Stu rapportu di Diu cù u so pòpulu

431 Relazione di Diu cù u so pòpuluA storia d'Israele pò esse riassunta solu in a parolla fallimentu. A relazione di Diu cù u populu di Israele hè chjamata in i libri di Mosè cum'è una allianza, una relazione in cui sò stati fatti voti di lealtà e promesse. Tuttavia, cum'è a Bibbia mostra, ci sò stati numerosi casi di fallimentu di l'Israeliti. Ùn fidavanu micca di Diu è brontulavanu nantu à l'azzioni di Diu. U so cumpurtamentu tipicu di sfiducia è di disubbidienza attraversa tutta a storia d'Israele.

A fideltà di Diu hè u puntu culminante in a storia di u populu d'Israele. Avemu pigliatu una grande fiducia da questu oghje. Postu chì Diu ùn hà micca rifiutatu u so pòpulu allora, ùn ci rifiuterà mancu, ancu se passemu per tempi di fiascu. Puderemu campà u dulore è soffre di cattivi scelte, ma ùn avemu bisognu di teme chì Diu ùn ci ami più. Hè sempre fidelu.

Prima prumessa: un capu

Duranti u tempu di i ghjudici, Israele era constantemente in un ciculu di disubbidienza - oppressione - pentimentu - liberazione. Dopu à a morte di u capimachja, u ciculu hà cuminciatu di novu. Dopu parechji avvenimenti tali, u populu dumandò à u prufeta Samuel per un rè, una famiglia reale, per chì ci sia sempre una prole per guidà a prossima generazione. Diu hà spiegatu à Samuele: "Ùn ti anu micca rifiutatu, ma mè da esse rè nantu à elli. Faranu cun voi cum'elli anu sempre fattu da u ghjornu ch'e aghju purtatu fora di l'Egittu finu à oghje, lascendumi è serve à altri dii ".1. Sam 8,7-8u). Diu era a so guida invisibile, ma a ghjente ùn hà micca fiducia in ellu. Dunque, Diu li hà datu una persona per serve cum'è mediatore chì, cum'è rappresentante, puderia guvernà u populu in u so nome.

Sàulu, u primu rè, hè statu un fiascu perchè ùn avia micca fiducia in Diu. Allora Samuel hà untu David à rè. Benchè David hà fiascatu in i modi peghju di a so vita, u so desideriu era principalmente direttu per adurà è serve à Diu. Dopu ch'ellu era in gran parte capaci di assicurà a pace è a prosperità, offre à Diu di custruì un grande tempiu in Ghjerusalemme. Questu deve esse un simbulu di permanenza, micca solu per a nazione, ma ancu per u so cultu à u veru Diu.

In un ghjocu ebraicu, Diu hà dettu: "No, David, ùn mi custruite micca una casa. Sarà l'inversu : vi custruiraghju una casa, a casa di David. Ci sarà un regnu chì durà per sempre è unu di i vostri discendenti custruirà u tempiu per mè "(2. Sam 7,11-16, riassuntu propiu). Diu usa a formula di l'allianza: "Seraghju u so babbu, è ellu serà u mo figliolu" (verse 14). Hà prumessu chì u regnu di David durà per sempre (verse 16).

Ma mancu u tempiu durò per u sempre. U regnu di David hè andatu sottu - religiosamente è militare. Chì hè diventatu a prumessa di Diu? E prumesse à Israele sò state compie in Ghjesù. Hè à u centru di a relazione di Diu cù u so pòpulu. A sicurità chì a ghjente cercava puderia esse truvata solu in una persona chì esiste permanentemente è hè sempre fedele. A storia d'Israele punta à qualcosa di più grande chè Israele, eppuru face parte ancu di a storia d'Israele.

Seconda prumessa: a presenza di Diu

Duranti u desertu di u populu d'Israele, Diu hà abitatu in u tabernaculu: "Aghju andatu in una tenda per un tabernaculu" (2. Sam 7,6). U tempiu di Salomone hè statu custruitu cum'è a nova abitazione di Diu, è "a gloria di u Signore hà pienu a casa di Diu" (2. BC 5,14). Questu deve esse capitu simbolicamente, cum'è a ghjente sapia chì u celu è u celu in tuttu u celu ùn puderanu micca capisce à Diu (2. BC 6,18).

Diu hà prumessu di campà trà l'Israele per sempre s'ellu ubbidiscenu (1. Re 6,12-13). Tuttavia, postu ch'elli l'anu disubbiditu, hà decisu "chì li toglierà da a so faccia" (2. Re 24,3), vale à dì li hà purtatu in un altru paese in cattività. Ma di novu Diu resta leali è ùn hà micca rifiutatu u so populu. Il a promis qu'il n'effacerait pas son nom (2. Re 14,27). Puderianu pente è cercà a so prisenza, ancu in una terra strana. Diu li avia prumessu chì, s'elli vultavanu à ellu, li purterebbe in u so paese, chì simbolizza ancu a risturazione di a relazione (5. Mosè 30,1: 5; Neemia 1,8-9u).

Terza prumessa: una casa eterna

Diu hà prumessu à David: "È daraghju à u mo pòpulu Israele un locu, è u piantaraghju, per abità quì; è ùn saranu più turbati, è i viulenti ùn l'usuraranu più cum'è prima" (1. 1 Chr7,9). Sta prumessa hè stupente perchè si prisenta in un libru scrittu dopu à l'esiliu d'Israele. A storia di u populu d'Israele punta fora di a so storia - hè una prumessa chì ùn hè ancu esse cumprita. A nazione avia bisognu di un capu chì era discendente di David è ancu più grande di David. Anu bisognu di a prisenza di Diu, chì ùn era micca solu simbulizeghja in un tempiu, ma seria una realità per tutti. Avianu bisognu di un paese induve a pace è a prusperità ùn durà micca solu, ma un cambiamentu in u mondu sanu per ùn esse mai ripressione. A storia di Israele indica una realità futura. Eppuru ci era ancu una realità in l'antica Israele. Diu avia fattu un pattu cù Israele è l'hà guardatu fedelmente. Eranu u so populu ancu quandu disubbidìanu. Ancu s'è parechje persone s'hè alluntanatu da u percorsu ghjustu, ci sò stati ancu parechji chì sò stati fermi. Ancu s'ellu hè mortu senza vede u cumplimentu, anu da campà di novu per vede u Leader, a terra, è u megliu di tuttu, u so Salvatore è avè a vita eterna in a so prisenza.

di Michael Morrison


in pdfStu rapportu di Diu cù u so pòpulu