ghjustizia nasce per noi cù a salvezza sottu à e so ali (Mal 3,20). Solu quandu ci vedemu cum'è simu in u nostru veru bisognu, cum'è l'usurare è u cullettivu in a parabola, solu quandu a nostra preghiera di ogni ghjornu pò esse "Ddiu, sia misericordioso per mè un peccatore", solu allora pudemu respira un suspiru di sollievu. in u calore di l'abbracciu curativu di Ghjesù.
 
Ùn ci hè nunda chì avemu da pruvà à Diu. Ne cunnosce megliu chè noi sapendu noi stessi. Hà digià tuttu per noi per assicurà a nostra eterna amicizia cun ellu. Pudemu chjappà in u so amore. Pudemu fiducia a so parolla di u perdonu. Ùn avemu micca esse perfetti; avemu solu à crede in ellu è fida in ellu. Diu vole chì siamu i so amichi, micca i so ghjoculi elettronici o i so suldati stanchi. Ellu cerca l'amore, micca ubbidenza à i carcassi è stamina programata.

Credu, ùn viaghja micca

E boni relazioni sò basati nantu à a fiducia, i ligami resistenti, a lealtà è, sopratuttu, l'amore. L'ubbidienza pura ùn hè micca abbastanza cum'è fundazione (Rumani 3,28; 4,1-8u). L'ubbidienza hà u so postu, ma - duvemu sapè - hè una di e cunsequenze di a relazione, micca una di e so cause. Se unu basa a so relazione cù Diu solu nantu à l'ubbidienza, si cade in una arroganza soffocante cum'è u Fariseu in a parabola o in a paura è a frustrazione, secondu a manera onesta di leghje u so gradu di perfezione in a scala di perfezione.
 
CS Lewis scrive in u Cristianesimu Per eccellenza chì ùn hà scopu di dì chì avete fiducia in qualcunu sè ùn avete micca pigliatu i so cunsiglii. Dì: Quellu chì fideghja in Cristu ascolterà ancu i so cunsiglii è i mette in pratica à u megliu di e so capacità. Ma quellu chì hè in Cristu, chì hà fiducia in ellu, farà di u megliu senza teme d'esse rifiutatu s'ellu fiasca. Accade à tutti noi assai spessu (fallimentu, vogliu dì).

Quandu ci riposamu in Cristu, u nostru sforzu per superà i nostri abitudini peccaminosi è a mentalità diventa una mente impegnata arradicata in u nostru fidu Diu chì perdona è ci salva. Ùn ci hà micca lanciatu in una battaglia senza fine per a perfezione (Galati 2,16). À u cuntrariu, ci porta in un pellegrinaghju di a fede in u quale imparemu à scuzzulà e catene di schiavitù è dolore da quale avemu digià statu liberatu (Rumani). 6,5-7). Ùn simu cundannati à una lotta Sisyphean per a perfezione chì ùn pudemu micca vince; invece avemu guadagnatu a grazia di una nova vita in quale u Spìritu Santu ci insegna à gode di l'omu novu, creatu in ghjustizia è oculatu cù Cristu in Diu (Efesini 4,24; Colossesi 3,2-3). Cristu hà digià fattu a cosa più dura - per more per noi; quantu più farà a cosa più faciule - per purtà noi in casa (Rumani 5,8-10) ?

Il salto di fede

Cridite cusì noi in Ebrei 11,1 disse, hè a nostra ferma cunfidenza in ciò chì noi, quelli chì sò amati di Cristu, spergu. A fede hè attualmente l'unicu aspettu tangibile è veru di u bonu chì Diu hà prumessu - u bonu chì ferma oculatu da i nostri cinque sensi. In altri palori, cù l'ochji di a fede vedemu cum'è s'ellu ci era digià, u mondu novu maravigliu in u quale e voci sò amichevuli, e mani sò gentili, ci hè assai da manghjà è nimu hè un forasteru. Avemu vistu ciò chì ùn avemu micca evidenza tangibile, fisica in u mondu male avà. A fede generata da u Spìritu Santu, chì accende in noi a speranza di salvezza è redenzione di tutta a creazione (Rumani 8,2325), hè un rigalu di Diu (Efesini 2,8-9), è in ellu simu incrustati in a so pace, a so calma è a so gioia per via di a certezza incomprensibile di u so amori sbulicatu.

Avete fattu u saltu di a fede ? In una cultura di ulceri di stomacu è pressione di u sangue, u Spìritu Santu ci urge nantu à a strada di a serenità è a pace in l'arme di Ghjesù Cristu. Ancu di più: In un mondu terrificante pienu di miseria è malatie, fami, inghjustizia brutale è guerra, Diu ci chjama (è ci permette) di dirige u nostru sguardu credendu à a luce di a so parolla, chì porta a fine di u dulore, di e lacrime, di a Tirannia è a morte è a creazione di un mondu novu induve a ghjustizia hè in casa, prumetti (2. Petru 3,13).

"Confidate di mè", ci dice Ghjesù. "Inveci di ciò chì vede, aghju fattu tuttu novu - cumpresu voi. Ùn vi preoccupate più è cuntate cun mè per esse esattamente ciò chì aghju prumessu di esse per voi, per i vostri amati è per u mondu sanu. Ùn vi preoccupate più è cuntate nantu à mè per fà esattamente ciò chì aghju dettu di fà per voi, per i vostri cari è per u mondu sanu.

Pudemu fiducia in ellu. Pudemu metteci i nostri carichi nantu à e spalle - i nostri carichi di u peccatu, i nostri fure di paura, i nostri carichi di u dulore, delusione, cunfusione è dubbitu. L'hà purtatu nantu à u modu chì hà purtatu è chì ci porta prima chì sapemu di elli.

di J. Michael Feazel


in pdfFà l'immersione