Certe volte, pari, aspittà hè a cosa più dura per noi. Dopu pensemu chì sapemu ciò chì avemu bisognu è pensemu chì simu pronti, a maiò parte di noi truvamu aspittà troppu longu quasi insupportable. In u nostru mondu occidentale, pudemu diventà frustrati è impacienti si avemu aspettà cinque minuti in un ristorante di fast food mentre stemu in vittura è ascolta a musica. Imagine chì a vostra bisnea a videria.
Per i cristiani, l'aspittazione hè ancu cumplicata da u fattu chì avemu fiducia in Diu, è spessu trovemu difficiuli di capiscenu perchè facemu e cose chì credimu profondamente chì avemu bisognu è per chì continuemu a ripetiri pricava è facia tuttu u pussibule, ùn l'avete micca.
U rè Saul s'inquieta è s'inquieta mentre aspetta chì Samuel vene à offre u sacrifiziu per a battaglia (1. sab 13,8). I suldati s'inquietanu, certi l'abbandunonu, è in a so frustrazione per l'attesa apparentemente infinita, infine hà fattu u sacrifiziu stessu.Di sicuru, hè quì chì Samuel ghjunse infine. L'incidentu hà purtatu à a fine di a dinastia di Sauls (v. 13-14).
In un mumentu o l'altru, a maiò parte di noi hà probabilmente sentitu cum'è Saul. Avemu fiducia in Diu, ma ùn pudemu micca capì perchè ùn intervene o calmu i nostri mari tempestosi. Aspettemu è aspettemu, e cose pareranu peggiate è peggiu, è in finta l'aspettata pare andà al di là di ciò chì pudemu piglià. Sò chì hè cusì chì mi sintia qualchì volta quandu vendu a nostra prupietà in Pasadena.
Ma Diu hè fideli è ellu prumette di purtassi à traversu tuttu ciò chì incontru in a vita. L'hà pruvatu torna è novu. A volte va cun noi attraversu a soffrenza è di volte - menu spessu, pare, mette in termine ciò chì ùn pareva micca finisce mai. In ogni modu, a nostra fede ci chjama di cunfidassi in ellu - di cunfidassi chì ellu farà ciò chì hè bonu è bonu per noi. In retrospettiva, spessu pudemu vede solu a forza chì avemu ottinutu attraversu a longa notte di aspittà è cumincià à capisce chì l'esperienza dolorosa pò esse una benedizzione disfrazata.
Eppuru, ùn hè micca menu miserable di suppurtà mentre l'avemu attraversu, è simpaticemu cù u salmista chì hà scrittu: "A mo ànima hè assai turbata. Ah, Signore, finu à quandu!” (Salmu 6,4). Ci hè un mutivu chì l'antica Versione King James rendeva a parolla "pazienza" cum'è "longa sofferenza"! Luca ci parla di dui discìpuli chì eranu afflitti nantu à a strada d'Emmaüs perchè pareva chì a so attesa era in vain è tuttu era persu perchè Ghjesù era mortu (Luca 2 Cor.4,17). Ma in u stessu tempu, u Signore risuscitatu, in quale avianu messu tutte e so speranze, si n'andò à fiancu è li dete incuragii - ùn anu micca capitu (vv. 15-16). Calchì volta a listessa cosa succede à noi.
Spessu ùn vedemu micca i modi in quale Diu hè cun noi, guardendu per noi, aiutendu, incuraghjenu - finu à qualchì tempu dopu. Hè solu quandu Ghjesù hà rumpitu u pane cun elli chì "li ochji sò stati aperti è u ricunnoscenu, è sparì davanti à elli. È si dicenu l'un à l'altru: Ùn era micca u nostru core ardente in noi quandu ellu ci hà parlatu nantu à a strada è ci hà apertu e Scritture? " (vv. 31-32).
Quandu avemu fiducia in Cristu, ùn aspittemu micca solu. Sta cun noi in ogni notte scura, ci dà a forza di suppurtà è a luce per vede chì tuttu ùn hè micca finitu. Ghjesù ci assicura chì ùn ci lasciarà mai solu8,20).
di Ghjiseppu Tkach
Stu situ web cuntene una scelta diversa di letteratura cristiana in tedesca. Traduzzione di u situ web da Google Translate.