U Regnu di Diu (parte 3)

Finu à ora, in questa serie avemu guardatu i modi in chì Ghjesù hè centrale in u regnu di Diu è cumu hè oghje. In questa parte videremu cumu questu hè a fonte di una grande speranza per i credenti.

Fighjemu e parolle incuragrice di Paul in a Lettera à i Rumani:
Perchè sò cunvintu chì stu tempu di suffrenza ùn pesa micca contr'à a gloria chì deve esse rivelata in noi. [...] A creazione hè sottumessa à impermanenza - senza a so vulintà, ma per mezu di quellu chì l'ha sottumessa - ma à speranza; perchè a creazione serà liberata ancu da a servitù di l'impermanenza à a gloriosa libertà di i figlioli di Diu. [...] Perchè simu salvati, ma in speranza. Ma a speranza chì si vede ùn hè micca speranza; perchè cumu si pò sperà per ciò chì si vede? Ma quandu speremu per ciò chì ùn vedemu micca, l'aspettemu cun pazienza (Rumani 8:18; 20-21; 24-25).

In altrò, Johannes hà scrittu ciò chì segue:
Cari, simu digià figlioli di Diu, ma ùn hè ancu statu revelatu ciò chì seremu. Ma sapemu chì quandu hè revelatu, seremu cusì; perchè u videremu cum'ellu hè. È quellu chì hà una tale speranza in ellu si purifica cum'è ellu hè puru (1. Ghjuvanni 3: 2-3).

U messagiu riguardu à u regnu di Diu hè per a so natura un missaghju di speranza; sia in termini di noi stessi sia in termini di creazione di Diu in tuttu. Fortunatamente, u dulore, a sofferenza è l'orrore chì passemu in questu mumentu di u mondu malignu attuale finiscerà. U male ùn averà micca futuru in u regnu di Diu (Revelazione 21: 4). Ghjesù Cristu stessu ùn sustene micca solu a prima parolla, ma ancu l'ultima. O cume dicemu colloquialmente: Hà l'ultima parola. Dunque ùn duvemu micca preoccupassi di cume finirà tuttu. A sapemu. Pudemu custruisce nantu à questu. Diu metterà tuttu bè, è tutti quelli chì sò disposti à riceve umilmente u donu a saperanu è sperimenteranu un ghjornu. Cumu dicemu, tuttu hè imbulighjatu. U celu novu è a nova terra vinaranu cun Ghjesù Cristu cum'è u so Creatore risuscitatu, Signore è Salvatore. L'ubbiettivi uriginali di Diu saranu compii. A so gloria riempirà u mondu sanu cù a so luce, vita, amore è buntà perfetta.

È averemu ghjustificatu o truvamu dirittu è micca ingannatu per custruisce nantu à quella speranza è campà. Pudemu digià in parte da stu benefiziu vivendu a nostra vita in speranza in a vittoria di Cristu nantu à tuttu u male è in u so putere di fà tuttu di novu. Sè avemu agisce in pienezza, spiranza per a venuta indubitabile di u Regnu di Diu, hà da affettà a nostra vita di ogni ghjornu, a nostra persunale è ancu a nostra etica sociale. Incetta nantu à cume trattemu cun l'avversità, a tentazione, u soffrenu è a persecuzione basata nantu à a nostra speranza per u Diu vivante. A nostra speranza ci ispirarà à spazzà l'altri, per chì ancu ponu alimentà a speranza chì ùn ci ne torna, ma à u travagliu di Diu. Allora l'evangelu di Ghjesù ùn hè micca solu un missaghju chì dice, ma una rivelazione di quale hè è ciò chì hà rializatu è chì pudemu sperà per a finalizazione di u so regnu, u so regnu, u cumpletu di u so destinu finale. Un evangelu cumpletu include a riferenza à u ritornu indiscutibile di Ghjesù è a finalizazione di u so regnu.

Spergu, ma nisuna predicibilità

Tuttavia, tale speranza in u regnu chì vene di Diu ùn implica micca chì pudemu annunzià u caminu versu una fine sicura è perfetta. Cumu Diu hà da influenzà questa fine di u mondu hè largamente imprevedibile. Questu hè chì a saviezza di l'Onniputente va ben al di là di a nostra. Se ellu sceglie di fà qualcosa fora di a so grande misericordia, qualunque sia, piglia tuttu què in contu in termini di tempu è spaziu. Ùn pudemu micca capisce questu. Diu ùn ci puderia spiegà ancu s'ellu vulia. Ma hè ancu vera chì ùn avemu micca bisognu di più spiegazioni al di là di ciò chì si riflette in e parolle è l'atti di Ghjesù Cristu. Rimane uguale, oghje è per sempre (Ebrei 13: 8).

Diu travaglia in u stessu modu oghje cum'è era revelatu in a natura di Ghjesù. Fighjendu daretu à un ghjornu, videremu chjaramente questu. Tuttu ciò chì Onnipotente faci in cunfurmità cù ciò chì sintemu è vedemu nantu à a vita terrestre di Ghjesù. Fighjemu in daretu un ghjornu è dicemu: Oh iè, ora possu vede chì u Diu triunfatu, quandu hà fattu questu o allò, hà fattu ciò chì hà fattu. E so azioni riflettenu senza inconveniente a scrittura di Ghjesù in tutti i so aspetti. Averia avutu cunnisciutu. Puderia avè avutu. Puderia avè avutu. Questu hè assai tipicu di Ghjesù; porta tuttu da a morte à a risurrezzione è à l'ascensione.

Ancu in a vita terrena di Ghjesù, ciò chì facia è dicia era imprevedibile per quelli chì l'anu trattatu. Era difficiule per i discìpuli di seguità cun ellu. Ancu se ci hè permessu di ghjudicà retrospettivamente, u regnu di Ghjesù hè sempre in pienu sviluppu, è cusì a nostra retrospettiva ùn ci permette micca di prevede (è ùn ne avemu micca bisognu). Ma pudemu esse sicuri chì Diu in a so essenza, cum'è un Diu triunu, currisponderà à u so caratteru d'amore santu.

Pò ancu esse bè di nutà chì u male hè cumpletamente imprevedibile, capricciosu, è ùn seguita alcuna regula. Hè almenu in parte ciò chì a cumpone. È cusì a nostra sperienza, chì avemu in questa età terrena, chì hè vicina à a so fine, porta solu tali tratti, in quantu u male hè caratterizatu da una certa sustenibilità. Ma Diu contrarizza i periculi caotichi è capricciosi di u male è li mette in fine à u so serviziu - cum'è una sorta di travagliu furzatu, per dì cusì. Per l'Onniputente permette solu ciò chì si pò lasciare à a redenzione, perchè in definitiva cù a creazione di un novu celu è di una nova terra, grazia à u putere di risurrezzione di Cristu chì vince a morte, tuttu serà sottumessu à a so regula.

A nostra speranza si basa nantu à a natura di Diu, nantu à u bè ch'ellu persegue, micca nantu à esse capace di prevede cumu è quandu agirà. Hè a vittoria propria di Cristu, una redenzione prometitiva, chì dà à quelli chì credenu è speranu in u futuru regnu di Diu, pazienza, lunga suffrenza è custanza, accumpagnate da a pace. A fine ùn hè micca faciule d'avè, è ùn hè ancu in e nostre mani. Hè tenuta per noi in Cristu, è cusì ùn ci vole micca à inchietassi in questa epoca presente chì s'avvicina di a so fine. Ié, simu tristi qualchì volta, ma micca senza speranza. Iè, qualchì volta soffri, ma in a speranza fiducia chì u nostru Diu Onniputente surveglerà tuttu è ùn permetterà nunda di accade chì ùn pò micca esse lasciatu interamente à a salvezza. Fondamentalmente, a redenzione pò avà esse sperimentata in a forma è l'opera di Ghjesù Cristu. Tutte e lacrime seranu asciugate (Revelazione 7:17; 21: 4).

U regnu hè u rigalu è u travagliu di Diu

Se leghjemu u Novu Testamentu è parallelu, l'Anticu Testamentu chì ci porta, diventa chjaru chì u regnu di Diu hè u so propiu, u so donu è u so successu - micca u nostru! Abràhamu aspittava una cità chì u costruttore è u creatore hè Diu (Ebrei 11:10). Appartene principalmente à u Figliu eternu incarnatu di Diu. Ghjesù i guarda cum'è u mo regnu (Ghjuvanni 18:36). Ne parla di questu cum'è u so travagliu, u so successu. U porta; a mantene. Quand’ellu volta, compierà cumpletamente u so travagliu di salvezza. Cumu ùn puderebbe esse altrimente, quandu ellu hè u rè è u so travagliu dà à u regnu a so essenza, u so significatu, a so realità! U regnu hè opera di Diu è u so rigalu à l'umanità. Per natura, un rigalu pò esse accettatu solu. U destinatariu ùn pò nè guadagnà nè pruduce. Allora chì hè a nostra parte? Ancu sta scelta di parolle pare un pocu ardita. Ùn avemu micca parte à rende in realtà u regnu di Diu una realità. Ma hè veramente datu à noi; contemplemu u so regnu è, ancu avà, mentre campemu in a speranza di a so consumazione, sperimentemu qualcosa di i frutti di a signuria di Cristu. Tuttavia, in nisun locu in u Novu Testamentu ùn dice micca chì custruimu u regnu, u creemu o u mettimu in ballu. Sfurtunatamente, una tale formulazione diventa di più in più pupulare in certi circoli di fede cristiana. Una tale interpretazione sbagliata hè preoccupante ingannevuli. U regnu di Diu ùn hè micca ciò chì femu. Ùn aiutemu micca l'Onniputente à realizà u so regnu perfettu à pocu à pocu. Ùn simu micca noi chì, quantunque, mettimu in opera a so speranza o rializemu u so sognu!

Se uttenite a ghjente à fà qualcosa per Diu suggerenduli chì ellu dipende da noi, allora una tale motivazione hè generalmente esaurita dopu à pocu tempu è spessu porta à un burnout o à una delusione. Ma l'aspettu u più dannosu è periculosu di un tale ritrattu di Cristu è di u so regnu hè chì inverte cumpletamente a relazione di Diu cun noi. L'Onniputente hè cusì vistu cum'è dipendente da noi. L'implicazione chì ùn puderia micca esse più leali di noi risu in secretu. Diventemu l'attori principali in a realizazione di l'ideale di Diu. Dopu simplificeghja u so regnu pussibule è poi ci aiuta à u megliu ch'ellu pò è in quantu i nostri sforzi permettenu di esse realizatu. Sicondu sta caricatura, ùn ci hè micca vera suveranità o grazia à Diu. Pò purtà solu à ghjustizia di travagliu chì ispira fiertà o à delusione o ancu à u pussibule abbandunamentu di a fede cristiana.

U Regnu di Diu ùn deve mai esse ritrattu cum'è un prughjettu umanu, a priscinniri di ciò chì a motivazione o a cunvinzione etica pò motivà qualchissia à fà cusì. Un tali avvicinamentu sbagliatu distorta a natura di a nostra relazione cù Diu è interpreta una magnitudine di u travagliu di Cristu digià realizatu. Perchè se Diu ùn pò micca esse più fideli chè noi, ùn ci hè veramente una grazia redentore. Ùn pudemu micca rinfriscà in una forma di salvezza stessu; perchè ùn ci hè nisuna speranza in questu.

da u Dr. Gary Deddo


in pdfU Regnu di Diu (parte 3)